Vara anului 1922

Vara anului 1922 n-a trecut în liniște. Pe scena teatrelor naționale românești sau comunale din orașele moldovene încep să se joace în idiș piese jidănești de către trupa Kanapof. Tineretul nostru a considerat aceasta ca o primejdie, pentru că a văzut un început de înstrăinare a acestei instituții menite să facă educație națională și morală poporului român. Expropriați în comerț, expropriați în industrie, expropriați în bogățiile solului și subsolului românesc, expropriați în presă, ne vom vedea într-o bună zi expropriați și de pe scena teatrelor naționale. Teatrul, alături și școală și de biserică, poate înălța o nație decăzută, la conștiința drepturilor și misiunii ei istorice. El poate pregăti și înălța la luptă dezrobitoare o nație. De acum ni se va lua și această redută. Teatrele noastre ridicate din truda și banul românului vor sluji jidănimii pentru pregătirea și întărirea forțelor ei în lupta contra noastră. Iar, pe de altă parte, de pe aceste scene românești, ne vor servi ca hrană sufletească nouă, românilor, tot ce va contribui la demoralizarea, la decăderea și la nimicirea noastră națională și morală.

Era de datoria altora, a guvernului, a oricărei autorități, a profesorilor, să ia atitudine în fața acestui nou atac antiromânesc. Absență totală. Numai tineretul, riscând lovituri, acoperindu-se de nenumărate insulte și negăsind nicăieri nici un sprijin, a reacționat așa cum a putut. 

Această luptă a fost continuată în toate orașele: la Huși, Vaslui, Bârlad, Botoșani, Pașcani etc., de grupul studenților ieșeni ajutați pretutindeni de elevii de liceu. Ei pătrundeau în sălile pline de jidani, aruncând peste artiștii satanei cu tot ce le cădea în mână și alungându-i astfel de pe scena românească.

Poate necivilizat, vor zice unii. Poate, zic și eu. Da întrucât este civilizat ca o nație străină să mă deposedeze rând pe rând de toate bunurile țării mele? Întrucât este civilizat ca aceeași nație să-mi otrăvească cultura și să mi-o servească apoi pe scenă pentru a mă ucide?

Întrucât au fost civilizate mijloacele întrebuințate în Rusia de jidănime? Întrucât e civilizat să căsăpești milioane de oameni fără judecată? Întrucât e civilizat să dai foc bisericilor sau să le transformi în cabarete?

Eu, în sărăcia și după slabele mele puteri, mă apăr în contra atacului cum pot. Cu presa, dacă am. Cu autoritățile, dacă mai sunt românești. Cu cuvântul, dacă mă ascultă cineva. Cu forța, dacă nu mai am cu ce și dacă toți tac. E laș și nedemn acela care din vânzare sau din lașitate nu-și apără țara. Și nu reacționează în nici un fel. 

Oricum, era un protest această luptă, era singurul protest în mijlocul unei lașe și îngrozitoare tăceri. A doua zi se întorceau camarazii, plini de lovituri și de răni, căci nu era puțin lucru ca un grup de 15 tineri să intre într-un teatru cu 3-4000 de jidani. Și mai ales se întorceau plini de ocară și de batjocură din partea românilor noștri.

De multe ori mă întreb: ce ne-a menținut pe noi, un grup așa de mic, în fața atâtor lovituri, a atâtor ocări venite de pretutindeni în jurul nostru? N-am găsit nici un sprijin nicăieri. În această luptă cu toată lumea, singurul sprijin l-am găsit în noi. În credința noastră că suntem pe marea linie a istoriei noastre naționale, alături de toți cei care au luptat, suferit și murit, ca martiri, pentru pământul și neamul nostru.