O nouă lovire

Într-o zi a venit tatăl meu la Iași și m-am dus să-l văd. 

Pe la 10 seara mă întorceam acasă. La un restaurant din Piața Unirii aud scandal. Mă opresc să văd ce este. Doi studenți, frații Tutoveanu din Bârlad, avuseseră un conflict cu profesorul Constantinescu-Iași. Sosise prefectul de poliție la fața locului, le pusese cătușe la mâini și-i ducea spre poliție, lovindu-i. Eu, fără să spun ceva, mă uitam la acest tablou, cuprins de durere.

Observ că vine spre mine comisarul Clos, însoțit de 3-4 polițiști. Apropiindu-se la doi pași, îmi strigă:

– Ce cauți pe stradă la ora asta, derbedeule?

Stau și mă uit la el nedumerit. Pentru că el mă cunoștea de atâția ani, nici nu mi-am închipuit, că ar putea vreodată să mi se adreseze astfel. Am crezut că mă confundă cu cineva. Dar mă văd apucat de gât și îmbrâncit înapoi. Și iarăși:

– Te mai uiți încă la mine, haimana?… escrocule!…

Eu nu am spus nimic, dar am rămas pe loc, uitându-mă la el. Atunci, din lovitură în lovitură, urmat de cei patru polițiști, m-au dus peste 30 de metri, până în colț la Smirnov. Aici mi-am scos pălăria din cap, i-am salutat și le-am spus:

– Vă mulțumesc, Domnilor.

Rănit în suflet, înecat de durere și rușinat, m-am dus acasă unde m-am chinuit toată noaptea. Pentru a doua oară în viață eram lovit, în interval de o lună. M-am stăpânit. Dar voi, asupritori din toată lumea, nu contați pe puterea de stăpânire a omului, pentru că cel ce se stăpânește, la urmă răbufnește îngrozitor. 

A doua zi am povestit tatălui meu ceea ce pățisem.

– Lasă-l în pace, mi-a zis. Să nu faci nimic. A trage două palme unui asemenea individ este a-ți murdări palmele. Va sosi și timpul judecății lui. Probabil că sunt puși să vă provoace. Dar tu trebuie să-ți păstrezi calmul și să te ferești de a mai umbla singur. 

I-am primit sfatul. Dar un om lovit pare că nu mai este om. Se simte rușinat, dezonorat. Purtam această ofensă ca un pietroi pe inimă.

Dar peste câteva zile avea să vină și mai rău.