Cap. II

1 Prin urmare, cineva poate întreba, dacă Raţiunea este stăpâna pasiunilor, atunci de ce nu este şi stăpâna uitări şi a ignoranţei?

2 Însă acest argument este suprem ridicol. Fiindcă Raţiunea, nu se arată a fi

stăpână peste pasiuni s-au defecte în sine, ci peste cele ale trupului.

3 De exemplu, nimeni din voi nu este abil să extirpeze dorinţa noastră naturală, însă Raţiunea poate să-l scape pe el fiind făcut sclav al dorinţelor.

4 Nimeni din voi nu este abil a extirpa furia din suflet, dar este posibil pentru Raţiune să vină în ajutor împotriva furiei.

5 Nimeni din voi nu poate extirpa rău-voiciunea şi dispoziţia ei. Însă Raţiunea poate fi un aliat împotriva înfluenţei rău-voiciuni.

6 Raţiunea, nu este extirparea pasiunilor, ci antagonismul ei.

7 Cazul însetări Regelui David, va sluji exemplu pentru a clarifica aceasta.

8 Când David a avut de furcă cu Filisteni şi prin ajutorul luptătorilor noştri, a ucis pe mulţi din ei, devenind un simbol; toate fiind câştigate cu sudoare şi chin, toate întorcându-se împrejurul cortului regal, unde era adunată toată armata strămoşilor noştri.

9 Astfel că mulţimea întreagă s-a aşezat la cină, dar regele fiind însetat de o sete intensă, deşi a avut apă din abundenţă, el nu şi-a putut potoli setea.

10 De fapt o dorinţă iraţională pentru apa care era în posesia inamicului, l-a consumat pe el foarte şi l-a deprimat.

11 Apoi după ce paznicul său de corp a cârtit împotriva tendinţelor regelui, doi tineri luptători înfocaţi, ruşinaţi de dorinţa regelui lor, şi-au îmbrăcat armura şi au luat un vas de apă şi au sărit metereza inamicului şi s-au furişat pe lângă paznici, la poartă şi au căutat prin tabăra duşmanului;

12 Până nu au găsit izvorul şi au luat apă pentru rege.

13 Însă David totuşi mai ardea de sete, considerând că această cantitate echivalează cu sângele său şi că este un pericol pentru suflet.

14 De aceea, opunând Raţiunea sa dorinţelor sale, el a golit apa ca ofertă pentru Dumnezeu.

15 Findcă mintea cumpătată, este abilă să cucerească dictatele pasiunilor şi de a stinge focul dorinţelor şi a lupta victorios cu junghiurile trupului nostru; care pot fi extrem de puternice, dar prin frumuseţea morală şi a bunătăţi Raţiiuni, se pot înfrunta cu dispreţ, toate dominările pasiuni.

16 Iar acum ocazia ne cheamă să descriem povestea Raţiuni, a stăpâniri de sine.

17 În timpul în care părinţi noştri s-au bucurat de minunata pace a practicări Legi şi au fost fericiţi, Seleucus Nicanor, regele din Asia, a sancţionat taxe pentru serviciul templului şi au văzut politeţea noastră. Mai precis un oarecare om a activat împotriva armoniei generale, implicându-ne pe noi într-o mulţime de nenorociri.

18 Onia, un om cu caracter înalt, a fost pe atunci mai marele preot, fiind în oficiu pe viaţă. Un oarecare Simon, a intreprins o faptă împotriva lui, deşi el dispreţuia orice fel de calomnie, acesta (Simon), a izbutit să-l acuze de stricăciune în popor şi a plecat în străinătate cu intenţia de a-şi trăda ţara.

19 Şi a venit la Apolonius guvernatorul Siriei şi Feniciei şi Ciliciei şi i-a zis: "Fiindcă sunt loial regelui, am venit să te înştiinţez că în vistierele Ierusalimului sunt depozitate multe mii de depuneri particulare, care nu aparţin templului şi nu intră în contul lui, ci se cuvin proprietăţi Regelui Seleucus.

20 Cercetând Apolonius aceste spuse în detali, l-a lăudat pe Simon pentru serviciul său loial regelui şi s-a grăbit la curtea lui Seleucus, dezvăluindu-i de aceste vistieri

valoroase. Apoi, după ce-a primit autorizare de-a acţiona în cauză, el a mărşăluit prompt în ţara noastră, acompaniat de blestematul Simeon şi de o foarte numeroasă armată, anunţând că sunt veniţi din porunca regelui să comfişte depunerile private din vistieri.

