Procesul

 

Procesul a fost fixat la 20 mai.

Președintele Tribunalului a primit 19.300 înscrieri de apărători din toată țara. Cu două zile înainte, au început să sosească trenuri întregi cu studenți. Ieșenii au venit și aici în număr de trei sute. De asemenea, în număr mare, au venit și bucureștenii, clujenii și cernăuțenii. Printre sosiți era și o delegație a Focșanilor, în frunte cu fostul prim-jurat de la 14 martie, Mihail Caraș care acum se înscrisese ca apărător în numele juraților focșăneni. Sosiseră și martorii acuzării: polițiștii din Iași. Dezbaterile procesului s-au deschis în sala Teatrului Național, președinte fiind Dl. Consilier Varlam. Pe banca acuzării, alături de mine, erau: Moța, Tudose Popescu, Gârneață, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici. Pe banca apărării: prof. Cuza, prof. Găvănescul, Paul Iliescu, prof. Șumuleanu, Em. Vasiliu-Cluj, Nicușor Graur, întreg baroul din Turnu Severin etc.

Sala era arhiplină, iar afară, în jurul teatrului, așteptau peste 10.000 de oameni.

S-au tras la sorți jurații. Au ieșit următorii: N. Palea, G. N. Grigorescu, J. Caluda, I. Preoteasa, G. N. Grecescu, D. I. Bora, V. B. Jujescu, C. Vărgatu, C. Surdulescu, Adolf Petayn, P. I. Zaharia, G. N. Boiangiu, I. Munteanu și G. N. Ispas. Au depus jurământul și s-au așezat grav pe locurile lor. S-a citit actul de acuzare. Au urmat integoratoriile. Am povestit lucrurile așa cum s-au întâmplat. Ceilalți cinci au răspuns și ei la interogatoriul ce li s-a făcut, spunând adevărul: că nu au fost amestecați în nici un fel în faptele care se judecă. 

Martori ai acuzării erau: un jidan și polițiștii de la Iași. În ședință au negat totul. Nu era nimic adevărat. Toate bătăile, toate schingiuirile erau pură invenție. Negau chiar și certificatele medicale eliberate de prof. Bogdan, medicul legist. 

Atitudinea aceasta, după ce juraseră pe cruce că vor spune adevărul și numai adevărul, a provocat indignarea întregii săli. 

Pe unul din martori, comisarul Vasiliu Spanchiu, pe care-l vedeam transformat acum în cea mai blândă ființă, nu văzuse și nu făcuse nimic, ridicându-mă, cu voia președintelui, l-am întrebat tare și plin de indignare:

– Nu ești d-ta acela care m-a lovit cu pumnul peste față în grădină la d-na Ghica? 

– Nu sunt. 

– Nu ești d-ta acela care băgai pe studenți cu capul în căldarea du apă, atunci când, spânzurați cu picioarele în sus, erau bătuți la tălpi? 

– Nici nu am fost pe acolo; eram în oraș pe atunci.

Pe fața lui, prin gesturile lui, din atitudinea lui întreagă, se vedea că minte, că jură pe cruce și minte. Mulțimea din sală clocotea de indignare. Deodată, ca o expresie a acestei indignări colective, un domn sare din mijlocul mulțimii, îl apucă pe comisar în brațe și-l scoate pe sus afară din sală. 

Era dl Tilică Ioanid. Îl auzim îmbrâncind pe comisar pe scările din dos:

– Canalie, să pleci de aici că nu-și garantăm viața.! 

Apoi adresându-se tuturor comisarilor din Iași:

– Ați schingiuit în mod barbar, cu mâinile voastre pe acești copii. Dacă ați fi făcut așa ceva la Turnu Severin, ați fi fost măcelăriți pe stradă de lume. Prezența voastră aici murdărește acest oraș; plecați cu primul tren, altfel va fi rău de voi.

Acest gest a fost de altfel bine venit, căci lumea era cu sufletele încărcate. El a produs o ușurare în întreaga sală. 

