VIII. ÎNVĂȚĂTURĂ A LUI NEAGOE VOEVOD CĂTRĂ FIE-SĂU THEODOSIE VOEVOD ȘI CĂTRĂ ALȚI DOMNI, CĂTRĂ TOȚI, PENTRU SOLII ȘI PENTRU RĂZBOAIE

O, fătul mieu Theodosie și voi alți domni și frați toți! Din cât am putut cunoaște cu firea și a pricépe de rândul solilor, cum să vor cinsti când vor veni să fie la sfat și vor fi oameni mari și de la domni creștini, carii cred în Domnul nostru Iisus Hristos și preacuratei lui maici, aceștea soli carii vin la voi, unui vin ca să facă jurământu și legătură, iar alții vin ca să facă pace, alții să vorovească niscare lucruri de treabă, iar unii vin pentru dragostea și pentru prieteniia. Iar aorea vin alții cu cuvinte aspre și de vrajbă, cum le iaste învățătura și porunca de la domnii și stăpânii lor. Că la domni mulți soli de în multe părți vin, și cu multe feliuri de sol. Iar voi să nu cinstiți numai pre cei ce vă vor aduce vești bune, ci să cinstiți și pre cei ce vă vor aduce vești réle, că așa să cade. Și să fie toți cinstiți de voi într-un chip și dăruiți. Că cu acea puținea cinste ce le veți face, iar ei mult vor lăuda numele vostru și-l vor înălța. Că domnul carele are minte nu-i trebuiește într-această lume altă avuție, făr’ numai numele cel bun. Căci că deaca va avea nume bun, deacii și avuție încă va face; iar domnul cela ce iaste scumpu și caută tot spre avuție și nu dă pentru scumpétea lui nimănui nimic, acela însuși își piiarde numele cel bun. Deacii, deaca-și piiarde numele cel bun, dar avuțiia de ce folos va să-i fie? Pentru-acéia eu te învăț pre tine, fătul mieu, și pre dumneavoastră alți frați și domni, pre toți, să faceți așa cum zic eu, că mie-mi pare să fie mai bun numele cel bun decât avuțiia cea multă. Că de veți fi îndurători și darnici în viața voastră, și după moarte încă vă să va pomeni numele de bine și nu să va uita niciodată. Că omului din toată avuțiia lui cea multă ce are, nimic nu i să va cunoaște, făr’ numai numele cel bun și bunătățile ce va fi făcut pre această lume.

Dreptu acéia, frații miei, când auziți că vin la voi soli mari, carii cred în Domnul nostru Iisus Hristos și preacuratei lui maici, iar voi să trimiteți înaintea lor cinste și bucate și băuturi den dăstul, până vor veni și la scaunul vostru cel domnescu. Décii, atuncea toți boiarii voștri să fie strânși lângă voi și împodobiți frumos, cine cu ce va avea bun și cu cai buni și împodobiți bine cu rafturi. Iar sfétnicii cei bătrâni niciodată de lângă tine să nu să dăzlipească. Deacii, deaca veți auzi că s-au apropiat solii de scaunul vostru atuncea voi să vă orânduiți boiarii carii vor fi mai de ispravă și împodobiți, cu cai buni, să iasă înaintea lor și să le facă cinste până la gazda lor. Și iar pentru cinstea voastră, deaca să vor așăza, voi atuncea încă să le faceți cinste mai multă și să le trimiteți de toate, de prisoseală, ca să uite cinstea ce au avut pre cale iar de la voi. Că cunoașterea și socoteala solului iaste cinstea. Și să aibă de toate de ajuns și să nu-i lipsească nici de mâncare, nici de băutură. Și gazda solilor să nu fie aproape de voi, nici de grădinile care vă primblați voi cu sfétnicii voștri. Deacii să nu-l ții mult, nici să-l zăboveșți, ci numai 2 zile sau 3 până să va odihni, după acéia să-l chemi.

Și în ziua acéia ce vei vrea să-l chemi, iar tu întâi să-ți împodobești jățiul bine, cu ce-ți va fi dat Dumnezeu, și tot divanul tău și toate casele. Și să te împodobești și cu haine foarte frumoase și mai vârtos să te îmbraci în dragostea și în putérea lui Dumnezeu, deaca-ți iaste voia să-ți fie într-ajutor. Și să eși cu mare slavă să șazi în jățiul tău cu multă smerenie. Și svétnicii tăi cei bătrâni încă să șază pre scaunele lor, unde le iaste locul și li să cade. Iar boiarii cei tineri încă să fie împodobiți cum să cuvine și frumos, și să stea toți de-a rândul, împrejurul tău. Așa și alte slugi, toate să stea pre rându, care unde-i va fi locul. Deacii să alegi dentr-înșii câțiva oameni vrédnici și să-i trimiți să chéme solul să-și dea soliia. Iar tu să șazi și să cugeți de céle dumnezeiești, iar nu de céle lumești și de nimic. Și după ce va veni, tu să socotești toate cuvintele lui cu socotință și cu luare aminte, care îl va fi învățat stăpână-său să zică, măcar bune, măcar réle, măcar cu blândețe, măcar cu mânie, tu toate le ține în mintea ta și nimic dentr-însele să nu uiți.

Și nici să te foarte bucuri, căci va spune cuvinte bune, nici iar să te mânii, căci va spune și va zice cuvinte de rău. Ci-l întreabă de toate cu blândéțe și cu smerenie, apoi îi zi așa: „Dar acuma ai a mai zice alte cuvinte de la domnul tău?” Iar el, deaca va zice că nu mai sunt, „că ce mi-au zis stăpânul mieu, toate le-am grăit”, tu să nu-i mai răspunzi nici un cuvânt împotrivă, că de-i vei mai răspunde ceva, nimic nu vei folosi. Sau, cine știe, că sau vei zice cuvinte împotriva vorbelor lui, sau ba, deacii cuvântul iaste ca vântul: deaca iase den gură nici într-un chip nu-l mai poți opri și, măcar dă te-ai căi și ziua și noaptea, nimic nu vei folosi. Ci, deaca-și va da solul soliia, iar să-l trimiți să-l petreacă cu cinste până la gazdă și după solie iar să-l cinstești. Și toate cuvintele lui, câte au zis, să le ții minte, și nimeni să nu te știe. Ci de-ți vor fi adus vești și cuvinte, măcar bune, măcar réle, tu să nu te întristezi, ci să aibi față și chip vésel cătră toți și să întrebi întâi cu dragoste și cu dulceață pre boiarii tăi cei mari și pre sfétnicii tăi cei bătrâni și le zi așa: „Dragii miei boiari bătrâni și iubiții miei sfétnici, acum acest sol au venit la noi și am văzut toate vorbele lui și cuvintele lui le-am auzit. Într-acéia întreb pre dumneavoastră, boiarii miei cei bătrâni, pre toți, că sunteți bătrâni și ați văzut multe lucruri, și bune, și réle. Ci acum trebuiaște să vă sfătuiți împotriva sfatului solului, că voi sunteți dreapta mea și nădéjdea mea, și cât veți putea mai bine, atâta să socotiți, ca să putem da răspunsu bun solului împotriva cuvintelor lui. Ca doar de va da Dumnezeu de va fi răspunsurile noastre mai bune și mai cinstite decât cuvintele solului, care au adus la noi de la domnu său”. Așa să-ți întrebi toți boiarii, iar tu nici un răspunsu să nu le dai, ci numai ci-i ascultă pre toți cu dragoste și-i întreabă.

