Cap. XLIII

1 Iar când Adam şi Eva au văzut aceasta, au înlemnit. Şi Adam a zis către Eva: "Ce este acel foc în peşteră? Căci noi nu l-am aprins.

2 Căci noi n-am copt pâine acolo; căci noi nici nu ştim de un astfel de foc.

3 Ci noi am văzut aşa ceva de când Dumnezeu l-a trimis pe cherubimul cu sabia de foc, care strălucea la el în mână, iar noi de frică am căzut jos şi am rămas ca morţi.

4 Căci Eva, focul acesta îmi este asemănător cu cel al cherubimului.

5 Să nu se fie Dumnezeu mâniat pe noi să vrea să ne omoare.

6 Poate că din nou am păcătuit cu ceva şi El şi-a trimis focul Său să ne prevină să nu intrăm acolo.

7 Dacă este întradevăr aşa, atunci unde vom merge? Şi unde ne vom ascunde din faţa Domnului? Căci în Grădină El nu ne va lăsa să intrăm, căci ne-a spus să stăm în această peşteră în întuneric şi necazuri, dar în care până la urmă ne-am acomodat.

8 Dar acum dacă ne va duce pe un alt pământ, cine ştie ce se mai poate întâmpla acolo? Şi cine ştie, poate acolo întunericul să fie mai mare decât aici?

9 Cine ştie ce se poate întâmpla acolo, ziua s-au noaptea? Şi cine ştie dacă va fi aproape s-au departe? Poate că o să fie departe de Grădină — s-au Dumnezeu s-o fi supărat pe noi că i-am făcut atâtea cereri?

10 Căci dacă Dumnezeu ne va duce în altă parte de aici, în care ne-am găsit consolare, atunci ne va omorâ sufletele noastre şi ne va şterge numele de pe faţa pământului.

11 Căci dacă vom fi departe de Grădină şi de Dumnezeu, unde-l vom găsi pe El să-i cerem aur, tămâie şi mir şi smochine?

12 Unde-l vom găsi pe El să ne liniştească? Unde-l vom găsi pe El să ne împlinească legământul nostru?"

13 Atunci Adam a tăcut şi au continuat a privi spre peşteră la flacăra care s-a ridicat împrejur.

14 Dar flacăra aceia era de la Satana, căci el a adunat crengi şi iarbă uscată şi le-a pus în peşteră şi le-a dat foc să nimicească peştera şi ceea ce se găsea acolo.

15 Ca Adam şi Eva să fie lăsaţi în jale, ca să nu mai de-a crezare lui Dumnezeu, ca să-l neglijeze pe El.

16 Dar el n-a reuşit să distrugă peştera, căci Dumnezeu şi-a trimis îngerul Său să păzească.

17 Şi acest foc a durat de la amiază, până la apus de soare; care era a patruzeci şi cincia zi.