Răbdarea lor de necrezut

Atît de minunate lucruri se spun despre dervişii de acest fel (mie nu mi s-a întîmplat să văd acest lucru), încît depăşesc cu mult si priceperea minţii omeneşti şi credinţa omenească. Se afirmă că unii dintre ei, cînd încep să ceară suma care şi-au pus-o de mai înainte în gînd, ridică un picior sau o mînă şi nu-l mai lasă în jos. Şi astfel, fiind împiedecată circulaţia sîngelui, mîna sau piciorul i se usucă de tot dar el, cu o răbdare şi suferinţă negrăită, de parcă ar fi lipsit de orice simţire, rabdă uscarea şi durerea aceea foarte grea ca şi cum ar socoti ca răul bîntuie nu în trupul lui, ci într-unul străin. Alţii, urcîndu-se pe o stîncă sau pe un stîlp foarte înalt, rabdă neînvinşi arşiţa, umezeala, gerul, viforniţa şi altă cruzime a aerului timp de 30, 40 şi mai mulţi ani. Deşi acestea vor părea neverosimile şi nişte poveşti cititorului nostru, ca şi nouă mai înainte, Cairo însăşi, cetate foarte întinsă, arată cu mărturia sa că acest lucru e cu totul adevărat. Căci toţi ştiu bine că în acea cetate sînt întotdeauna trei sau patru stîlpnici de acest fel, fie cetăţeni, fie venetici. Acest lucru nu este îngăduit să se facă în Constantinopol şi în alte cetăţi europene şi asiatice supuse Imperiului turcesc; de ce este aşa, n-am putut cerceta. Dar, după cum se vede, despre sectele şi ordinele de dervişi am vorbit de-ajuns. Să începem deci enumerarea ereziilor muhammedane.