Cap. XXXIII

1 Însă Satana, cel ce urăşte dreptatea, i-a căutat peste tot şi a văzut că nu sânt în peşteră;

2 Ci i-a găsit stând în mare, rugându-se şi şi-a zis în sinea lui: "Adam şi Eva se roagă şi-l conjură pe Dumnezeu să le ierte păcatele şi să-i întoarcă în grădină, deci să-i i-a de pe mâna mea.

3 Dar eu îi voi înşela să iese din apă să nu-şi poată împlini rugăciunea."

4 Atunci urâciunea dreptăţi, a mers la ei luându-şi formă de înger al lui Dumnezeu şi slăvind şi lăudând, a spus către Eva: -

5 "Pace ţie! Slăveşte şi bucură-te, căci Dumnezeu este învoit ţie şi El m-a trimis la Adam. Îţi aduc veşti bune de iertare, că veţi fi aduşi la forma voastră dinainte;

6 Şi Adam de bucurie, m-a trimis la tine, ca să vi cu mine să te încoronez cu lumină, ca şi pe el.

7 Căci el mi-a zis: Vorbeşte cu Eva, iar dacă nu va vrea să meargă cu tine, spune-i de semnul de pe muntele cel înalt, când Dumnezeu şi-a trimis îngeri Săi, să ne i-a şi să ne ducă de acolo la peştera Comorilor şi au aşezat aurul în partea de sud, tămâia în partea de est şi mirul în vest; şi acum haide să mergem la el."

8 Iar când a auzit ea aceste lucruri, s-a bucurat foarte şi crezând că Satana este înger, ea a ieşit din mare.

9 Şi el a luat-o înainte, iar ea l-a urmat până au ajuns la Adam. Apoi Satana s-a ascuns şi ea nu l-a mai văzut.

10 Atunci a venit ea şi a stat în faţa lui Adam, care era jos în apă rugându-se lui Dumnezeu.

11 Şi când a văzut-o a început a plânge şi a se lovi în piept şi în amărăciunea sa s-a scufundat în apă.

12 Dar Dumnezeu a privit asupra lui şi asupra necazului său şi cum era să se înece; şi a venit Cuvântul lui Dumnezeu din cer şi ridicându-l din apă, i-a zis lui: "Mergi sus şi stai la mal cu Eva". Când a ajuns sus, a întrebat-o: "Cine ţi-a spus să vi?"

13 Atunci i-a zis ea de cele întâmplate cu îngeru care i s-a arătat şi i-a zis de semn.

14 Dar Adam s-a întristat şi i-a zis că este vorba de Satana.

15 Aceste lucruri li s-au întâmplat lor a doua oară după ce-au coborât la apă, în ce-a de-a şaptea zi de la ieşirea din Grădină.

16 Ei au postit în apă treizeci şi cinci de zile, tot la un loc patruzeci şi două de zile de la ieşirea lor din grădină.

Share on Twitter Share on Facebook