Să nu-ți fie rușine, sau să te ții mare, cugetând sau zicând în inima ta: „Eu, fiind domn, cum poate fi de întreb toți boiarii miei de sfat, și ei sunt slugi mie?” Că și ei robi lui Hristos sunt, și dar de vor fi unii dentr-înșii îngăduind lui Dumnezeu mai bine decât tine? Pentru că tot domnul care nu-și va întreba boiarii de sfat, acela nu face bine. Că singur Pavel apostol mărturiséște și zice: „Niciodată nu vom putea noi ajunge urma moșilor noștri”. Și la Evanghelie încă grăiaște Domnul nostru Iisus Hristos și zice: „Amar celuia ce să sfătuiaște singur și pre altul nu-l întreabă!” Drept acéia și voi, fraților, nu vă sfătuiți adinsu voi-și, precum zice Domnul Hristos, ci de toate sfaturile întrebați pre boiarii voștri și pre sfétnicii voștri.

O, fătul mieu și voi, fraților, cât iaste de bine să mângâiați pre boiari și pre slugile voastre în toată vrémea și să vă sfătuiți cu dânșii în tot ceasul și să luați sfat și de la cei mari și de la cei ai doilea și de la cei mai de jos, că așa să cade. Să mergi cu dânșii într-un loc de taină și să sfătuiți toate sfaturile, și care vor fi mai bune voi le primiți în inimile voastre; iar care nu vă vor fi de folos voi le lăsați. Și să nu oprești pre nimeni să nu grăiască la sfat, zicând: „Iată că cuvintele tale nu ne sunt nici de o treabă, că grăiși niște cuvinte în zadar”. Ce toate cuvintele, ale tuturor, le priiméște a fi bune, iar și pentru cinstea voastră; pentru că tot sfétnicii și boiarii fac sfaturile, iar deaca să isprăvéște și să tocméște sfatul bine și cum să cade, deacii numai lauda și pohvala domnului iaste preste toată lumea, iar sfétnicii și boiarii întru nimica nu să pomenescu. Și zic toți: „Harnic și vrédnic și înțelept domn iaste acesta și vrédnic de a să pomeni și de a să ferici în toate lucrurile lui”. Iar de să va zminti sfatul și nu va fi sfat bun și cu chibzuială decii nimeni nu va vinovăți pre sfétnici, nici pre boiari, ci numai pre domn și vor zice: „Acesta iaste domn nebun și nu i să cade lui să fie între domni”. Pentr-acéia trebue să te sfătuești cu boiarii în tot ceasul, macar de sunteți și domni și putérnici. Că domnul să socotéște ca un deal mare și nalt, când are niște păzitori foarte buni de-l păzescu și-l curățescu de toate uscăciunile și secăturile și de alte lucruri care nu sunt de treabă. Deci, până îl curățescu păzitorii și-l păzescu di toate răutățile și primejdiile, el créște frumos și face multe feliuri de flori și să înălțează minunat și frumos și să laudă numele lui preste tot pământul, iar numele păzitorilor lui nimeni nu le mai pomenéște. Iar deaca-l părăsescu păzitorii și nu-l mai păzescu, el să pustiiaște și nici locul nu i să cunoaște și numele lui piiare și tréce ca o umbră. Așa și domnul: până îl păzescu sfétnicii și boiarii lui cei bătrâni cu sfat bun și-l curățescu de toate sfaturile céle réle și de năravurile céle réle, lauda lui și înțelepciunea i să întinde spre fața a tot pământul, și numele lui cel bun să proslăvește pre toate țărâle, și zic toți: „Tu ești mai vrédnic și mai înțeleptu decât toți”. Iar nu zic că fac boiarii voștri acéle sfaturi, ci laudă tot pre domn și numele lui proslăvescu. Iar boiarii, măcar deși fac ei sfaturile céle bune, nimeni nu-i știe, nici îi laudă. Pentru-acéia iaste bine să priimiți sfaturile cu bucurie, ca să nu să umple cu voi cuvintele carele zic în Sfânta Scriptură așa: „Amar celuia ce să socotește el însuși deosebi, iar pre alt pre nimeni nu întreabă de sfat”; că acela nu iaste nici de o treabă domnului său și să piiarde el însuși și să va chema nebun pentru semețiia. Dreptu acéia, fraților și fătul mieu, pre toți boiarii voștri să-i mângâiați și să ziceți cătră dânșii: „Auziți, boiari, iată ce cuvinte ne-au adus solul astăzi! Deci acum vă sfătuiți, să știm ce răspunsu îi vom da împotriva solii lui”. Așa zi cătră boiarii tăi și le dă pace să facă sfat înaintea ta. Iar tu, fătul mieu, să taci, să nu zici nimic înaintea lor, ci numai să bagi seama să vezi potrivi-se-vor sfaturile lor cu cuvintele solului, au ba. Deacii, deaca vei cunoaște că au cuvinte de a să potrivi cu ale solului, tu le zi așa: „Acum păsați toți pe la gazde și vă mai sfătuiți deosebi astăzi și până dimineață, și vă rugați lui Dumnezeu dar ne va dăscoperi alte sfaturi mai bune, ca să nu poată birui solul nici într-un cuvântu. Și dimineață iar să veniți la mine să-mi spuneți cum ați mai gândit”.

Deacii, deaca vor mérge ei pre la gazde, iar cuvintele lor să fie înfipte în inima ta, ca și ale solului. Și, sculându-te de acolo, pasă în casa ta cea de odihnă și-ți curățéște inima cu toate bunătățile și-ți vino în toată mintea și te roagă lui Dumnezeu și preacuratei lui maici și zi: „Doamne, Dumnezeul mieu, pre tine nădăjduiiu, izbăvéște-mă di toți cei ce mă gonescu, și mă mântuiaște, ca să nu apuce cândva ca leul sufletul mieu. Și-mi dă, Doamne, cuvânt bun și inima treazvă, ca din somnu vestirii cei bune a înțelégerii tale. Și-mi dă, Doamne, să pricep și-mi trimite cuvinte și vorbe den dăstul, de la dreapta ta cea putérnică, ca cu ajutoriul și cu sfatul tău să biruim cuvintele și vorbele solului. Și-mi dă cuvinte din dăstul ca să grăescu și înaintea boiarilor miei, că tu ești cel ce grăiești bine toate, Hristoase, Dumnezeul nostru, și ție trimitem laudă în sus, cu fâr’ de începutulu-ți tată și cu bunul și făcătoriul de viață a lui duh. Acum și pururea și în veci, amin!”

Deacii, deaca te vei ruga așa, tu socotéște cuvintele solului și ale boiarilor tăi. Deacii te chibzuiaște și tu cu mintea ta, dar de-ți va da Dumnezeu pricépere mai bună decât tuturor și vei putea învinge cu socoteala minții tale cuvintele solului. Și deaca vei vedea și vei cunoaște că iaste sfatul tău mai bun, tu nu te lăuda, nici te ținea că cu măestriia socotinții tale iaste aceasta, ci mulțuméște lui Dumnezeu, care au întărit inima ta cu gând ca acesta, și trimite în taină la sfintele bisérici și fă bdenii și rugăciuni la Dumnezeu și dă milostenie săracilor, că acéia iaste jertvă vie și nevinovată înaintea lui Dumnezeu.

