Filologi, istorici, filozofi

La „Junimea” veneau pentru a se distra ori din devotament oameni străini de literatură, Ioan Mire Melic, zis Mirmilic, profesor de matematică, N. Culianu, profesor de geodezie, Pavel Paicu, profesor. P. P. Carp, omul politic, a făcut puţină critică, necompetentă, găsind că Răzvan-vodă, remarcabila piesă a lui Haşdeu, e o „elucubraţiune”. Filologia şi istoria au fost stăruitor cultivate la „Junimea”, fără rezultate prea apreciabile. Al. Lambrior (1845-1883) a murit prea tânăr ca să fi lăsat lucrări temeinice de filologie. Vasile Burlă (1840-1905) se orientase în limba sanscrită şi devenise notoriu prin polemica cu Cihac asupra cuvântului „raţă”. Gh. Panu (1848-1910) s-a pregătit pentru istorie, a făcut gazetărie şi a lăsat nişte vioaie Portrete şi tipuri parlamentare. Opera istorică a lui A. D. Xenopol (1847-1920) e serioasă, ridicată pe o solidă documentaţie, dar nu depăşeşte cercul didactic, din cauza absenţei darurilor literare (portretistică, interpretare fină a faptelor). E universal cunoscută teoria sa a istoriei în care distinge între faptele de repetiţie din ştiinţele exacte şi cele de succesiune din istorie. În materie de filozofie, Vasile Conta (18451882) e o figură respectabilă prin faptul de a fi voit să ridice un sistem. Teoria fatalismului e o profesie de credinţă materialistă, prin fatalitate înţelegându-se determinaţia. Teoria ondulaţiei universale, un evoluţionism cu corsi şi ricorsi în marginile lui Spen-cer, era o reeditare entuziastă şi prolixă de locuri comune. Gândirea românească avea să se dezvolte pe alte drumuri. Totuşi limba de idei a lui Conta e mai imaginativă decât a lui Maiorescu, cu acea doză de haotic necesară construcţiilor ideologice.