Cap. LX

1 Atunci într-a optzeci şi noua zi, Satana a venit în peşteră, îmbrăcat în haine de lumină, înfăşurat cu un brâu sclipitor.

2 Iar în mână ţinea un pumnal luminos, având o privire severă, iar faţa şi cuvântarea lui au fost plăcute.

3 S-a deghizat astfel cu tendinţa de-ai păcăli pe Adam şi Eva, să-i facă să iese din peşteră după ce-a de-a patruzecia zi.

4 Căci şi-a spus în sinea lui: "Acum că s-au împlinit cele patruzeci de zile de post şi rugăciuni, Dumnezeu îi va întoarce la slava lor dinainte, dar chiar dacă El nu va face astfel, dacă nu va avea milă de ei, El le va da lor iarăşi ceva din Grădină ca să-i liniştească, precum a făcut deja de două ori."

5 Astfel s-a arătat el lor în faţa peşteri, spunând: -

6 "Adame, ridică te şi vino tu şi Eva să mergem în lumea ce-a dreaptă şi n-ai frică, căci eu am fost primul făcut de Dumnezeu.

7 Şi a fost aşa, când m-a făcut pe mine, El m-a pus în Grădină, în partea de nord, la graniţa lumii.

8 Şi mi-a zis: Locuieşte aici; şi eu am locuit acolo după poruncile Cuvântului Său şi n-am încălcat porunca Sa.

9 Apoi El a făcut ca un somn să vină deasupra mea şi te-a făcut pe tine Adame, din trupul meu, însă nu te-a pus să locuieşti cu mine.

10 Ci te-a luat Dumnezeu pe mâna Sa divină şi te-a aşezat în partea de răsărit a grădini.

11 Atunci, eu m-am întristat din cauza ta, căci Dumnezeu mi te-a luat de la mine şi nu te-a lăsat să fim la un loc.

12 Dar Dumnezeu mi-a zis: Nu fi trist din cauza lui Adam, că l-am luat de la tine, căci nu i se va întâmpla nici un rău.

13 Căci acum am scos o parte din el ca să nu fie singur şi să aibe plăcere."

14 Apoi Satana a mai zis: "Eu n-am ştiut că tu eşti în această peşteră, nici de necazurile care te pasc — până ce Dumnezeu nu mi-a spus: Adam a păcătuit, cel care l-am făcut din tine şi Eva la fel, pe care am făcut-o din el; şi i-am scos afară din grădină; şi i-am pus să locuiască pe pământ în jale şi necaz, fiindcă au păcătuit împotriva Mea şi i-au dat ascultare lui Satana. Dar iată că sânt în suferinţă, până acum într-a optzecia zi.

15 Apoi Dumnezeu mi-a zis mie: Ridică-te şi mergi la ei şi fă-i să meargă în locuinţa ta, să nu mai sufere din partea lui Satana, să-i necăjească. Căci acum sânt în mare desnădejde şi lihniţi de foame.

16 Şi mi-a mai zis El: Când îi vei lua la tine, dă-le să mănânce din Pomul Vieţi şi să bea din apa păci şi îmbracă-i cu hainele cele de lumină şi apoi întoarce-i la slava lor dinainte şi nu-i mai lăsa în acea jale, căci ei sânt din tine. Să nu se mai zbuciume şi să nu mai ispăşească pentru păcatele lor.

17 Iar când am auzit aceasta, mi-a părut rău şi inima mea n-a putut fi liniştită din cauza ta, fiul meu.

18 Căci mi-a fost frică, când am auzit de numele lui Satana şi mi-am zis în sinea mea, eu nu voi ieşi afară, să nu-mi întindă vreo cursă, precum a făcut fiilor mei Adam şi Eva.

19 Şi am zis: Dumnezeule, când mă voi duce după fii mei, Satana mă va întâlni şi se va război cu mine, cum a făcut cu ei.

20 Iar Dumnezeu mi-a zis: Nu-ţi fie frică, ci când îl vei vedea, loveşte-l cu pumnalul acesta din mâna ta şi nu-ţi fie teamă de el, căci tu eşti cel mai bătrân şi el nu va izbuti împotriva ta.

21 Atunci am zis eu: Doamne, eu sânt bătrân şi nu pot merge, ci trimite îngeri Tăi la ei.

22 Însă Dumnezeu mi-a spus: Îngeri nu sânt ca şi ei şi nu vor consimţi să meargă cu ei; ci te-am ales pe tine, căci ei sânt progeniturile tale, în forma ta şi ţie-ţi vor da ascultare.

23 Şi mi-a mai zis Dumnezeu: Dacă nu vei putea să umbli îţi voi da un nor ţie, care să te ducă şi să te coboare la peştera lor.

24 Şi dacă vor voi să meargă, eu voi trimite norul să vă poarte pe tine şi ei.

25 Atunci a poruncit El şi un nor m-a adus aici la voi şi apoi s-a întors.

26 Şi acum fii mei, Adam şi Eva, priviţi la pletele mele cărunte şi la umeri mei încovoiaţi, căci din depărtare vin. Veniţi, veniţi cu mine în locul de odihnă.

27 Apoi el a început a plânge şi a suspina în faţa lui Adam şi Eva şi lacrimile i s-au stors şiroaie.

28 Iar când Adam şi Eva şi-au ridicat ochii şi au văzut barba şi vorba lui blândă, inimile lor s-au muiat şi i-au dat ascultare, crezând că vorbeşte adevărul.

29 Crezând întradevăr că ei sânt progenituri ale sale, când au văzut că faţa lui a fost identică cu a lor, i-au dat crezare lui.