Și iarăși să chemi boiarii tăi la tine și să le zici: „Pace între voi boiari, doar veți fi aflat alt sfat mai bun. Iar deaca vor zice ei: „Ba, doamne, tot sfatul cel de eri avem, iar altul mai bun noi n-avem”, atuncea tu să le răspunzi și să le zici: „Ascultați boiari, eu așa am cugetat în inima mea că va fi mai bine...“ Și spune gândul tău și socoteala ta înaintea lor. Deacii, deaca vor zice toți că „iaste sfat bun acesta și să fie între noi și cu aceasta vom birui cuvintele solului”, tu nu te trufi, ci mulțuméște lui Dumnezeu, care te-au întărit și țe-au dat minte să grăești céle ce sunt mai de folos înaintea boiarilor tăi. Iar deaca vor zice toți: „Ba, doamne, mai bun iaste sfatul care l-am sfătuit mai nainte toți”, voi, fraților și feții miei, nu vă rușinați de dânșii, nici vă trufiți și să vă mâniiați. Ci ziceți: „Ni dar iubiții miei boiari, care cunoașteți că sunt mai de treabă și mai bune, noi acélea să răspundem, după cuvântul prorocului, că zice: „Unde vor zice oamenii toți să fie, să fie”. Așa și eu zic voao: Deaca ziceți toți să fie mai bine așa, și eu încă cu pace poruncescu să fie după cuvântul vostru”.

Însă iar vă întrebați: „Iată că sfatul l-am făcut și l-am întocmit; dar acum cum să cade să cinstim solul? Ospăta-lvom întâi, au dărui-l-vom, au da-i-vom răspunsul, au cum vom face?” Iar ei, deaca vor zice: „Ba, doamne, mai nainte să cade să-l ospetezi bine și frumos, după acéia îi vei da răspunsul și-l vei dărui”, deacii voi, iubiții miei, vă tocmiți păharnici, scoateți păhară de argint frumoase și siliți să așăzați toate frumos ca să să mire și solul de acea podoabă și rânduială bună, care să nu o fie văzut el la stăpână-său niciodată, ci să laude pretutindenea ce au văzut și să povestească. Pentru că și aceasta iaste o cinste a domnului aleasă și lăudată. Așijderea și masă să gătești frumoasă și să faci multe feliuri de bucate și să aducă tot pre rând, unile dupre altele. Și băuturi să scoți de unde vei avea mai bune și mai dulci.

Și iar să te sfătuești întâi, să vezi la masă ce vorbe și ce graiuri vei vorbi cu solul, ca nu cumva să vorbești niscare lucruri făr’ de ispravă și niscare cuvinte de nimic, apoi să-și râză solul de tine. Căci că vinul améstecă inima omului și-l face bărbat și vésel, și cugetă multe lucruri deșarte, și cuvinte de nimic grăiaște. Pentr-acéia să nu te îndémne inima, fiind beat, să grăiești cătră sol niscare cuvinte dășarte, ci céle ce ai cugetat la trezvie, acélea să și vorbești. Iar înțelepciunea și vitejiia de la beție să nu o crezi, măcar de țe-ar părea că sunt cât de bine tocmite; că cuvintele de la beție strică céle ce ai cugetat la trezie. Într-alt chip cum vei mai putea zice? Cum ar face cineva niște bucate bune și să arunce apoi cineva vreun lucru spurcat într-însele; deacii îi caută nu numai bucatele să vérse, ci și vasul să-l spargă. Așa strică și cuvintele de la beție.

Și deaca vei găti acéstea ce sunt de treabă toate și le vei tocmi, îți învață boiarii cum să vor cinsti. Și să nu treacă de ici colea, sau de colea ici, ci să stea toți întocma. Apoi cheamă câțiva voinici, oameni frumoși și de folos, și-i trimite să cheme solul. Și deaca va veni, tu îl pune la masă cu boiarii tăi și-l cinstéște bine, cum iaste légea și obicéiul. Și să nu-l sileșți cu vinul, ca să-ți vază și el înțelepciunea. După acéia, iar să-l petreci cu cinste până la gazdă. Deacii gătéște câțiva din slugile tale și-i trumite dar cu mare cinste. Și iar să-l chemi și-i dă răspunsul de toate pre rând. Și de-ți va fi zis el ție cu mânie, tu-i zi lui cu blândéțe; sau de-ți va fi grăit cu scandălă, iar tu să-i răspunzi cu cuvinte de pace. Și-i spune tot pre amăruntul și-i zi: „Pentru cutare lucru iată ce răspunsu dăm, și pentru cutare, iată ce”. Și te nevoiaște să fie toate răspunsurile tale mai bune și să fie stăpânului solului ca niște săgeți, deaca le va auzi.

Iar de-ți vor zice boiarii tăi toți că „nu trebue să-l ospetezi pre acel sol, doamne, ci-l dăruiaște numai și-i dă măria ta răspunsul și să meargă sănătos!”, tu, fătul mieu, să te nevoești să-i gătești dar și să-i trimiți iar pre slugile tale. Și să-l chemi la tine și să-i dai răspunsul tot cu blândețe, precum iaste obiceaiul și cum te-am învățat și țe-am arătat și mai sus.

Și când va vrea solul să să întoarcă la stăpânul său, tu iar săi dai oameni să-l petreacă până va eși din țara ta. Cum ai trimis și înainte, la întimpinare, așa fă și la petrecanie, ca să să mire de unde i-au sosit atâta cinste, de care el nu să nădăjduia.

Iată acum toate ale solilor, cum trebue, le-am vorbit. Iar deaca va da Dumnezeu, cu mila sa, să fie toate cuvintele solului biruite de cuvintele tale, atunce ție mare nume și slăvit ți-i fi făcut, iar stăpână-său multă întristare și mâhnire vei fi trimis pre solul lui. Ci și atunci iar nu să cade să te lauzi în trufă, ci să întri în cămara ta și, căzând cu fața jos la pământ, să te rogi lui Dumnezeu, zicând așa: „Bine-ți mulțumescu, Doamne Dumnezeul mieu, că pentru mila ta cea multă ne-ai învrédnicit pre noi, robii tăi cei neharnici, de am biruit sfatul potrivnicului nostru Iar noi n-am fost harnici să facem aceasta, ci tu bine ai voit”. Așa să mulțumești lui Dumnezeu, că Dumnezeu iaste milostiv și îndurător și, de va vedea că-i mulțumești, iar că nu te lauzi, deacii întru toate va adaoge pricéperea și socoteala, și sfaturile tale nimeni nu le va putea muta. Acéstea toate le-ai luat în ființă și voia ta ți-o ai umplut și pre sol l-ai trimis la domnu-său cu cinste. Deci acolo vor să-l întrébe și să-i zică: „Ce ai isprăvit?” Iar el, răspunzând, va zice: „Doamne, rău am isprăvit în partea noastră, că acolo am dus pleave și gunoae. Ci fu tot sfatul nostru biruit și nimic n-au băgat în seamă cuvuntele noastre, nici au căutat spre dânsele, că au avut alt sfat bun și pre noi mult ne-au înfolosit. Și în locul cuvintelor noastre céle de nimic, iar ei m-au umplut de multe cuvinte ca mărgăritariul și pre mine foarte m-au cinstit și m-au dăruit bine, și nimic nu s-au temut de noi. Și au sfat neclătit și sunt harnici, cât și eu m-am mirat de înțelepciunea și sfatul lor. Și de acum n-ai ce-i mai ispiti cu cuvintele, că ne-au rămas întru toate soliile ce am solit”. Acéstea spuindu solul, domnu-său foarte să va întrista, iar numele tău să va înălța cu slavă, pentru lauda solului său și pentru răspunsurile tale, cu care i-ai înfrânt inima.

Deacii va aștepta și el să-i trimiți sol și tu pre vreun boiariu de ai tăi, cu sfat bun și cu cuvinte neclătite, cum i-au spus și solul lui. Iată acum, fraților, și tu, fătul mieu, toată lauda iaste a voastră și să proslăvéște numele vostru cu mărie. Iar când veți vrea să obârșiți sfatul și veți cădea în nepricépere și veți vrea să trimiteți iar la acel domn pre un om nevrédnic, care nu va ști purta soliia și cuvintele voastre, ce vă va duce în tristăciune și în scârbe, iar pre domnul acela-l va veseli, și de aceasta încă vă învăț cu tot de-adinsul: cum ați silit mai nainte de ați făcut sfat bun și ați biruit cuvintele solului cu înțelepciunea voastră și v-ați făcut multă pohvală, iar pre domnul celalalt foarte l-ați întristat, așa și acum, foarte vă nevoiți de vă sfătuiți bine și cum să cade și după cum iaste obiceiul.