21 Poporul nostru a fost foarte supărat din cauza aceasta şi au protestat puternic, considerând scandalos lucru pentru aceia ce i-au autorizat să jefuiască vistieriile şi au aruncat în calea lor tot felu de obstacole.

22 Însă Apoloniu ameninţându-i, şi-a făcut loc să intre în templu.

23 Atunci preoţi din templu şi femeile şi copii, l-au conjurat pe Dumnezeu să vină să-şi scape lăcaşul sfânt, care a fost violat, iar când Apoloniu cu ostaşi săi înarmaţi au mărşăluit în încăperea cu bani, s-au arătat din cer îngeri călărind pe cai, cu braţele lor în forma fulgerelor de lumină, aducând printre ei o mare spaimă şi teamă.

24 Şi Apolonius a căzut jos, pe jumătate mort în Curtea Templului şi şi-a ridicat mâinile la cer şi cu lacrimi în ochii i-a conjurat pe Evrei să intercesioneze pentru el şi să oprească mânia mulţimi cereşti;

25 Spunând că a păcătuit şi că este chiar vrednic de moarte, iar dacă-l vor lăsa în viaţă, va lăuda tuturor oamenilor binecuvântarea Lăcaşului Sfânt.

26 Mişcat find de astfel de auzite, Onia, mai marele preot, om foarte cumpătat în toate, a intercesionat pentru el, căci s-a gândit că regele Seleucus o să creadă că el a fost înfrânt de planul oamenilor şi nu de justiţia divină.

27 După cruţarea lui uimitoare, Apolonius a plecat să raporteze regelui cele întâmplate.

28 Însă Seleucus murind, tronul l-a succedat fiul său Antiocus Epifanes, un om teribil şi înfumurat, care l-a înlăturat pe Onia de la slujba sa sfântă şi l-a pus pe fratele său Iason în locul lui, în schimbul a tri mii şase sute şaizeci de talanţi anual pe care Iason avea să-i plătească.

29 Astfel că el l-a numit pe Iason mai marele preot şi l-a făcut stăpân peste poporul său.

30 Dar Iason a introdus în popor un altfel de trai şi o nouă constituţie sfidând cumplit Legea; şi el nu numai că a întrerupt gimnaziul de pe Muntele părinţilor noştri, ci au şi desfinţat slujba din templu.

31 De aceea justiţia divină a fost aprinsă de mânie şi l-a adus pe Antiochus duşman împotriva noastră.

32 Chiar dacă acesta a purtat război cu Ptolemeu în Egipt; şi a auzit că poporul din Ierusalim s-a bucurat mult de raportul morţi sale, s-a înapoiat imediat împotriva lor.

33 Şi după ce-a prădat oraşul, a adus un decret prevăzând pedeapsa cu moartea pentru toţi aceia care vor fi văzuţi că trăiesc după Legea părinţilor noştri.

34 Însă nici un decret al său nu i-a fost de folos şi n-a putut întrerupe constanţa poporului nostru faţă de Lege, căci în ciuda ameninţărilor şi penalizărilor sale, lumea l-a dispreţuit profund, căci a fost oprită chiar şi femeia să-şi taie împrejur fii ei şi chiar dacă şi-au cunoscut dinainte soarta, s-au aruncat împreună cu prunci lor de pe stânci cu capul în jos.

35 Şi după ce-au continuat decretele sale a fi condamnate de mulţimea de oameni, el personal a încercat a tortura şi a forţa pe ficare om în parte, să mănânce carne necurată şi astfel să abdice religia Iudaică.

36 În acord cu aceasta, tiranul Antiocus , urmat de consilieri săi, s-a

aşezat să judece pe un loc înalt, fiind înconjurat de trupele sale îmbrăcate în armuri şi a poruncit gărzi sale să târască acolo pe fiecare om în parte, pe Evrei şi să-i silească a mânca carne de porc şi lucruri oferite la idoli. Dar în caz contrar, dacă cineva refuză a se spurca cu acele lucruri necurate, să fie torturat şi omorât.

37 Şi după ce mulţi au fost luaţi cu forţa, a fost adus şi un oarecare om în faţa lui Aniocus, Evreu, a cărui nume era Elazar, preot prin naştere, instruit în ştiinţa Legi. Era un om înaintat în ani; fiind cunoscut de mulţi de la curtea tiranului, ca fiind cunoscător de filozofie.

38 Privindu-l pe el Antiocus, i-a zis: "Înainte să poruncesc să te tortureze, fiind om venerabil, te sfătuiesc să mănânci din carnea de porc şi să-ţi scapi viaţa. Findcă respect anii tăi şi peri tăi albi, pe care i-ai câştigat de mult, dar tot te mai ţi de religia Iudaică şi mă faci să cred că nu eşti filozof.

