Kepin

Există şi un alt mod de însoţire cu nuntă (care se numeşte kepin) , născocit pentru oamenii de o condiţie mai mică, care nu vor fi siliţi să facă atît de mari cheltuieli la sărbătoarea nunţii, mod care se obişnuieşte a se face astfel : bărbatul şi femeia, sau fata, dacă se vor învoi între ei să se căsătorească, vin amîndoi împreună la un kadi public şi în faţa judecătorului aduc la cunoştinţă că după învoirea reciprocă el o doreşte pe ea de nevastă, iar ea îl doreşte pe el de bărbat. Judecătorul îi întreabă de trei ori dacă după porunca Iui Dumnezeu şi voinţa prorocului vor să se însoţească prin căsătorie. Şi cînd ei afirmă acest lucru li se da o adeverinţă şi numele lor sînt scrise în sidjil (adică la arhivă) mehkeme l (a pretorului judecătoresc sau la cancelarie şi primărie) . însă femeia trebuie mai întîi să arate cu mărturie a doi martori că nu e măritată cu nimeni sau că s-a despărţit de bărbat cu nouăzeci şi una de zile înainte şi că e lăsată. Acest mod de căsătorie îl întrebuinţează mulţi dintre armeni, greci şi latini, care dorind să aibe ţiitoare, temîndu-se să nu fie ştiuţi de biserică, sau de bostandji başi, de ienicer aga, subaşi şi Galata voievodasi (aceştia sînt căpetenii peste circumscripţiile oraşului şi supraveghetori şi cînd prind pe cei ce fac aşa capătă cîţi bani doresc şi pedepsesc cît vor) , vin pe ascuns de biserică la kadi şi primind adeverinţă kepin, pot după aceea să se tăvălească în voie în desfrînarea lor. De aceea patriarhului, episcopilor şi întregii biserici li se aduce ofensă şi durere lăuntrică din partea unor astfel de oameni care n-au frică deloc de Dumnezeu. Căci dacă ar vrea să se poarte cu ei mai aspru şi să-i excomunice pe faţă din biserică lucrul nu e fără de primejdie, ca nu cumva pentru acea dragoste absurdă să se lepede cu totul de credinţă şi să treacă la muhammedanism. Se întîmplă uneori că, dacă gradul de rudenie, după canoanele bisericii, nu îngăduie să se facă o căsnicie, unii ca aceia nesocotind biserica, vin la kadi şi cu patruzeci de aspri (bani) se plăteşte toată afacerea căsniciei şi a siguranţei. Iar în biserică sînt siliţi a plăti (ce păcat !) nu mai puţin de cinci taleri.

Dar nu fără de ruşinare şi îndurerare vom continua să explicăm acestea cu condeiul. Dacă un sclav şi o sclavă se căsătoresc cu nikkeah, ei vor fi reţinuţi în sclavie pînă la şapte ani ; dacă însă în aceşti şapte ani nasc copii, aceia (copiii lor) vor fi slobozi de sclavie şi nu vor putea fi vînduţi împreună cu părinţii lor, nici nu vor putea fi luaţi de la ei, nici despărţiţi de ei. Aici însăşi ordinea ar fi cerut să vorbim de divorţ, dar ca să nu le lăsăm pe cele ce sînt cuprinse sub acelaşi nume dugun, vom vorbi mai întîi pe scurt despre sărbătoarea care s-a obişnuit să se facă pentru eliberarea prizonierilor.