Cap. LXXIII

1 Apoi Dumnezeu a cercetat cuvintele lui Adam, dacă sânt adevărate.

2 Şi Dumnezeu i-a dat dreptate lui Adam în legătură cu aceaste rugăciuni, pe care el le-a făcut în faţa Sa; şi a venit cuvântul lui Dumnezeu la Adam şi i-a zis: "Adame, dacă doar ai fi fost atât de prevăzător de la început, ai fi fost tu scos din Grădină pe acest pământ?"

3 După aceasta Dumnezeu a trimis pe cei trei îngeri, care înainte i-au adus aur, tămâie şi mir la Adam, ca ei să-l înştiinţeze în privinţa uniri cu Eva.

4 Apoi îngeri i-au zis lui Adam: "I-a aurul şi dă-il lui Eva ca dar de nuntă pentru logodnă precum şi tămâie şi mir; şi fiţi voi tu şi ea un trup."

5 Şi Adam a dat ascultare îngerilor şi a luat aurul şi l-a pus la pieptul ei în haină şi a logodit-o cu mâna lui.

6 Apoi îngeri i-au poruncit lui Adam şi Eva, să se ridice şi să se roage patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; iar după aceea Adam va putea să vină la nevasta sa, căci atunci împreunarea lor va fi un act pur şi nepătat; şi ei vor avea fii care se vor înmulţi şi vor umple pământul.

7 Şi după ce Adam şi Eva au primit aceste cuvinte, îngeri s-au îndepărtat de la ei.

8 Apoi Adam şi Eva au început a posti şi a se ruga până la finea celor patruzeci de zile, iar apoi s-au împreunat, precum le-au zis îngeri. Dar de la ieşirea lor din Grădină până la împreunarea lor, au trecut două sute douăzeci şi trei de zile, ceea ce este şapte luni şi treisprăzece zile.

9 Astfel Satana a fost învins în războiul său împotriva lui Adam.

Share on Twitter Share on Facebook