Întâi să vă rugați lui Dumnezeu cu toată inima, ca să vă întărească mințile. Și cu socoteala voastră să socotiți toți boiarii voștri, și pre cari-i vei alége și-i vei socoti în inima ta că va purta bine și cu cinste cuvintele tale și-i făr’ de frică la acel domn, pre acela să trimiți. Însă iară sfătuindu-te cu toți svétnicii tăi și de aceasta.

Că cumva să grăiască cineva pentru vreun om de-ai lui să-l trimiți, și acela nu va fi vrédnic de acea slujbă, iar tu îl vei trimite pentru voia cuiva și el nu va putea umplea voia ta și slujba ta cu cinste. Că și în Sfânta Scriptură mărturiséște și zice: „Niciodată cinstea și venitul să nu-l dai altuia”. Așa și tu pentru ce să-ți pierzi tu însuți cinstea pentru voia cuiva? Că vai de domnul cel ce-și dă cinstea altuia și vai de țara céia care o stăpânescu mulți! Ci, de-ți va fi vreo slugă dragă, tu ia din avuțiia ta cât vei vrea și fă pre voia lui, că mai bine să pierzi din avuțiia ta, decât den cinste-ți. Iar sol să trimiteți pre cine va fi înțelept și vrédnic.

Deacii, mai nainte, până nu-l înveți de trebile soliei, tu socotéște ce daruri țe-au adus solul celuialaltu domn care au venit la tine. Așa trebuiaște și tu să trimiți acelui domn cu solul tău. Încă să te nevoești să fie darul care i-l vei trimite tu mai bun și mai frumos decât al domnului celuialalt, care ți l-au trimis întâi, ca să să mire el când va vedea darul de la tine și să zică: „Mare lucru! Eu de-abia aș fi văzut un lucru minunat și frumos ca acesta, iar el iată că mi l-au dăruit mie: dar la dânsul încă câte vor fi rămas?“ Și deaca te va lăuda așa și acéia încă iaste cinste mare.

Iar de-ți va fi a trimite întâi tu sol la acel domn, tu te sfătuiaște cu boiarii tăi, să vezi cădea-se-va să trimiți dar acelui domn, au ba. Deci, deaca-ți vor zice ei: „Trebuiaște, doamne, solul să să trimeață cu dar”, tu să cauți ce dar vei avea mai frumos și mai scumpu, acela să trimiți, tot pentru cinstea ta. Și atuncea să chemi sluga ta, pre care vei să trimiți sol, și-l învață și-i spune sfatul tău, care-l va fi ales Dumnezeu să fie mai bun și desăvârșit. Și să silești să fie sfat cu socotință și de cinste, și mai bun decât cel dintâi, ca să fie și acolo cu îndreptare spre cinstea voastră. Că întâi țe-au fost mai lesne, că ai avut învățătură den sfatul celuilalt domn și de-ntrebarea boiarilor tăi; iar acum tu vei să trimiți sfat de care vor să să învețe alții dintr-însul. Pentr-acéia să faci sfat bun și vrédnic de cinste. Apoi să chemi sluga ta în taină, pre care-l vei fi ales să fie sol, și vorbéște cu dânsul cuvinte dulci și zi: „Fătul mieu și sluga mea cea dragă, cât sfat și socoteală ne-au dat Dumnezeu de am priceput, noi te-am învățat; iar chibzuiala minții omului cine-o va putea pricépe, sau cine va putea să proslăvească acolo cinstea noastră, sau mintea ta cine o va putea întări, ca să grăești acolo la cel domn cuvinte care să ne fie noao de cinste? Nimeni, fătul mieu, nu poate face acésta. Că eu această înțelégere o am de la Dumnezeu cerută și mi-o au dat să o și înțeleg și să o și fac. Iată, până acum te-am învățat dinpreună cu toți boiarii miei, iar acum eu te învăț în taină și ești numai tu cu mine. Eu voiu să te învăț de unde vine înțelepciunea omului și mintea și sfatul și toate tăriile noastre, câte sunt într-această lume. De nicăiri dentr-alt loc nu vin, făr’ numai de la singur fiiul lui Dumnezeu, care au fost și Mariei, curatei fecioare, fiiu. Că eu, fătul mieu, când voiu să fac vreun sfat sau vreo vitejie, sau când îmi va veni vreo véste ceva, numai ci ceiu și rog să-mi fie ajutor și întărire Hristos Dumnezeu și preacurata a lui mumă. Iar tu, iată că acum mergi de la noi cu învățătura noastră; drept acéia te învăț ca și pre mine să iai pre Dumnezeu să-ți fie într-ajutor. Și fă rugă în toată vrémea și te roagă și précistei să-ți fie ajutoare. Ăi să mă crezi, fătul mieu, că de mă vei asculta și vei face cum te-am învățat, atunci când vei vorbi cu acel domn și vei fi plăcut și îngăduitor lui Dumnezeu, numai acélea îți vor veni în gândul de vei grăi, care te-am învățat noi și care-ți va da iar Dumnezeu, într-acel ceas, cuvinte bune. După acéstea, fătul mieu, iar te învăț: întâi să te păzeșți cu curățiia și în toate nopțile să stai pre rugă, să rogi pre Domnul Dumnezeu să te întărească în cinstea noastră, cum și mai nainte am rugat pre Dumnezeu și ne-au întărit și au fost cinstea noastră mai slăvită decât a celoralalți domni. Ci și acuma, dar de va da Dumnezeu de va fi cinstea noastră încă și mai înălțată decât atunci! Că aici ne iaste și mai lesne, că ne sfătuim și întrebăm unul pre altul, iar acolo nu vei fi cu mine, nici cu priiatnicii tăi, să aibi cu cine te sfătui. Iar ei toți să vor nevoi să te biruiască și pre tine din cuvinte și cinstea noastră să o supue. Pentr-acéia te învăț să aibi pre Dumnezeu într-ajutor și pre preacurata lui maică și acéia-ți vor ajuta și-ți vor da sfat și răspunsu mai bun decât țe-am dat noi.

Drept acéia, când vei vrea să înveți sluga ta așa, iar tu să rădici în taină panaghie sfânta pentru dânsul și, căzând cu fața jos la pământ, te roagă și zi așa: „Preacurată născătoare de Dumnezeu fecioară, acum toată nădéjdea noastră o punem pre tine, și sluga noastră pre mâna ta o dăm să-i fii sprijinitoare, și cinstea mea tu să o întărești, ca să-ți mulțumescu neîncetat. Că toată cinstea mea de la al tău iubit fiiu iaste și de la tine, preacurată a lui Dumnezeu născătoare”.