Călăii erau umiliți și umblau salutând până la pământ și cerșind câte o mică atenție de la cel mai umil purtător de fundă tricoloră.

– Parcă noi nu suntem buni români! Dar ce să facem? Am avut ordin. 

– Nu! Canalii! N-ați avut suflet de părinte și de român. N-ați avut onoare de oameni. N-ați avut respect pentru lege. Ați avut ordin? Nu! Ați avut suflete de trădători.

Așa le spunea lumea pe străzi.

Urmează apoi timp de vreo două zile audierea martorilor apărării, printre care bătrânul profesor Ion Găvănescul de la Universitatea din Iași, el însuși bruscat de prefectul Manciu cu ocazia congresului profesorilor universitari, la cărui președinte era; ofițerii, foști comandanți și profesori ai mei la Liceul Militar și Școala de Infanterie.

Vin pe rând copiii schingiuiți și părinții lor să refacă în fața judecătorilor, aproape plângând, scenele de durere și umilire la care au fost părtași. 

Partea civilă a fot reprezentată de Dl. Costa-Foru, șeful unei loji masonice din capitală. 

Apărătorii au vorbit în ordinea următoare: D-nii Paul Iliescu, Tache Policrat, Valer Roman, Valer Pop, Sandu Bacaloglu, Em. Vasiliu-Cluj, Cacanău, Donca Manea, Mitulescu, Virgil Neta, Neagu Negrilești, Henrietta Gavrilescu, prof. Dr. Șumuleanu, prof. Ion Găvănescul, prof. A. C. Cuza.

Urmează o serie de declarații scurte, făcute de D-nii: Mihail Caraș, Colonel Vasilescu Lascăr, bătrânul preot Dumitrescu din București, Colonel Cătuneanu, studentul Ion Sava în numele studenților din Iași, Dr. Istrate în numele studenților din Cluj, studentul I. Rob pentru studenții din Cernăuți, Dragoș în numele studențimii din capitală, studentul Cameniță pentru Turnu Severin, Ion Blănaru pentru studenții fălcieni, Comandor Manolescu, Alexandru Ventonic pentru negustorii creștini din Iași, Costică Ungureanu, Petru Vasiliu, Grecea, Căpitan invalid Peteu-Ploiești, M. Negru-Chișinău.

Ultimul cuvânt l-am avut eu. Eu am spus:

– Domnilor jurați, noi am luptat și tot ce am făcut, am făcut numai din credință și dragoste pentru țară. Ne luăm angajamentul de a lupta până la capăt. Acesta este ultimul meu cuvânt.

Era în după amiaza zilei a șasea a procesului, 26 mai 1925.

Am fost introduși toți șase într-o cameră. Așteptam rezultatul. Cu mai puțină emoție, dar totuși cu emoție. Peste câteva minute, auzim în sala cea mare tunete de aplauze, strigăte, urale. N-am avut vreme să judecăm mai mult, pentru că ușile s-au deschis și mulțimea ne-a luat, ducându-ne în sala de ședințe. Lumea, când am apărut purtați pe umeri, s-aridicat în picioare, strigând și fluturând batistele. 

Președintele Varlam era cuprins și el în valul de entuziasm căruia nu i-a putut rezista. Jurații erau fiecare la locurile lor, în piept purtând toți câte o fundă tricoloră cu zvastică. 

Mi s-a citit verdictul de achitare, după care am fost luat pe sus și dus afară, unde se aflau peste zece mii de oameni. Cu toții am format un cortegiu și nea-u dus pe brațe, pe străzi, în timp ce lumea de pe trotuare arunca flori. Am fost condus în balconul d-lui Tilică Ioanid, de unde, în câteva cuvinte, am mulțumit tuturor românilor din Turnu Severin, pentru mare lor dragoste pe care mi-au arătat-o cu prilejul acestui proces. 

 

Share on Twitter Share on Facebook