Cap. X

1 Şi după ce au terminat rugăciunea, Cuvântul lui Dumnezeu a venit la ei şi i-a consolat din privinţa lui Adam.

2 După aceea ei au adus oferta pentru ei şi tatăl lor.

3 Iar după ce-au terminat de adus, Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Set, ca fiind cel mai vârsnic dintre toţi şi i-a zis: "Set, Set, Set, de trei ori. Precum am fost cu tatăl tău, la fel voi fi cu tine, până la împlinirea legământului, pe care l-am făcut cu el — tatăl tău, când i-am zis: Eu voi trimite Cuvântul Meu şi El te va scăpa pe tine şi seminţia ta.

4 Dar păstrează poruncile pe care ţi le-a dat tatăl tău Adam şi nu te alipi de seminţia lui Cain, fratele tău."

5 Şi Dumnezeu a luat Cuvântul Său de la Set.

6 Atunci Set, Eva şi fii lor au coborât de pe munte spre peştera Comorilor.

7 Adam a fost primul care a cunoscut moartea în ţara Edenului, în peştera Comorilor; căci nimeni până atunci, înafară de Abel, care a fost omorât, n-a cunoscut moartea.

8 Atunci toţi urmaşi lui Adam s-au ridicat şi l-au plâns pe părintele lor Adam şi au adus oferte lui, timp de o sută patruzeci de zile.

Share on Twitter Share on Facebook