39 Căci excelentă este mâncarea acestui animal, pe care natura ni l-a acordat şi de ce trebuie tu să-l abominezi? Întradevăr este o nebunie să nu placi această plăcere inocentă şi rău este să alungi favoarea Naturi.

40 Dar şi mai mare nebunie ar fi, mă refer din partea ta, este să neglijezi adevărul, căci atunci vei începe să mă sfidezi chiar şi pe mine, prin pedepsele tale.

41 Te vei întoarce tu de la filosofia ta nefirească? Nu vei arunca tu stupida ta calculare şi vei adapta o nouă încadrare a minţi potrivită anilor tăi târzi; învăţând adevărata filosofie a eficenţei şi totodată să te închini sfatului meu caritabil şi să-ţi faci milă de ani tăi venerabili?

42 Consideră, dacă întradevăr ar exista vreo Putere a cărui ochi este îndreptat peste această religie a voastră, el întodeauna te va strâmptora pe tine de vreo schimbare făcută."

43 Astfel a îndemnat tiranul la mâncare necurată a cărni necurate, iar Elazar a cerut permisiunea să vorbească şi primind, a început discuţia sa în faţa judecăţi, în felul următor:

44 "Noi, Antiocus, am acceptat Legea Divină ca Lege a ţări noastre şi nu este altă necesitate mai puternică la noi, decât a ne supune Legi.

45 De aceea noi întradevăr considerăm că drept este să nu încălcăm Legea, calea noastră, nici într-un fel.

46 Şi încă tu sugerezi că Legea noastră nu este divină, pe când noi cu dârjenie susţinem că este divină şi nu ni se cuvine nouă s-o încălcăm, chiar nici pentru milă.

47 Nu crede că aceasta pentru noi este un păcat neânsemnat, ca să mâncăm lucruri necurate, pentru a nu încălca Legea. Cu lucruri mici s-au mari, este la fel de ticălos lucru, căci Legea pe toate acestea le dispreţuieşte.

48 Dar tu îţi baţi joc de filosofia noastră, de parcă noi am trăi în contrar cu raţiunea.

49 Nu este aşa, căci pe noi Legea ne învaţă stăpânirea de sine, ca noi să putem fi stăpâni tuturor plăcerilor şi dorinţelor şi suntem întradevăr instruiţi în vitejie, ca toate pedepsele să le îndurăm cu pregătire; şi ne învaţă dreptate, ca în toate să fim modeşti şi ne învaţă în dreptate şi respect să slujim numai Dumnezeului care este.

50 De aceea noi nu mâncăm carne necurată, căci noi credem că Legea noastră este de la Dumnezeu dată şi noi la fel ştim de Creatorul lumii, că este Făcător de Lege. Care simte pentru noi în acord cu natura noastră.

51 El ne-a poruncit nouă să mâncăm mâncarea care corespunde sufletelor noastre şi ne-a interzis să mâncăm alta.

52 Căci aceasta la ce ne sileşti tu, pentru noi este o faptă de tiran, care ne îndeamnă nu numai să încălcăm legea, ci să şi mâncăm în aşa măsură, ca tu să poţi râde de spurcarea aceasta profund abominabilă pentru noi.

53 Însă tu nu vei râde de mine în felul acesta, nici nu voi încălca jurămintele sfinte ale înaintaşilor mei, de a păzi Legea, nici să-mi scoţi ochii şi nici dacă-mi dai foc măruntaielor mele.

54 Nu sunt aşa de descurajat de anii mei înaintaţi, ci dreptatea este aceea ce-mi dă putere şi tinereţe şi mă întoarce spre Raţiune.

55 Deci răsuceşte-ţi grătarul şi aprinde-ţi furnalul şi-l înfierbântă, căci mie nu-mi este atât de milă de anii mei trecuţi, încât să încalc Legea părinţilor mei prin mine însumi.

56 Nu te voi dezamăgi pe tine Lege, care mi-ai dat învăţare. Nu te voi părăsi pe tine, o iubită stăpânire de sine. Nu te voi face de ruşine, o iubire înţeleaptă a Raţiuni, nici nu te voi nega, o venerată preoţie şi ştiinţă a Legi.

57 Nici nu vei pângări tu gura mea pură la anii bătrâneţi mele, nici îndelunga mea slujire de Lege. Curat mă vor primi părinţi mei, neânfricat de torturile tale până la moarte.

58 Căci tu tiran poţi fi peste ce-i nedrepţi, dar nu vei domni peste rezoluţia mea în materie de dreptate , nici prin vorbele tale, nici prin faptele tale."