Chipul de cerşire a milosteniei

Chipul lor de cerşire e foarte ciudat şi abia verosimil pentru cel ce n-a văzut această sectă a dervişilor. Căci acelseiah, cînd intră într-o cetate sau într-un sat, observă mai întîi moravurile acelor cetăţeni, evlavia, iubirea lor de oameni şi cele contrarii -acestora. Deci, dacă-i va observa că sînt oameni iubitori de aproapele şi darnici, îşi pune în gînd să ceară de la acea cetate o sumă mare de bani. Dacă va observa contrariul, va accepta o sumă mai mică. Şi astfel, aşezîndu-se în curtea unui templu sau într-un loc mai larg de tîrg, începe să ceară suma de bani pe care a stabilit-o de mai înainte în sine, strigînd cu glas mare şi zicînd: „O, Dumnezeule, de la mila ta şi din comoara ta cea nevăzută cer o sută, sau o mie (sau altceva ce şi-a plănuit de mai înainte) de galbeni, taleri, sau măsuri de grîu”. Şi astfel petrece zi şi noapte în acelaşi loc, unde s-a arătat pentru prima dată, strigînd pînă cînd se va aduna de la cetăţenii şi de la locuitorii acelei cetăţi suma plănuită. Dacă suma nu se va completa în scurtă vreme, se obligă să stea toată viaţa sa în acel loc ca un stîlp de piatră. Iar dacă-şi face suma, vine la judecătorul acelei cetăţi şi, numărînd banii adunaţi în faţa lui, ia o scrisoare care mărturiseşte că a petrecut atîtea luni sau ani nemişcat în cutare cetate sau loc şi că a cerşit atîta sumă de bani de la locuitorii de acolo. Apoi pleacă din acea cetate în alta şi astfel, mutîndu-se din cetate în cetate, peregrinează şi adună milostenie, pînă ce va completa numărul făgăduit şi va termina timpul sorocit, şi abia apoi se întoarce la tekkea sa. Acolo este primit de ai lui ca un desăvîrşit care şi-a îndeplinit slujba şi chemarea sa cu credinţă şi, făcîn-du-i-se mare cinste, cei mai bătrîni îi dăruiesc titlul de dede (bunic).