Cap. LXIII

1 Şi cum s-au apropiat Adam şi Eva de peşteră au observat cei doi pomi de smochini, plini de fructe făcând umbră la intrarea în peşteră.

2 Atunci Adam a zis Evei: "Mie mi se pare că noi ne-am rătăcit. De unde pomii aceştia aici? Mie mi se pare că duşmanul nostru vrea să ne pună în încurcătură. Crezi tu că aici mai este vreo altă peşteră?

3 Haide să intrăm în ea şi să luăm cele două smochine, căci aceasta trebuie că este peştera noastră. Dar dacă înăuntru nu vom găsi cele două smochine, atunci nu este peştera noastră."

4 Şi au intrat înăuntru şi au privit împrejur în toate cele patru colţuri, însă nu au găsit smochinele.

5 Şi a început Adam a plânge, zicând Evei: "Am intrat în altă peşteră? Dar cei doi pomi par a fi din cele două smochine." Iar Eva a zis: "Eu nu ştiu."

6 Apoi Adam s-a ridicat şi a început a se ruga, spunând: "Dumnezeule, Tu ne-ai poruncit să venim în peşteră să luăm cele două smochine iar apoi să ne întoarcem la Tine.

7 Dar nu le-am mai găsit. Doamne, le-ai luat Tu şi le-ai transformat în aceşti doi pomi, s-au ne-am rătăcit noi de la peştera noastră, s-au inamicul nostru ne-a înşelat? Dumnezeule, dezveleşte-ne acest secret, a celor doi pomi şi a celor două smochine.

8 Apoi a venit Cuvântul lui Dumnezeu la Adam şi i-a zis: "Adame, când te-am trimis să aduci cele două smochine, Satana a mers înaintea ta şi a luat smochinele din peşteră şi le-a îngropat afară în partea de est, căci a gândit să le distrugă.

9 Dar nu cu intenţie bună, ca să crească aceşti doi pomi deodată, ci Eu am avut milă de tine şi am poruncit să crească şi au crescut în doi pomi mari ca tu să poţi să te odihneşti la umbra lor, ca să vezi puterea Mea şi minunile Mâinilor mele.

10 Şi ca să-ţi arăt intenţiile lui Satana şi faptele sale rele, căci de când ai ieşit din grădină, el mereu este pe urmele tale să-ţi facă rău. Dar Eu nu i-am dat putere asupra ta."

11 Şi a mai zis Dumnezeu: "Veseleşte-te Adame, căci ţi-am dat aceşti pomi ţie şi lui Eva şi odihneşte-te sub ei când eşti obosit. Dar să nu mănânci din fructele lui, nici să te apropii de ele."

12 Atunci a început Adam a plânge, zicând: "Dumnezeule, vrei iarăşi să ne omori, s-au vrei să ne ştergi din faţa ochilor Tăi şi să ne nimiceşti de pe faţa pământului?

13 Dumnezeule, Te implor, pe Tine, dacă şti că aceşti pomi aduc moartea s-au alte rele, atunci smulge-i din faţa peşteri noastre şi aruncă-i şi lasă ne mai bine să murim de căldură, de foame s-au de sete.

14 Căci noi ştim că minunile mâinilor Tale sunt mari şi că Tu poţi dintr-un lucru să faci altul, prin voinţa Ta; căci puterea Ta poate stâncile să le transforme în copaci şi copaci să devină stânci."