Sărbătorea, prizonierilor

Cînd din Barbaria , Bosnia şi alte ţinuturi ale imperiului se trimite registrul prizonierilor muhammedani, adică al celor ce se află în robie la maltezi, spanioli şi nemţi, adică al celor a căror libertate constă într-un anumit preţ, rubedeniile lor (ale prizonierilor) sau şi alţii, mişcaţi de pietate, cer de la vizir, printr-o jalbă scrisă, îngăduinţa de a putea sărbători liber pe ai lor care se află în prizonierat, în mijlocul cetăţii sau unde li se pare lor mai potrivit ca s-o facă, şi să adune milostenie de la musulmani. La cererea lor sultanul nu dă prea greu aprobarea, deşi nu se pomeneşte niciodată ca el să fi dat măcar un bănuţ pentru prizonierii săi. Căci ei spun că ar fi fost mai de folos şi mai fericit pentru sufletul, ca şi pentru cinstea ostaşului, dacă s-ar fi luptat în război cu duşmanul şi ar fi răbdat mucenicia, decît să fi trecut viu în partea inamicului. Acest lucru se face pentru ca nu cumva alţii, avînd nădejdea unei asemenea răscumpărări, să dorească aşa de lesne victoria duşmanului şi lanţuri pentru mîinile lor. Dar să revenim la cele propuse.

Cerînd deci de la sultan, prin vizir, aprobarea, se anunţă prin crainic că în cutare zi şi în cutare loc, în piaţa publică, va fi sărbătoarea prizonierilor, pentru ca fiecare din cei ce vor să se mişte şi să-i compătimească pe musulmanii care suferă în lanţuri şi cătuşe la necre­dincioşi pentru buna-credinţă a fraţilor lor, să bine-voiască a veni şi a înscrie în registru milostenia pe care o va da. Iar cei ce şi-au luat asupra lor organizarea serbării împart luminări de ceară, umblînd din casă în casă, demnitarilor, cetăţenilor bogaţi şi negustorilor (despre care ştiu că nu pot veni la adunare din cauza multelor treburi). Şi cine va binevoi să primească luminarea, se ştie că vor primi milostivire de la el. Astfel, peste cîteva zile, după ce au împărţit lumînările, în ziua mai dinainte fixată şi la locul indicat, angajează acrobaţi (care umblă pe funie), magicieni, scamatori, dansatori şi alţii care dau spectacole după mintea lor. Acolo se adună o mare mulţime de popor şi oameni nenumăraţi, de toate condiţiile (căci nimeni nu se ruşinează să vină la o astfel de întrunire, ba încă socotesc că acest lucru este pios şi cinstit). Mai întîi acrobaţii şi ceilalţi dansatori fac un joc oarecare şi un spectacol nu fără de rost, îl cîntă sau îl recită în versuri alcătuite potrivit scopului urmărit şi adună şi banii de la spectatori într-o cupă. Se fac trei asemenea spectacole pe zi şi sărbătoresc trei zile necontenit.

A treia zi spre seară serbarea se încheie. Şi am auzit, cu adevărat, de la oameni siguri şi cinstiţi, că la adunarea unei asemenea sărbători s-au colectat peste 50 000 de taleri. Aceşti bani îi aduc apoi la judecătorul cetăţii si acolo îi numără şi-i pecetluiesc cu pecetea lui. Iar cei care au făcut cheta, luînd o adeverinţă pentru suma banilor de la miniştrii (ambasadorii) domnitorilor creştini, trimit în locurile sau ţările acelea de unde au de răscumpărat prizonierii lor scrisori numite obişnuit poliţe sau înscrisuri. Prizonierii trebuie să aducă de la stapînii lor sau de la guvernatorii provinciilor acelora, dovadă că s-au eliberat din prizonierat şi că au obţinut îngăduinţa de a se întoarce în patria lor cu acea sumă de bani. Ajungă-ne însă acestea spuse aşa pe scurt.