SCHIMBAREA DE COAFURA

Măştile furnicau pe strada Mogoşoaie în cupele, sănii şi pe jos şi se îndreptau spre sala Slătineanu. Capitala era în sărbătoare pentru ziua de 24 genariu; partida ce era atunci la putere luminase pentru această sărbătoare; partida reacţionară prefera să lase casele lor în întunerec, aşteptând să ilumine când va veni rândul ei să fie chemată la minister. Mulţi au zis că Bucureştii este o cetate dată la dezmierdări. Se poate, dar mărturim că starea ei pitorească nu armoniază mult cu dorinţa desfătărilor. Starea stradelor, pline de pulbere vara, noroi toamna, paveul mizer ce face de sclinteşte picioarele pietonilor, de rupe roatele trăsurilor, de zdruncină oasele locuitorilor, nu sunt oare nişte piedici pentru plăceri? plăcerile, cu galoşii în picioare şi stropite de tină, sunt nişte plăceri grosolane… Capitala României nu are nimic pentru dânsa, fondatorul ei a trebuit să fie orb. Acest oraş se întinde pe lunca umedă a Dâmboviţei, un râu ce descreşte din zi în zi, ca şi speranţa în inima acestor locuitori; lăcomia proprietarilor de mori pe dânsul este cauza principală a scăderci lui. Regulamentul Organic prevăzuse lărgirea râului prin tăierea acestor mori; dar este în România o voinţă mai mare decât a legilor, voinţa favoarelor. Acest oraş este mai atât cie întins cât şi Parisul, deşi are o populaţiune mică, din cauza grădinilor şi curţilor sale. El recheamă oraşele din timpii patriarhilor. Capitala întinsă, veniturile municipale mici sunt cauza mizeriii acestui oraş. El nu poate să fie capitala României, căci n-are nici o calitate, nici poziţiuni pitoreşti! nici punt strategic; nu poate să fie nici un centru de comerţ.

Astă dată căzuse multă nea pe strade, săniile puteau să alerge fără să simţă încovenântele pavagiului!

O sanie cu două măşti stătu la casa Slătineanu: cele două măşti coborâră aici şi intrară în sală. Costumul lor elegant şi simplu, manierele lor rezervate lăsau să se ghicească două persoane de distincţiune. Ele atraseră atenţiunea mai multor bărbaţi.

— Sunt pierdută, zise una.

— Eu tremur…

— Să ne întoarcem?

— După ce am venit…

— Nu văz nici o cunoştinţă… Alexandru poate că nu va veni!

— Vine totdauna…

— Ce ne va acest om care se ţine după noi?

— Curiozitate…

— Măsculiţăzise omul curios – dulci îţi sunt ochii! frumoasă îţi este talia…

— Ce zice?

— Ai auzit…

— Cine îi dă dreptul? …

— Eşti copilă, Eleno, asfel este limbagiul lor aici…

— Nu-mi place… dar eu o să-l întreb despre Alexandru… Domnule, ai văzut pe Alexandru Elescu?

— Aici este – răspunse omul curios – veniţi să vă duc.

Cele două femei se luară după el. Acesta le arătă pe

Alexandru şezând pe o canapea.

Cititorii au ghicit că aceste două măşti sunt Elena şi Caterina? ele şezură lângă Elescu.

— La ce te gândeşti? îl întrebă Elena cu vocea schimbată.

— La nimic, răspunse el.

— Eu ştiu… un amor? …

— Poale…

— O iubeşti încă?

Alexandru se uita la dânsa cu indiferinţă şi voi să se scoale ca să plece. Elena îl opri de braţ.

— Şezi, Alexandre! îi zise ea cu vocea sa… nu cunoşti pe Elena ta? …

— Elena! Elena! zise el cu vocea astupată… tu, aici, sufletul meu? … amorul meu… când ai venit? … o, Dumnezeule! … cât sunt de ferice? …

— Am venit astăzi – îi şopti ea – ardeam de a te… vedea, până mâne timpul era lung… am luat pe Caterina şi am venit aici astă-seară cu speranţa că te voi întâlni; inima nu m-a înşelat…

Domnişorul cel curios şezu lângă Caterina şi conversa cu dânsa.

— Pentru ce m-ai oprit de a veni acolo? întrebă

Elescu. Vai, cât am suferit din aceasta! …

— Ai suferit? Alexandre! … eu însumi am suferit… crede că sacrificiul acesta era tot atât de mare din parte-mi: dar puteam face alfel? … Caută să uiţi, sufletul meu! să te dedai cu ideea de a nu ne mai vedea…

Elena tuşea din când în când.:

— Ai răcit, îi zise Alexandru.

