CAPITOLUL AL TREILEA Despre divorţ

În limba Curanului şi cea arabă divorţul se numeşte dalak . El se face în două feluri : unul revocabil şi altul irevocabil. Ca să arătăm mai limpede ce este dalakul revocabil şi cel irevocabil, aşa încît să poată pricepe mai bine cititorul nostru, se cuvine să vorbim mai amănunţit.

Dalakul este revocabil cînd un bărbat îşi lasă femeia şi-i dă cartea de divorţ în faţa judecătorului ; el poate să se însoare din nou cu aceeaşi femeie după nouăzeci şi una de zile, mai înainte ca ea să se mărite cu altul. Divorţul irevocabil (care pe turceşte se numeşte de obicei ucidalak, adică „de trei ori lăsată”, sau cum rău tîlcuiesc unii „de la trei spline” , căci dalak în limba simplă turcească înseamnă splină), este situaţia în care n-o mai poate lua de soţie pe acea femeie mai înainte ca ea să se mărite cu un alt bărbat şi pînă nu va fi lăsată de acesta. Deci, înţelegînd deosebirea divorţului, să trecem la interpretarea modalităţii lui, adică în ce fel şi cu ce motive trebuie să se producă.

Cînd bărbatul vrea să dea divorţ de nevasta lui, motiv prea suficient este că nu o mai vrea şi se obligă să-i plătească suma de bani pe care a făgăduit să i-o dea cînd a făcut învoiala în faţa imamului şi a martorilor despre nikkeahul căsniciei. Dacă va afla însă la ea păcatul adulterului sau că nu stătea acasă, sau că umblă fără voia bărbatului sau în casă străină, atunci nu numai că e liber să o lase, dar nicinikkeahul contractual nu mai este obligat să-l plătească. Aşadar, cînd bărbatul şi-a pus în gînd să-şi lase nevasta, sculîndu-se de dimineaţă trebuie mai întîi să-i poruncească să-şi acopere faţa şi să nu se mai arate înaintea lui cu faţa descoperită. La acea poruncă femeia trebuie să-şi acopere de îndată faţa. De nu va face acest lucru, va arăta că este o desfrînată şi preadesfrînată. De asemenea, el înştiinţează şi pe imam (dacă se va întîmpla ca acela să stea în localitatea unde ai făcut căsătoria) ; iar de vor fi în altă localitate, se duce îndată la judecătorul locului şi-i declară că şi-a lăsat nevasta liberă de legătura căsniciei. Atunci judecătorul porunceşte să-i aducă înainte femeia. Aceea, dacă se va arăta în faţa judecătorului, primeşte de la bărbat, după despărţire, prin hotărîre judecătorească, nikkeahul contractual. Iar dacă din cauza onoarei sau din îndărătnicie nu va vrea să se supună, nu poate fi silită, dar pierde nikkeahul contractual, în cazul cînd femeia chemată se prezintă în faţa judecătorului, judecătorul îl întreabă pe bărbatul ei de ce-şi lasă nevasta. Iar el, dacă n-are de ce s-o învinuiască, trebuie să răspundă cinstit că femeia aceasta a lui e bună şi cinstită şi desăvîrşită în credinţa muhammedană şi că n-a aflat nici o vină în ea, însă nu vrea să mai trăiască cu ea şi de aceea o lasă liberă şi e gata să plătească nikkeahul contractual stabilit de lege. La aceasta femeia nu poate răspunde nimic. Dar dacă bărbatul, vrînd s-o învinuiască, o va calomnia fu vreo fărădelege, sau o va dovedi cu adevărat greşită cu ceva, trebuie să confirme vorbele şi învinuirile împotriva nevestei sale cu mărturii tari şi demne de crezare. Iar dacă acest lucru nu-l va putea arăta e pedepsit crunt şi e silit să plătească femeii un nikkeah îndoit faţă de cel contractual.

Într-un cuvînt: bărbatul poate da divorţ de nevasta sa cînd şi cum vrea ; de aceea părinţii, cînd vor să-şi mărite fetele, se îngrijesc tare să-l oblige pe mire cu o sumă cît mai mare de bani ca nikkeah, sumă pe care să n-o poată plăti aşa de lesne şi, deci, să nu-şi lepede nevasta fără de vină. Sînt printre demnitari unii care fixează nikkeahul pînă la o sută de mii de taleri, însă cei ce se însoară cu fiicele sultanului, deşi li se impune o sumă mare, nu se prea uită la acest lucru, pentru că bărbatul nu poate da niciodată divorţ de ele, decît dacă va fi decapitat de socrul său. Acest lucru se cade a fi văzut în capitolul Despre măritişul sultanelor şi al fiicelor de sultan, cînd vom începe a scrie despre politică.

Femeia nu poate divorţa de bărbatul său decît din trei motive. Primul, dacă nu va avea îndestulare de hrană şi îmbrăcăminte după lege, adică să nu fie goală şi să aibă în fiecare zi un aspru pentru a-şi cumpăra pîine, altul pentru a-şi cumpăra brînză, al treilea pentru a-şi cumpăra luminare (despre care lucru am vorbit pe larg în alt loc) . Al doilea, dacă va înţelege că bărbatul ei nu se îngrijeşte de namaz, de post şi de celelalte cinci condiţii ale credinţei muhammedane, despre care de asemenea s-a vorbit deja. Al treilea şi cel mai important este dacă a silit-o sau a vrut s-o silească să aibă împreunare împotriva firii. La primele două vinovăţii trebuie să aibă martori care să confirme cele spuse de ea ; la al treilea nu se va cere nici o mărturie, pentru că lucrul acela nu se face în faţa martorilor oculari, ci numai cu bărbatul însuşi. De aceea, femeia, păstrîndu-şi cinstea, ca să nu arate intenţiile atît de necuviincioase ale bărbatului său şi nelegiuirea prin cuvinte, întoarce pe dos papucul, prin care se arată că el pretinde spatele, nu burta. Dacă el se va lepăda de acest lucru (lucru pe care de ruşine s-au obişnuit să-l facă totdeauna), femeia trebuie să jure că a suferit această siluire atît de scîrboasă şi înfricoşată pentru fire, sau că a fost silită şi ispitită o dată sau de mai multe ori spre o lucrare aşa de spurcată. După depunerea jurămîntului, trebuie să spună cu glas limpede înaintea judecătorului şi înaintea tuturor celor ce ascultă : „Nikkeahul care era dator să mi-l dea îi este dezlegat, adică iertat, şi sufletul meu să fie slobod” (Nikkeahun halal djeanum azad). Cînd toate acestea au fost scrise în arhivă, judecătorul îi dă carte de slobozenie pe care, luînd-o, chiar dacă bărbatul se opune cu vorba, pleacă liberă, luînd şi zestrea pe care o avea de la părinţi (afară numai de vor fi arme) şi se mută în aceeaşi zi în casa părinţilor sau unde va vrea.