Deacii, deaca să va duce de la tine solul tău cu învățătură ca aceasta, iar ție să nu-ți fie numai cu aceasta învățătură, și pre Dumnezeu să-l uiți. Ci pân’ va umbla sluga ta în solie, iar tu tot să faci rugă și bdenie și mai vârtos milostenie, deaca-ți iaste voia să-ți fie slujba ta deplin și să-ți proslăvească Dumnezeu cinstea ta și voirea inimii tale. Și să-ți înveți sluga, când va vrea să grăiască, întâi să-și rădice gând în sus la Dumnezeu, deacii atuncea să vorbească și cu ajutorul lui Dumnezeu va face de să vor mira toți de răspunsurile lui zicând: „De unde ieșiră aceaste cuvinte tocmite și cu temei și bune?” Iar iale vor fi trimése de la Domnul nostru Iisus Hristos, că doar de va fi ascultat și pre voi Dumnezeu. Iar deaca va eși sluga ta de la acel domn și-l va petréce cu cinste până la gazdă, atuncea el va vorbi cu toți boiarii săi și va zice: „Cu adevărat fu cum ne-au spus solul nostru că văzum și noi înșine cuvintele lor frumoase și întregi și înțelépte și cu temei”. Iar solul lui, care au fost venit mai nainte la voi, el încă va începe a zice: „Cu adevărat, doamne, iaste cum am spus eu, că n-aveți cuvinte care să grăiți împotriva lui”. Și deaca să va întâmpla să fie așa, deacii numele tău cel bun întru toate să va proslăvi, cu mare veselie, iar acéia mult să vor întrista.

Deacii, când va veni sluga voastră din solie și va aduce lucru lisprăvit după voia inimii voastre, iar voi iar să nu vă lăudați, nici să gândiți că acel lucru s-au tocmit dintru înțelepțiia voastră, ci iar să mulțumiți lui Dumnezeu cu curăție, cu smerenie și cu îngăduială și cu rugă, cu bdenii și jertva cea vie a lui Dumnezeu, care iaste milostenia săracilor. Acéstea toate să le păziți și să le faceți cu curăție, ca, când veți chema numele lui Dumnezeu, el să vie fără întristăciune.

Că atuncea îți va fi bine, când va veni Dumnezeu să-ți fie întru toate ajutoriu și de nici o bunătate nu te vei lipsi. Pentracéia, fraților și feții miei, în toate zilele să aveți pre Dumnezeu în inimile voastre și pe preacurata lui maică, că toate bunătățile vin de la Dumnezeu și de la preacurata lui maică, spre cei ce să nădăjduiescu spre dânșii, și acéia niciodată nu să vor rușina, ci de la toți vor avea cinste. Drept acéia, deaca veți lăuda pre Dumnezeu neîncetat și veți umplea voia lui cu curăție, cu smerenie, cu priveghiiare, cu rugă și apoi de veți fi milostivi, décii cu adevărat veți fi miluiți, cum zice și Sfânta Evanghelie: „Fericiți cei milostivi, că acéia vor fi miluiți”. Deci și voi, după cuvântul Dumnezeului nostru, fiți milostivi. Și de veți da slavă și laudă Dumnezeului nostru, lui Iisus Hristos, iar el vă va lăuda și vă va dărui slava cea de sus și vă va întări întru toate lucrurile lumii aceștiia și nu vă va fi de ajutor numai aici, ci și întru împărățiia ceriului încă vă va odihni cu cei drepți. Și în viața ceasta de acum vă va fi dat de la dânsul mintea cea întreagă și desăvârșită și din toate cuvintele voastre, care v-au dat Dumnezeu, mulți să vor îndulci și numele vostru mult să va lăuda. Și nu numai numele vostru, ci încă și slugile voastre vor avea cinste prentr-alte țări, când îi veți trimite pentru slujbele voastre1, pentru că veți fi urmat poruncile Dumnezeului nostru Iisus Hristos și veți fi umplut voia lui. Iar de nu veți urma cuvintelor Dumnezeului nostru cu curăție, cu smerenie, cu rugă și cu milostenie, nici veți da laudă lui Dumnezeu, ci veți zice: „Acéstea noi, pentru vrédniciia noastră, le-am câștigat și sunt pre voia noastră“, deacii Dumnezeu va întoarce mâniia sa spre voi și vă va lua mintea și sfatul și chibzuiala și vrédnicia și toată hirea voastră. Și când vor veni soli de la domni la voi, ei nu să vor îndulci de cuvintele voastre, nici să vor minuna de dânsele, ci de-abia să vor sătura de râs și de batjocură, și numele vostru va rămânea în rușine. Și nu numai numele vostru, ci și slugile voastre când să vor trimite de voi prentr-alte țări, pentru voi, vor fi ocărâți și de râs.

Pentr-acéia vă învăț, eu și vă spuiu, precum mă pricep și zic, că cel ce va proslăvi pre Dumnezeu, și Dumnezeu va proslăvi pre dânsul, și aici, și întru împărățiia ceriului; iar cel ce nu va proslăvi pre Dumnezeu, ci-și va proslăvi putérea și înțelepțiia sa, acela de Dumnezeu nu va fi proslăvit. Că întraceastă lume mulți domni au fost și mulți aleși ai lui Dumnezeu, ci numai cei ce au proslăvit pre Dumnezeu, pre acéia i-au proslăvit și Dumnezeu, și aici pre pământu, și sus întru împărățiia sa cea cerească. Iar cei ce n-au proslăvit pre Dumnezeu, ei nu știură, ci făr’ de veste veni pre dânșii mâniia lui Dumnezeu și să luară toate bunătățile din mâinile lor și să lipsiră și de împărățiia ceastă pământească și de cea cerească, și nimic nu să aléseră de dânșii. Cum și Assa, împăratul cel de dămult făcu, de nu vru să dea laudă lui Dumnezeu, ci să lauda însuși pre sine. Pentru acéia Dumnezeu, pentru nesmereniia lui, căci nu vru să să smerească, el își întoarse mâniia spre dânsul și trimise pre îngerul său și-l luo noaptea dăzbrăcat den așternut și-l aruncă într-un gunoiu și acolo să dăzmeteci și să smeri, și-l bătea toți și-și bătea joc de dânsul. Deacii el atunci cunoscându, pricepu că toată putérea și tăriia iaste de la Dumnezeu și începu a plânge cu multe lacrămi și suspini și de-abia își întoarse Dumnezeu mila spre dânsul și-l ertă.

Vezi, fătul mieu și voi, fraților, cât iaste de rău celui ce să potrivéște lui Dumnezeu și să ține că iaste mare și putérnic și smerenie înaintea lui Dumnezeu nu — face! Că acela va fi mai apoi smerit, și aici, și în veacu ce va să fie, cum și în Sfânta Evanghelie zice: „Tot cel ce să va smeri să va înălța și cel ce să va înălța să va smeri”. Așijderea și tu, fătul mieu, și voi, fraților, de vă veți înălța și vă veți trufi aicea, iar Dumnezeu vă va smeri și nu să va alége nimica de voi. Iar deaca vă veți smeri aicea înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu vă va înălța și va duce sufletele voastre în cămara lui cea cerească. Eu așa vă învăț să faceți, deaca vă va fi voia să lăcuiți cu Dumnezeu.

Și solii cei mari așa să-i cinstiți și să-i petréceți, ca să vă mulțumească toți și să înalțe numele vostru cel bun. Iar care vor fi soli mici, și pre acéia să-i cinstiți, ce mai prost, precum le va fi și cinstea lor; iar să-i dăruești și pre dânșii și să le dai răspunsu bun, ca să-ți proslăvească toți numele tău, pentru vrédnicia ta.

Iar carii nu cred în Hristos Dumnezeul nostru, nici preacuratei lui maici, acéia n-au atâta minte, nici înțelepciune, ce toată mintea și înțelepciunea lor iaste mâna cea întinsă și darul să le dai și să le umpli gurile tuturor de toate. Deacii vei avea pace cu dânșii și odihnă. Ce înaintea acestora nimic den avuțiile voastre să nu arătați, nici scule, nici haine; nici boiarii tăi să nu să împodobească înaintea lor, ci să te arăți și să te faci înaintea lor sărac și lipsit și nici într-unile să nu te făluești. Ci, când vor veni de la dânșii soli mari și vei gândi să trimiți înaintea lor cinste, tu trimite și le fă cinste, însă numai cu bucate și cu băutură. Iar altă cinste sau avuție să nu arăți înaintea lor, că măcar de vă s-ar făgădui cât de cu prietnicie și cu dragoste, iar tot să nu-i crezi, nici să le arăți avuți ta, ci încă mai vârtos să o ascunzi de dânșii. Și până ai avere în mâinile tale, tot le dă, că toată înțelepciunea lor iaste avuțiia. Și, când vin la voi, să-i păziți cu bucate și cu băutură den dăstul și cu cuvinte bune. Iar nu cu cuvinte de taină și cu vorbe care sunt ascunse, ci cu vorbe proaste, că eu cât am socotit, așa am aflat să fie mai bine.