— Nu, răspunse ea cu tristeţă… apoi, gândind că nu trebuie să atriste pe Alexandru, urmă: nu este nimic… va trece… mâne să vii să mă vezi la maica mea. Ea te iubeşte… îşi aduce aminte de amicia ce aveai în copilărie cu fiul său… va să te vază… sărmană mumă! … şi ea a fost nefericită! …

— La miezul nopţii! zise atunci baronul lui Alexandru, să vii în camera mea nr. 6, acolo vei vedea ceea ce nu ai mai văzut niciodată.

— Ce lucru? întrebă Alexandru.

— Promite că vii; ado şi pe alţii… fie chiar dame…

— Promite! zise Elena. Sunt curioasă să ştiu… şi fiindcă domnul te invită cu alţii, te vom însoţi şi noi.

— Voi veni, zise Alexandru.

— Ha! ha! … Elescu face curte! … strigă o voce. Era un domino roz, care se opri lângă clânşii: Ai uitat muza de la Făneşti Ea nu era mai stabilă decât tine…

— Zoe! îşi zise Elena cu spaimă. Alexandre, să lăsăm acest loc! …

— N-ai frică! răspunse el.

Elena se refugia pe braţul amantului ei, tremurând.

— Această femeie Îmi face spaimă! …

— Nu zici nimic? … urmă Zoe. Se vede că eşti prea ocupat cu domino? îl inviţi poate la un nou banchet? …

— Poate – răspunse Elescu – dar nu va apărea în sală numai în cămaşe.

Zoe îşi muşcă buzele.

— Oare nu va fi patima de la ţară? urmă Zoe alăturându-se, spre a smulge masca Elenei.

Alexandru, prevăzând această mişcare, se scoală şi acoperă pe Elena cu corpul său.

— Îndărăt! … zise el.

Zoe pleacă ameninţând. La câţiva paşi întâlneşte pe baronul, îi ia braţul.

— Sunt Zoe… zise ea… cunosc impoliteţele mele În faţă cu domnia-ta; îţi cer pardon sincer…

— Pardon? răspunse baronul, nu-l priimese…

— Mă desperi, urmă ea… prevăz că oi să fii cauza nefericim mele! … dar eşti un ingrat! …

— Ingrat! … pentru ce?

— Pentru că nu se răspunde asfel unei dame care se încrede a-ţi seri un bilet ce poate să o piarză.

Baronul surâse.

„Să schimb rolul – îşi zise el – eu acest mijloc voi reuşi mai curând.”

— Este adevărat – zise baronul – ceea ce ai făcut e un mare sacrificiu… sunt un ingrat, dar mă căiesc…

— Aşa mai merge… oh! bărbaţii! Ei nu ţin în seamă datoriile femeilor care îi iubesc! …

— Mă iubeşti? …

— Mai este întrebare?

— Eşti un înger…

— Vezi acel domino albastru ce vorbeşte cu Elescu 7

— Îl văz.

Mai multe măşti vin şi-l întrerup.

— Nu putem vorbi într-un loc unde să fim singuri? zise Zoe.

— Aceasta era să-ţi propui… dacă vei, vino în camera mea, în acest edificiu…

— În camera d-tale? … Glumeşti? … Ce va zice lumea? …

— Eşti sub mască.

— Mi-e teamă…

— Pentru ce?

— Dacă îmi erai indiferint, se putea… dar…

— Atâta mai bine!

— Îmi juri pe onoare că nu vei cere…

— Pentru aceasta poci să jur… zise baronul.

— Ei, bine, să mergem! zise Zoe.

Ei purceseră în camera ce locuia baronul în acest edificiu.

Baronul aprinse mai multe lumini; alături cu acea cameră era încă una, de culcare. Zoe scoase masca.

— Răsuflu acum! … Aici poci să vorbesc liber… şezi, baroane, şezi aproape de mine; dar fii înţelept… numai asfel mă vei încredinţa că mă iubeşti…

Baronul îngenuche înaintea ei.

— Iată locul meu, zise el.

— Ai văzut pe Elescu cu un domino albastru? acest domino este amanta lui: Elena X…; această femeie a venit la bal numai pentru dânsul, această femeie o urăsc… îţi cer un serviciu…

— Mie?

— Dară.

— Ce serviri? …

— Lesne… Ei se iubesc, se adoară, nu este nici un sacrificiu ce nu ar face pentru dânsul. Ard să se întâlnească în secret; dar mijloacele lipsesc; Caterina este cu dânsa; nu pot dar să se rătăcească un minut… eşti amic cu Elescu; propune-i camera d-tale, d-ta vei ţine de vorbă pe Caterina… Ei se vor furişa de dânsa, vor intra aici… îmi vei da mie cheia! …

— Ceea ce îmi propui mi se pare infam…

— Te iubesc, şi o voi! … trebuie să mă asculţi! te congiur în genuchi… fii bun, amicul meu! amantul meu…

Vorbind asfel, ea îl răsfăţa cu mâna pe faţă, pe păr… o lungă sărutare ce dete baronului fuse triumful ei.

