Cum am procedat în fața acestei situații 

 Am sosit din Franța, în mijlocul acestui dezastru care se abătuse peste mișcarea națională, cu intenția de a se salva ceea ce se mai putea salva. Am convocat la Iași, în cea mai mare grabă, grupul "Văcărești", și o parte din conducătorii tineretului universitar din cele patru centre. 

Intenția mea a fost să localizez dezbinarea produsă, realizând un bloc al tineretului. Să fac imposibilă coborârea în spre tineret a atmosferei de vrăjmășie care măcina rândurile bătrânilor. După cum era și natural, acest bloc voiam să-l bazez, în primul rând, pe conștiința, că dezunirea și ura dintre noi însemnează moarte pentru mișcarea națională.

Odată, acest bloc înfăptuit, voiam ca să ne îndreptăm spre liniile care ardeau ale bătrânilor și prin intervenții, făcând cele mai hotărâte presiuni pentru reabilitarea unității, să putem salva situația. 

Planul meu însă a căzut. Tineretul era deja cuprins de flăcările mistuitoare ale învrăjbirii, încât la Iași propunerea mea, cu toate legăturile care existau între mine și acest tineret, n-a găsit nici un răsunet în inimi. Și aceasta cu atât mai mult cu cât la conducerea studențimii din Iași, care ar fi putut da în aceste ceasuri semnalul unei direcții salvatoare, se ridicase o serie de elemente slabe, cu porniri sufletești spre rău. 

Din tot tineretul n-a rămas în picioare în jurul acestei propuneri, decât vechiul grup de la Văcărești. Și pe lângă el câțiva tineri studenți ieșeni, în număr de 10-12, printre care din cei mai vechi: Ion Blănaru, Ion Bordeianu, Victor Silaghi, iar din cei mai noi, un grup de Ardeleni în frunte cu Ion Banea, Emil Eremeiu, Mișu Crișan. Din tot tineretul, atât rămăsese în jurul nostru. 

Mi-am continuat planul. Am plecat la București cu întregul grup ca să mă prezint celor două fracțiuni. Ne-am prezentat întâi "Statutarilor", cerându-le să facă orice sacrificii pentru a putea restabili unitatea mișcării. După câteva ore, ei au consimțit la reunire, fiind gata a face sacrificii, dar cerând ca pe viitor să se respecte statutul. 

După aceasta ne-am prezentat profesorului Cuza. El însă, în urma rugăminților și argumentărilor noastre, a refuzat. Discuția avută cu acest prilej e bine să n-o mai redau. 

Am plecat. În sufletele noastre se coborâse pustiul. Tot ce se ridicase, toată strălucirea de ieri a acestei mișcări nu venise ca un dar al norocului. Totul crescuse din luptă purtată, pas cu pas, și metru cu metru. Îngrămădisem hotărâri grele peste hotărâri, înfruntasem primejdii peste primejdii, riscuri peste riscuri, dureri fizice și morale, care de care mai sfredelitoare, sănătate din sănătatea noastră, sânge din sângele nostru, luptă și jertfă cu fiecare zi. 

Acum totul se prefăcea în scrum.