Drept acéia, fraților și tu, fătul mieu, și eu cât am putut nu atâta de mult, ci puținel oarece, m-am nevoit de v-am adus aminte. Că mai mult ni s-ar fi căzut să vă învățăm și să vă arătăm; ci poate că și noao atâta pricépere numai ne-au dat Dumnezeu și nu suntu nici eu atâta de harnic, să-mi poată da Dumnezeu să vă spui și mai mult. Iar pă voi să vă învéțe Dumnezeu să nu știți numai acéstea ce v-am spus eu, ci mai multe și mai înțelepte. Și să nu vă fie cu greu pentru această scrisoare, căci am scris, nici să ziceți „Dară ce mare lucru iaste un sol, de ne învață el și ne supără cu atâta?”, că de n-ar fi soliile lucruri mari, dar domnii pentru ce le-ar socoti și le-ar chibzui cu inimile și cu mințile lor? Iar cu adevărat mare lucru iaste solia, și mai bine va fi când să va lăuda numele tău decât al celuilalt domn, care am zis mai sus. Că domnul care iaste înțelept și are minte, pentru numele său cel bun nu numai ce socotéște și ia învățătură de la acéste lucruri ce am scris eu, ci încă și mai multe să va socoti cu mintea și va chibzui ziua și noaptea, ca să dobândească numele lui cinste. Și pentru cinsté, și sângele și-l va vărsa; că cinstea niciodată n-are odihnă. Pentru-acéia și mie atâta mi s-au părut că va fi mai bine. Iar pre voi, iar cum vă va duce gândul și firea că va fi mai bine, așa veți face, ce și după socoteala voastră, cândai vă va fi fără părére rea. Că eu tot v-aș fi mai lungit învățătura pentru acești soli, carii vor neni la voi, și tot mai zic: toate cuvintele ce le vor grăi solii să le ascultați și să le răbdați. Căci că nu sunt acélea cuvintele lor, ci suntu ale stăpânilor lor, carii i-au trimes la voi.

Iar deaca veți vedea că cu cuvintele voastre céle bune și dulci nu veți putea potoli voia și porunca acelui ce va fi trimes solii acéia la voi, ci tot vă va sta împotrivă, deacii voi să nu vă dați cinstea voastră lor, ci să eșiți la dânșii hrăbori, cu numele lui Iisus Hristos. Și pentru căci au început ei cu rău asupra voastră, am nădéjde să vă ajute voao Dumnezeu, iar acéia să să rușineze.

Iar de vor fi păgâni acéia cu oști mai multe și cu putére mai mare decât voi, iar voi întâi să vă plecați lor cu cuvinte bune și blânde. Deci de vă veți putea împăca cu acéle cuvinte bune, să știți că iaste acéia din ajutoriul lui Dumnezeu; iar de nu vor vrea să să împace cu voi cu acéle cuvinte bune, pentru necredința lor, voi să le dați și bani cât veți putea. Iar să nu iubiți răzmirițile și războaele, nici să vă ducă mintea să vă bateți cu dânșii. Măcar de v-ar îndemna cineva și din priiatenii voștri spre vrajbă, voi să nu-i ascultați, văzând că acéia au putére mai multă decât voi. Că și svétâi Varlaam zice: „Ce pricepi că nu vei putea face, să nu să apuce mâna ta să facă, că vei greși. Și cuvântul cel mincinos să nu-l crezi, și deaca faci bine, nu-ți pară rău”.

Deci de vor veni asupra voastră vrăjmașii voștri și veți vedea că sunt cu putére mai mare decât voi, iar priiatnicii voștri vă vor îndemna să mergeți asupra lor făr’ de vréme, sau vă vor sperea ca să eșiți afară den țara voastră, să pribegiți, pre acei priiateni și îndemnători ai voștri să nu-i crédeți, că nu vă voescu binele. Că și eu însumi am fost pribeag, pentr-acéia vă spui că iaste trai și hrană cu nevoe pribegiia, și ești de toți oamenii dosădit, încă și de copii cei mici, și de carii suntu mai răi. Pentracéia să nu faci așa, că mai bună iaste moartea cu cinste, decât viața cu amar și cu ocară. Nu fireți ca pasărea céia ce să cheamă cucu, care-și dă oaolă dă le clocescu alte pasări și-i scot pui, ci fiți ca șoimul și vă păziți cuibul vostru. Că șoimul, feții miei, are altă pildă și are inimă vitează și bărbată întru sine și multe pasări oblăduiaște și biruiaște și nici de una nu-i iaste frică, nici să teme și vânează în toată vrémea. Și vânând el așa, odată prinse o pasăre să-i fie lui de mâncare și umbla de zbura cu dânsa prin văzduh. Și zburând să luo după dânsul altă pasăre mare și puternică făr” de seamă, carea să chiamă vultur. Și începu a-l goni să-i ia vânatul. Iar șoimul deaca îl văzu, zise în inima lui: „Mie nu-mi iaste frică de acest vultur, că eu multe pasări biruescu; și pre el îl văz mare și puternic și zlobiv, iar inima lui o știu că iaste fricoasă. Ci nu-mi iaste frică de dânsul, nici îl bag în seamă; că de-aș vrea eu, numai ce mi-aș lovi în arepi odată și m-aș înălța tocma pân’ la cer, deacii m-aș lăsa asupra-i și laș dăspica cu unghile, că-l știu cine iaste. Ci numai mă întristez de mărirea lui cea multă. Pentr-acéia nu mă voi bate cu dânsul că iaste tare și puternic, ci mai bine să împarțu vânatul mieu și să-i dau și lui și voi fi în pace. Iar eu, deaca nu mă voiu sătura cu ce-mi va mai rămânea, nu voi muri, ci voi trăi până iar voi mai vâna ceva și voi mânca de mă voi sătura”. Și déde dentracel vânat ce prinsése câtva și să împăcă cu dânsul. Așa și voi, fraților, sunteți ca și șoimul și multe biruiți, și iaste vânatul în mâinile voastre, adecă avuțiia. Deci, de veți vedea pre niscare limbi păgâne să se pornească asupra voastră cu oști gréle și cu putére mare, voi nu vă potriviți lor și să vă bateți cu dânșii întracel ceas, ci socotiți ce le veți slobozi din unghile voastre vânat, adecă avuție, să le dați să mănânce, ca să să părăsească de voi, cum și vulturul lăsă pre șoimu.