— Promit – zise baronul – că voi aduce aici pe Elescu cu domino cel albastru.

— Mersi! zise Zoe, şi acum voi face orice sacrificiu.

Baronul se uită la orologiu.

— Douăsprezece ore fără douăzeci de minute, zise el. Este timp să înceapă operaţiunea… fizionomia lui se schimbă; deveni severă.

— Ascultă, doamnă – zise baronul – am promis că Elescu va veni aici cu dominoul său, aceasta va fi… Am zis că te iubesc! aceasta e o minciună: te despreţuiesc! … ştiu toate intrigile fără gust ce ai făcut acestii femei… le-am trecut cu vederea, dar ai căutat să râzi de mine cu istoria duelului… mi-ai închis uşa, m-ai umilit… şi ora a sosit ca să te pedepsesc…

— Ce sunt aceste vorbe, amantul meu? zise Zoe.

— Lasă-mă să vorbesc… astăzi vii şi cerci să mă faci complicele unei noi infamii… să mă degradezi înaintea mea însumi… Ei, bine, nu-ţivoi face această plăcere! Veniţi aici! strigă el, uşa din camera vecină se deschise, trei oameni cu măşti apărură cu nişte bende şi foarfeci mari. Tăieţi coada acestii femei! …

Zoe începu să ameninţe.

— Trădare! zise ea. Ia seama, baroane ţ sunt puternică aici în ţară… Poci să te pierz… şi voi, blestemaţi zbiri, nu vă apropiaţi… ori veţi fi trimişi la ocnă! …

— Faceţi-vă datoria! zise baronul.

Cei trei oameni mascaţi puseră mâna pe dânsa, îi legară braţele în bende. Ea se dezbătea.

— Preferi oare să-ţi torn un fier roşu pe sân? zise baronul.

Zoe începu să se roage.

— Graţie – strigă ea – ucide-mă; dar nu mă face ridicolă! Baroane, ai pietate de mine! … Cel puţin de rudele mele, care vor suferi pentru mine… graţie! şi de acum mă voi retrage din lume… voi merge la o mănăstire să expiu erorile ce am făcut… graţie! pietate! …

Cei trei oameni îi desfăcură coafura. Părul ei neguros, încreţit şi bogat căzu râurând pe umerii albi. O mână i-l strânse într-un mănunchi spre spate, foarfecele apar, se deschid, operă, coada a căzut.

; Baronul caută orologiul, uşa se deschide.

— Ţi-am promis să aduc aici pe Elescu şi domino albastru, mi-am ţinut parola, zise baronul, arătând pe Elescu care intră cu Elena şi cu Caterina.

— I-am tăiat coada, căci voia să mă facă complice la o nouă infamie.

Cele două domine se apropiară de dânsa şi scot măştile.

— Elena! Caterina! … strigă Zoe, şi căzu leşinată.

A doua zi în toate saloanele din Bucureşti nu se vorbea decât de tăierea coadei Zoei, numai bărbată-său nu ştia nimic. Zoe zise bărbată-său că şi-a tăiat părul, căci asfel este acum moda.

Către acestea toţi bărbaţii, toate femeile ce sfâşiau pe Zoe, atacându-o sub toate raporturile, în toate saloanele, se credeau onoraţi să o priimeaseă sau să o viziteze! Ei adorau aceea ce criticau! acest fapt poate să vie din slăbiciunea societăţei bucureştene; poate asemenea din indiferinţa despre onoare, poate să vie din amândouă deopotrivă. Zoe este o femeie vicioasă; dar Zoe e bogată, dă serate, baluri. Conştiinţa este vândută pe dreptul de a figura la un bal. Iată o parte din viciul acestii societăţi. Ceea ce se face pe tărâmul saloanelor se întâmplă şi pe alte tărâme, ascultaţi în saloanele damelor de a doua clasă. Ele fac răzbel celor de clasa întâi. Tot ce este mai corupt, mai falş, mai ridicul sunt damele de clasa întâi, zic ele; una din aceste dame să le invite la o serată, ele se duc, se înclină, se târăsc fără ruşine înaintea celoralte! oamenii nu sunt mai buni…

Zoe simţi poziţiunea sa în societate; dar ea cunoştea slăbiciunile societăţei. „Un bal – îşi zise ea – şi toate aceste femei vor veni la picioarele mele!”

Dete un bal splendid, şi tot scandalul încetă îndată.

Baronul, după scandalul ce făcuse, fuse consiliat de autoritatea sa să părăsească ţara.

El plecă, neregretând decât pe Elescu.