Elena

Elena se culcase; dar în deşert invoca somnul. Sistemul nervos îi era iritat. O frigură uşoară şi nesimţită prinsese corpul ei graţios.

„Muzica m-a obosit! zise ea. Această lume ce primesc nu poate să mă distreze; din contra, îmi face rău… nu voi mai priimi pe nimeni… Alexandru pleacă mâne… mi se pare un carcater fantasc… dar un suflet nobil şi delicat… însă pentru ce oare pleacă atât de curând? … o să se înturne dupe trei zile… Ce avea Caterina de îl ruga atât să rămâie? … Ar face mai bine să nu mai revie… Nici nu cred a se înturna…

E cochetă Caterina, câteodată indiscretă. Mâne nu voi mai invita pe Alexandru să se înturne… Voi fi ferice… Apoi daca s-ar înturna? Ce-mi pasă mie… El nu face nici un rău aici. Un om mai mult, nu este nimic… Copila mea plânge! Sărmane îngerel! Vei fi tu oare mai ferice decât maică-ta? … Să mă scol să deştept doica… o lumină în camera de la colţ… cine doarme acolo? … Alexandru şi Georges… Sunt două ore de dimineaţă… Alexandru e încă deştept… Să mă uit… Dumnezeule… el este! scrie pe o carte… albumul me; u, îl recunosc… scrie… îl închide… ia altă carte! citeşte… ce cărţi sunt în budoriul meu? Le lys dans la vallee… Ce imprudinţă… am scris nişte cugetări triste; le citeşte… tremur… lasă cartea… se culcă… lumina se stinge… poate că nu a citit… nu a găsit acele rânduri… o, ce indiscreţiune… el doarme… toată lumea doarme… eu sufer! …”

Copilul tăcuse. Elena se urcă în pat.

Soţul său, ce doarmea în alt pat, se deşteaptă. El luase datina a se scula înainte de ziuă. Cască de câteva oii, cât se auzi în toată casa.

— Dormi, Elena? întrebă el.

— Sunt deşteaptă…

— Nu-i aşa că am petrecut bine seara? am zis o vorbă care a făcut zgomot…

— Mai bine să nu o fi zis, o răutate, şi încă asupra unei persoane pe care o priimeşti în casă.

— Ce vei? aşa sunt eu… când îmi vine o idee de spirit, nu cruţ pe nimeni… Astăzi nu pleacă nimeni. Vezi îngrijeaşte de oaspeţi să fie mulţumiţi… am trebuinţă de dânşii în interesele mele…

Elena înecă un suspin.

— Nu ştiu – urmă el – ce stare o fi având acest Elescu? Trebuie să-l îngrijim. Cine ştie cum vine timpul să am trebuinţă de el… Nu mai sunt în post, nu mal eâşt’ig nimic. Cheltuiesc tot din averea noastră… ipotesierii nu-mi mai aduc gropurile cu lire… Timpii sunt grei…

Vorbind asfel. Postelnicul se scoală şi’ iese să se plimbe prin grădină.