Iar deaca veți vedea că nu vor să să întoarcă, voi nu vă témeți de dânșii, nici de oștile lor céle multe, ci luați pre Dumnezeu ajutor în inimile voastre și vă rugați zicând așa: „Stăpâne, făcătoriul tuturor și Dumnezeul cel bun, noi suntem robii tăi și n-am iubit lucrul acesta. Că tu ești singur știutoriul inimilor, care vezi și cunoști toate inimile, céle bune și drépte și céle réle și hicléne. Iar noi, Doamne, nu suntem bucuroși să să facă această răzmiriță, după cum ne-ai poruncit noao, nici voim să fie vărsare de sânge, nici să să ude mâinele noastre în sânge de om. Iar ei poate că doar să potrivescu puterii tale cei mari; că noi, Doamne Dumnezeul nostru, știm că tot cel ce va veni cătră tine cu smerenie și cu plecăciune nu-l vei goni de la tine. Deci și noi am plecat smereniia noastră lor, iar ei n-au vrut să priimească smereniia noastră, ce s-au potrivit să fie mai putérnici decât tine. Că tu, Doamne, însuți mărturisești și zici: „Cel ce să va smeri să va înălța, iar cel ce să va înălța să va smeri”. Pentr-acéia, Dumnezeul nostru, acum nu avem altă nădéjde, făr’ numai singur pre tine, judecătoriul cel drept, că toate bunătățile de la tine pogoară. Și acum, într-această vréme de întristăciune la tine alergăm, ca să ne fii ajutor spre vrăjmașii noștri. Nu doar pentru păcatele noastre, ci pentru mila ta cea multă, ajută noao, Dumnezeul mântuirii noastre, într-această vréme cu nevoe și grea”.

Deacii întîi să te îmbraci în dragostea lui Dumnezeu ca într-o platoșă. Așa eși cu veselie la boiarii tăi și să nu te priceapă cumvași că-ți iaste frică, sau să ți să fie schimbat fața, ci te arată lor vésel și-ți cheamă toți sfétnicii tăi cei bătrâni, și boiarii cei mari și toată oastea ta, și zi cătră dânșii cuvinte bune și dulci ca acéste, grăind: „Iată, dragii miei boiari și voi iubitele méle slugi, că veniră vrăjmașii noștri asupra noastră, nefiindu-le lor noi nimic vinovați. Că cu toate cuvintele céle bune și dulci noi i-am mângâiat și, de ai fi pohtit și avuție, le-am fi dat, și cu smerenie încă ne-am smerit înaintea lor și ne-am plecat, iar ei nu vrură să ia, nici cuvintele noastre céle blânde nu le-au băgat în seamă, nici avuție, nici smerenie. Ce numai au venit acuma să ia capul mieu, și încă nu numai capul mieu, ce și capetele voastre ale tuturor. Deci eu pre voi nu voi să vă las, ci voi să-mi puiu capul pentru voi, că-mi iaste milă de voi. Drept acéia vă rog să vă învéțe Dumnezeu, să va fie și voao milă de capul mieu, cum îmi iaste și mie milă de capetele voastre, și să chemăm pre Dumnezeu într-ajutor și cu ajutoriul lui să mérgem la dânșii. Că măcar de sunt ei și mulți, Dumnezeu i-au înmulțit, iar pentru neplecăciunea lor, dar de-i va pleca Dumnezeu. Și va da vrăjmașii noștri și-i va supune suptu picioaréle noastre.

Deacii să-ți tocmești toate tunurile și oștile tot pre céte, cum le va fi rândul. Iar mai vârtos să te rogi lui Dumnezeu, ca să-ți fie tocmirea și orânduiala ta de la dânsul. Pentr-acéia să-ți rădici gândul și mintea la cer, să-ți pogoare și să-ți fie Dumnezeu într-ajutor. Iar tu să mergi dreptu față la față spre vrăjmașii tăi, fără nici o frică; iar căci vor fi ei mulți, nimic să nu te înfricoșăzi, nici să te îndoești. Că omul viteazu și războinic nu să spare de oamenii cei mulți; ci cum răsipéște un leu o cireadă de cerbi, și cum omoară un lup o turmă de oi cât de mare și cum răshiră un glonțu de tun multe cete de ostași, nu căci iaste el mic, ci căci că vine cu mare rane și cumplire, pentr-acéia răshiră și răsipéște multe céte de oameni, așa și omul viteaz și bărbat și hrăbor nu să înfricoșază de oameni mulți. Că omului viteaz toți oamenii îi sunt într-ajutor, iar omului fricos toți oamenii și suntu dușmani, și încă și de ai săi iaste gonit și batjocorit și hulit. Și de aceasta, fătul mieu, încă te învăț să nu umbli cu oamenii cei fricoși, ca să nu cumva să pierzi cinstea mea și moșiia ta, că din toate nimeni nu te va putea izbăvi, făr’ numai unul Dumnezeu. Că Dumnezeu mult iaste milostiv și te va umbri cu mila sa și-ți va acoperi capul tău, iar vrăjmașii tăi vor fi biruiți.

Iar feciorii boiarilor tăi și ai slugilor tale să fie mai înapoi de unde să va face războiul. Iar să nu cumva să lași feciorii boiarilor și ai slugilor tale înainte, iar tu să te dai să faci războiul înapoi, și acéia să cază în mâinile vrăjmașilor tăi și în robie. Că deaca vor cădea feciorii boiarilor în robie, deacii toți boiarii și slugile tale te vor părăsi și vor merge după dânșii. Pentru acéia te învăț, fătul mieu: feciorii și fétele și fămeile boiarilor și ale slugilor tale să fie mai îndărăt de oști, iar războiul să-l faci să fie de față. Și să eși la vrăjmașii tăi făr’ de frică, că Dumnezeu iaste mult milostiv. Ci cum îi vei sluji, așa îți va și ajuta și te va milui. Deacii, când vei vrea să mergi la dânșii, tu întâi să rânduești și să tocmești străji să meargă mai nainte, cum iaste obiceaiul. Și să meargă una mai nainte, alta mai după acéia, iară a treia să fie tabăra cea mare. Și să nu fie departe una de alta, ci să fie aproape, ca să să auză și să să știe ce fac. Și de să va întâmpla vreo întâmplare străjii cei dintâi, ia să vie să să amestece în cea de a doao, iar de va vedea și straja de a doao că să biruiaște de vrăjmaș, ia încă să vie să să amestece întoiul cel mare. Iar să nu fie departe una de alta, ca nu cumva să nu să poată ajunge curând să să împreune una cu alta, să să apere, ce să li să prinză primejdie și răsipire. Că straja cea dentâi și cea de a doao iaste inima a toată oastea. Deci, să nu cumva văzând toiul cel mare că au perit străjile, să să spăimântéze și să cază într-o vreo frică mare, și pentru acéia frică înșiși să să dea în periciune. Că străjile suntu capul și coada oaștilor, iar de va vedea toiul străjile nebiruite, ci stând întregi, ei să vor îndârji și cu acéia veți birui pre vrăjmașii voștri.

Însă și aceasta zic: la războiu hărțuitori să nu iasă înainte să dea harțu, că nu sunt nici de un folos, ci acéia încă înfricoșază și oștile. Ci numai să să adune toți în frunte, și până veți vedea că stau boiarii voștri cu voi înainte, cu nevoință și cu dragoste, boiarii cei mari și cei de al doilea și cei mai de jos și cu alții carii vor fi mai capete, nimica până atunci să nu vă témereți, nici să vă îndoiți, că Dumnezeu iaste cu voi și veți birui vrăjmașii voștri, pre carii să bat cu voi. Iar slugile care vor fi mai mici și mai proaste, măcar de vor și fugi, nu vă temeți de dânșii, că iar să vor întoarce și vor veni la voi nechemați. Iar deaca vor fugi boiarii voștri și veți rămânea singuri, décii voi cu cine veți sta înainte și să vă bateți cu vrăjmașii voștri? Ci mai bine, feții miei, să vă dați într-o parte. Că acea fugă ce au fugit boiarii voștri și v-au năpustit, dar de va fi pentru niscare păcate de-ale voastre, sau va vrea Dumnezeu să vă ispitească și să vă vază cu câtă nevoință și usărdie sunteți cătră dânsul. Că judecățile și lucrurile lui Dumnezeu sunt multe fără seamă și fără număr. Pentruacéia să vă păziți, să nu cădeți în océianie și să vă înfricoșați căci v-au lăsat ai voștri, nici să rădicați și să grăiți vreo hulă spre Dumnezeu. Ci, când veți rădica glasul vostru, rădicați-l în lauda lui Dumnezeu, măcar de v-au și părăsit și v-au lăsat boiarii voștri, iar Dumnezeu nu vă va lăsa. Ci să strângeți câți vor fi rămas cu voi și să vă duceți într-o parte cu dânșii. Iar din țara voastră să nu eșiți, ci să șădeți cu dânșii în hotarăle voastre, în niscare locuri ascunse și de taină, unde vor fi priiateni de-ai voștri buni și adevărați. Că vrăjmașii voștri, carii vor fi venit asupra voastră, nu vor putea șădea mult în țară, ci să vor întoarce înapoi, iar pre domnul care-l vor fi adus ei îl vor lăsa acolea, făr’ de oști. Deacii voi să luați numele lui Hristos într-ajutor și să vă porniți asupră-i cu oaste, că am nădéjde pre Dumnezeu, că tot cel ce să va smeri înaintea lui îi va ajuta și va supune vrăjmașii voștri suptu picioaréle voastre.

