Mărturisirea lor

Dintre dervişii seiah unii urmează o necontenită peregrinare pînă la sfîrşitul vieţii, iar alţii pe un timp determinat. Cel ce şi-a propus acest lucru cere de la şeicul său încuviinţarea de a peregrina, făgăduind ca timp de zece sau douăzeci de ani, sau un număr nedeterminat de ani, cît va fi viu, să aducă la tekkea sa cutare sumă de aur, grîu, mei decorticat şi altele. Cînd primeşte încuviinţarea de plecare, înregistrează în arhiva mănăstirii anul şi ziua plecării. Şi astfel, cu jurămînt aspru pe întemeietorul lor şi pe proroc că va îndeplini neapărat cele pe care le-a făgăduit, dîndu-i-se o scrisoare care atestă făgăduinţele şi mărturisirea lui, îl lasă să plece. Iar acela, cutreierînd ţări şi cetăţi străine (căci nu e voie a cerşi milostenie în împărăţia Indiei), adună cu toată stăruinţa milostenie.