Reîntoarcerea în țară

Acestea toate, noi, studenții ieșeni, spre deosebire de colegii noștri de la celelalte universități, le cunoșteam înainte de începerea mișcării studențești, de la catedra profesorului Cuza, din scrierile prof. Paulescu și Găvănescul, din studiile și cercetările făcute de noi la Societatea Studenților în Drept și din ceea ce văzusem cu proprii noștri ochi și simțiserăm în sufletul nostru.

Era o problemă de mare conștiință care nu se punea. Fiecare zi ne aducea câte o dovadă în plus: vedeam perfidia presei jidănești, vedeam reaua ei credință în toate împrejurările, vedeam ațâțările ei în tot ce era antiromânesc, vedeam opera de lingușire și de ridicare a oamenilor politici, a funcționarilor, a autorităților, a scriitorilor, a preoților creștini care se pretau a face jocul intereselor jidănești; vedeam batjocura de care se învredniceau toți cei ce aveau o atitudine românească, corectă, demnă sau care îndrăzneau să demaște primejdia jidănească; vedeam necuviința cu care eram tratați, noi, în propria noastră casă, ca și cum ei ar fi fost aici stăpâni de mii de ani; vedeam cu indignare crescândă amestecul îndrăzneț al acestor musafiri nepoftiți în cele mai intime probleme de viață românească: religie, cultură, artă, politică, căutând ei a trasa liniile pe care să se miște destinul neamului nostru.

Pe mine, cu mintea mea de tânăr, aproape copil, multă vreme m-au chinuit aceste gânduri, în căutarea unor soluții.

Elementele care mau impresionat mai mult, care m-au determinat apoi la luptă și care m-au mângâiat și întărit în ceasuri de suferință au fost:

1. Conștiința primejdiei de moarte în care se află neamul nostru și viitorul lui.

2. Dragostea pentru pământ și mila pentru orice loc glorios și sfânt, batjocorit și pângărit astăzi de jidani.

3. Mila de oasele celor care au murit pentru țară.

4. Sentimentul de revoltă față de ofensele, de batjocura și de călcarea în picioare de către străinul dușman, a demnității noastre de oameni și de români.

De aceea, când în decembrie 1922 am auzit vestea cea mare, vulcanica izbucnire a mișcării studențești, m-am hotărât să mă întorc în țară, pentru ca să lupt și eu alături de camarazii mei.

Peste puțin timp trenul mă ducea spre casă. De la Cracovia am dat o telegramă studenților din Cernăuți, care m-au așteptat la gară. Aici am stat două zile. Universitatea era închisă. Studenții care o străjuiau păreau niște soldați în slujba țării lor, cu sufletul luminat de Dumnezeu, Nici un pic de interes personal nu adumbrea frumoasa și sfânta lor acțiune. Cauza pentru care se înfrățiseră și luptau întru singur suflet era cu mult deasupra lor, cu mult deasupra nesfârșitelor lor lipsuri și nevoi.

Fruntașii luptători de la Cernăuți erau: Tudose Popescu, fiul bătrânului preot din Mircești, Dâmbovița, student în al treilea an la Teologie, apoi Dănileanu, Pavelescu, Cârsteanu etc.

M-am informat asupra planului lor de luptă. Era grevă generală până la victorie, adică până la rezolvarea de către guvern a punctelor din moțiunea de la 10 decembrie în frunte cu „numerus clausus”.

Nu mi s-a părut bun.

În capul meu a încolțit planul următor:

a. Mișcarea studențească trebuie să se extindă asupra întregului popor român. Mișcarea studențească mărginită în cadrul Universității să se transforme în mișcare națională a românilor, pentru că, pe de o parte, problema jidănească nu este o problemă numai a Universității, ci a nației românești, și, pe de altă parte, Universitatea singură nu o poate rezolva.

b. Această mișcare națională trebuie încadrată într-o organizație sub o singură comandă.

c. Scopul acestei organizații trebuie să fie lupta pentru aducerea la guvernare a mișcării naționale, care va rezolva și „numerus clausus” și toate celelalte probleme, deoarece nici un guvern al partidelor politice din afara acestei mișcări nu va rezolva problema națională.

d. În vederea acestora, studențimea să pregătească o mare adunare națională a românilor din toate straturile sociale, care să însemneze și începutul noii organizații.

e. Pentru executarea adunării, fiecare universitate să facă atâtea steaguri câte județe are provincia respectivă. Pânza acestor steaguri să fie dusă și predată de către o delegație de studenți, unui cunoscut naționalist pe care delegația îl va socoti ca cel mai apt pentru acest lucru. Acesta își va aduna în jurul lui un grup de fruntași din oraș și întreg județul și la primirea telegramei, care urma să anunțe cu o săptămână înainte data și locul adunării, să pornească cu pânza steagului și cu toți oamenii săi spre locul indicat.

f. Pentru ca adunarea să nu fie împiedicată de guvern, toate pregătirile se vor face în tăcere, păstrându-se discreția asupra datei. 

Într-o sală a căminului, am expus acest plan în fața unui număr de 50 de luptători.

Ei l-au găsit bun. Atunci s-au strâns bani de la toți, s-a cumpărat pânza necesară și pe loc, în acea sală, studentele au făcut steaguri pentru județele Bucovinei.