Acéstea, fătul mieu și frații miei, vă spuș și vă scriș, să știți ce veți face în vrémea nevoilor și a întristăciunilor voastre. Iar Dumnezeu cel milostiv să nu dea în viața voastră întâmplări și întristăciuni ca acéstea. Că Dumnezeu, fiind milostiv, iarăși va întoarce mila sa spre voi, măcar de te-au și întristat pentru păcatele tale. Și de te vei smeri lui Dumnezeu, el nu te va lăsa, ci în toată vrémea te va milui.

Iar avuțiia ta și banii care vei să dai lefi slujitorilor să fie tot lângă tine. Căci când să întâmplă domnului de are primejdie și nevoi ca acéstea, trebuiaște întâi să aibă avuție multă, să-și miluiască oștile și să le dea lefi. Că omul iaste ca porumbul: că porumbul unde află grăunțe mai multe, acolo fuge; așijderea și omul, unde află un domn darnic și milostiv, acolo să adună să să hrănească. Pentr-acéia te învăț, — fătul mieu, întâi frica lui Dumnezeu să nu iasă niciodată din inima ta, nici să o uiți, că frica lui Dumnezeu iaste mumă și îndreptare tuturor bunătăților. Și avuțiia ta niciodată să nu lipsească de lângă tine, pentru ca să-ți miluești oștile și să le dai lefi. Iar oștile tale, pentru mila ta ce le vei milui, iale nu-și vor cruța moartea lor pentru tine înaintea vrăjmașilor tăi.

Și să-ți alegi în vrémea războiului 60 de voinici bărbați să fie tot lângă tine și la război să nu lași pre aceștea să meargă, ci numai să-ți păzească capul tău și de lângă tine să nu să depărtéze. Ci și tu să te nădăjduești pre dânșii și de vei și birui vrăjmașii tăi, ei tot să nu meargă după dânșii să-i gonească, ci să stea înaintea ta.

Măcar de vei birui, măcar de te vor birui, acéia tot să fie lângă tine.

Și de aceasta, fătul mieu, încă te învăț: când va fi în ziua de război, tu să nu stai unde vor fi oamenii mai mulți, nici unde va fi temeiul și toiul oștilor tale. Că toate oștile streine și toți pizmașii tăi acolo vor îndrepta tunurile de vor bate, și toți vitéjii cei înarmați acolo vor năvăli și vor săgeta. Pentr-acéia, să nu stai acolo; ci, cu acei 60 de voinici înarmați, unde vor fi niscare priiateni ai tăi buni și credincioși și miluiți de tine, acolo să mergeți și să stai, între a doao sau între a treia ceată, de laturea oștilor, ca-ntrascunsu. Și să te tot păzească acei 60 de voinici, și de acolo să bagi seama să vezi și să socoteîti, cine din slugile tale să vor nevoi pentru tine. Deacii, de vei vedea că iaste izbânda ta, lesne iaste să întri iar în toiu și să mergi la locul care-ți va fi voia să stai. Iar de să va întâmpla să te biruiască vrăjmașii tăi, decii ei cu mare iuțime și greutate să vor porni la ceata ta ca să te găsească. Pentr-acéia vă învăț să stați sau în a doao ceată, sau în a treia, ca, de să va întâmpla să vă și biruiască vrăjmașii voștri, ei nu vă vor goni cu toată nevoința, că nu vor ști în ce loc ești.

Așa te învăț să faci, fătul mieu, că mie-mi pare că așa va fi mai bine. Iar tu te sfătuește cu boiarii tăi și cu cei ce vei ști că-ți vor fi priiateni. Deci, de ți să va părea și vor zice sfétnicii tăi și boiarii: „Noao ne iaste voia să stai unde îți iaste locul și rândul”, tu stai acolea. Iar de vei socoti tu și vei vedea că iaste mai bine să stai în ceata a doao sau în cea de a treia, iar boiarii tăi nu-ți vor zice, tu stăi unde-ți va părea că iaste mai bine.

Deacii, de ți să va întâmpla cumva să fugi din război tu, iar cu cei 60 de voinici să fugi și de vor fi ei cu tine într-o parte, iar vei birui pre vrăjmașii tăi. Însă tot, „să-ți fie nădéjdea întâi pre Dumnezeu, că acela te va hrăni și nu va da gâlceavă dreptului în véci”, ci te va apăra și întâi și apoi.

Și așa, cu numele lui Dumnezeu, pasă spre vrăjmașii tăi, că, măcar de ți să va întâmpla și moarte, iar numele tău va rămânea în urmă în cinste; iar de vei birui tu, să nu te lauzi și să zici că: „Eu cu putérea mea am făcut”, ci iar să dai slavă lui Dumnezeu cu rugă, cu milostenie și cu jertvă vie, că Dumnezeu iaste mult milostiv și în toată vrémea te va acoperi cu mila sa.

Iar de vor pieri vreunii din boiarii tăi într-acea slujbă a ta, tu să te nevoești și să silești pentru sufletele lor la sfintele bisérici, ca să vază toți și să să îndemnéze. Iar feciorii lor și rudeniile care vor rămânea în urma lor, multă cinste să aibă de la tine pentru părinții lor, carii ș-au vărsat sângele lor pentru tine înaintea ta. Și slugile tale carii vor fi rămas zdraveni, și acéia încă să aibă cinste nefățarnică și nu pentru căci vă vor fi rudenii să cinstiți numai pre acéia, nici căci vor fi dat cuiva mită și-i vor lăuda, ci fieștecare după cum îi va fi slujba, așa să-i fie și darul și cinstea. Și cum își pun ei capetele și să nevoescu și-și varsă sângele ca să dobândească cinste de la tine, așa și tu să socotești că toată cinstea ta de la Dumnezeu iaste; și cându vor câștiga și vor dobândi slugile tale de la tine cinste și boerii, pentru slujba lor, tu încă socotește de vezi: făcut-ai și tu niscare ostenéle cătră Dumnezeu, de te-au mărit cu atâta cinste, au ba? Deci, de nu vei fi făcut, să nu te lenevești, ci să faci; iar de vei fi făcut, tu tot te mai nevoiaște să și mai faci. Că cine să nevoiaște pentru Dumnezeu, acela va dobândi cinste de la dânsul, și cine să va apropiia de Dumnezeu, Dumnezeu totdeauna va fi cu dânsul. Așijderea și tu, de-ți va fi nădéjdea tot pre Dumnezeu, și Dumnezeu va fi cu tine în vécii vécilor. Amin.