PRIMUL CONGRES STUDENȚESC DUPĂ RĂZBOI CLUJ, 4, 5, 6 SEPTEMBRIE 1920

Congresul acesta a avut loc în sala Teatrului Național din Cluj, într-o atmosferă de mare entuziasm, datorită unirii neamului românesc prin forța armelor și jertfelor lui. Era cea dintâi întâlnire a tinerilor intelectuali ai unui popor răzlețit în cele patru vânturi de soartă și de nenoroc. Două mii de ani și de nedreptăți și suferințe se încheiau acum.

Cât entuziasm, câte emoții sfinte, câte lacrimi n-am vărsat cu toții!

Dar pe cât era de mare entuziasmul care ne copleșea inimile prim măreția lui, pe atât era de mare dezorientarea față de linia viitorului. De această dezorientare a căutat să profite puterea iudaică. Ea a sugerat și până la sfârșit a făcut presiuni la minister, prin masonerie și oameni politici, ca la ordinea de zi a congresului să se pună intrarea studenților evrei în centrele studențești.

Cu alte cuvinte se încerca transformarea unor centre românești în centre mixte româno-jidănești.. Primejdia era mare: cu bolșevismul bătând la ușă și cu perspectiva de a fi copleșiți ca număr de elemente iudeo-comuniste în propriile noastre centre. Cel puțin în două dintre ele, Iași și Cernăuți, situația era tragică. 

Cu toate acestea, conducătorii congresului, Lăbușcă, președintele Iașiului, cu întreg comitetul, Nazarie, președintele Bucureștiului, cu întreg comitetul și cu toate societățile, Pușcașu, președintele Clujului, erau câștigați de aceste idei. Tinerii studenți sunt foarte influențabili, mai ales când le lipsește o credință. Ei se lasă amăgiți nu atât prin avantajele materiale imediate care li s-ar oferi, cât mai ales prin măgulirile ce li se aduc și prin perspectivele de mare viitor ce li se oferă.

Tânărul însă va trebui să știe că în orice post va fi, este o santinelă în slujba neamului și că a se lăsa cumpărat, flatat, ademenit, înseamnă o părăsire de post, poate însemna o dezertare sau chiar o trădare.

Micul nostru grup de la Iași, invincibil prin hotărârea sa, unit cu grupul bucovinenilor, s-a luptat cu îndârjire timp de două zile. până al sfârșit a învins. Congresul a admis moțiunea propusă de mine, prin vot nominal, împotriva moțiunii susținută de întreaga conducere studențească. Votul acesta cred că nu l-a dat congresul din convingere, ci mai mult impresionat de hotărârea și disperarea cu care a fost dusă lupta.

Studențimea cernăuțeană, care nu trecea de 60 la număr, s-a purtat admirabil. Micul nostru grup al ieșenilor, nu trecea de 20, de asemenea. Dacă mai adăugăm încă 20, grupul Ciochină, tot de la Iași, lupta de 2 zile a fost de 100 contra 5.000.

Victoria noastră de atunci a fost hotărâtoare. Centrele studențești, dacă punctul nostru de vedere ar fi căzut, și-ar fi pierdut caracterul lor românesc și, în contact cu jidanii, ar fi apucat pe calea bolșevismului. Studențimea română a fost la o mare răspântie.

Iar cel mai târziu, la 1922, n-am mai fi avut o izbucnire a unei mișcări studențești românești, ci poate o izbucnire a revoluției comuniste.