FRĂMÂNTĂRI ÎN MARAMUREȘ

Între timp încep mari frământări în Maramureș.

Un alt colț de țară românească, peste care moartea își întinsese aripa. Acolo, jidănimea a cuprins satele. A pus stăpânire pe pământuri, pe munți, pe stânile din munți. Românii, ajunși în stare de sclavie, se retrag tot mai mult în fața năvălirii iudaice și se sting încet, încet, lăsând moșiile lor moștenite de la Dragoș Vodă în mâinile năvălitorilor. Nici un guvern nu se mai interesează de ei, nici o lege nu-i apără.

La începutul lui iunie 1930, la poarta casei mele de la Iași, se oprește o căruță cu doi cai. Din ea se coboară doi preoți, un țăran și un tânăr. 

Îi primesc înăuntru. Se recomandă preot ortodox Ion Dumitrescu, preot unit Andrei Berinde și țăranul Nicoară. 

– Venim cu căruța din Maramureș. De două săptămâni suntem pe drum: suntem amândoi preoți în Borșa, unul unit și altul ortodox. Nu mai putem de mila nenorociților de români din Maramureș. Am făcut memorii peste memorii. Le-am adresat pe unde ne-a tăiat capul: Parlament, Guvern, Miniștri, Regență. 

De nicăieri, nici un răspuns. Nu știm ce să mai facem. Am venit cu căruța până aici, al iași, să rugăm studențimea română să nu ne lase. Vorbim în numele a mii de țărani din Maramureș, care au ajuns la disperare. Suntem preoții lor. Nu putem închide ochii la ceea ce vedem. Ne moare neamul. Și ni se frânge inima de milă.

I-am găzduit câteva zile și le-am spus:

– Singura soluție pe care o văd este să-i organizăm și să încercăm a le ridica moralul. Ei să știe că nu duc singuri lupta; că noi îi sprijinim; că luptăm pentru ei și că soarta lor depinde de biruința noastră.

În urmă le-am trimis, pentru organizare, pe Totu și Eremeiu. Iar mai târziu pe Savin și pe Dumitrescu-Zăpadă. Mii de țărani din Borșa și din toate văile se înrolau în organizație.

Jidanii și-ai dat seama de primejdia unei renașteri românești și au început a provoca. Văzând că sistemul nu le reușește, atunci au recurs la un mijloc infernal. Au dat foc Borșei, aruncând vina asupra românilor. Ziarele jidănești au început imediat să țipe. Să ceară măsuri energice contra românilor, care vor să facă pogromuri. 

Preoții amândoi au fost atacați de jidani, batjocoriți, loviți și mai apoi alungați mai mulți kilometri și bătuți cu pietre. La urmă au fost arestați ca agitatori și închiși amândoi în temnița din Sighetul Marmației. De asemenea au fost arestați: Savin și Dumitrescu-Zăpadă și câteva zeci de țărani fruntași. Totu și Eremeiu au fost și arestați la Dorna și închiși în arestul de la Câmpulung. „Adevărul” și „Dimineața” încep o adevărată canonadă de minciuni și infamii puse în sarcina preoților și a arestaților.

Toate protestele noastre: telegramele, memoriile etc., n-au nici un rezultat, din cauza țipetelor, larmei și presiunilor jidănești.