Husnihat

Împreună cu inşa mai deprind şi husnihat, adică scrierea caligrafică , deoarece imprimarea fiind interzisă la muhammedani ei reprezintă figurile şi dimensiunile literelor cu atîta artă, proporţionalitate matematică şi băgare de seamă, încît pe drept se va zice că modul lor de a scrie este cel mai frumos şi mai greu. Căci la ei, prin subţirimea sau grosimea peniţei se păzeşte cu grijă lungimea, lăţimea, mărimea, îndoitura şi conturarea literei, unghiurile drepte şi oblice, obtuze şi ascuţite ale caracterelor şi o proporţionalitate justă. Astfel în elif ( = a) – stîlpul drept sau bara [verticală] – trebuie să se compună din cinci puncte dreptunghiulare, iar restul se cuvine să ocupe locul a două puncte, căci la sfîrşit se apleacă spre mîna stîngă, iar orice înclinare finală se măsoară cu două puncte. Astfel, elif e alcătuit din şapte puncte, de o lăţime egală cu aceea a peniţei. Tot aşa marginea de sus a literei trebuie să fie de o lăţime egală cu lăţimea peniţei, iar de la un punct la altul coboară atît de fin încît partea cea mai de jos să pară că sfîrşeşte într-un punct neobservat.

Astfel păzesc canoanele şi regulile lor foarte artistice şi la celelalte caractere. Sînt unii hattat (adică cei ce scriu caligrafic) care vînd o singură carte a Curanului cu 200 de galbeni. Se spune ca în Biblioteca sultanului se află două cărţi ale Curanului, dintre care una scrisă cu cerneală, iar cealaltă avînd literele tăiate cu foarfecele din hîrtie subţire de o asemenea artă şi frumuseţe încît se crede că astfel de litere şi tăieturi n-a putut niciodată, nici poate acum, nimeni dintre oameni să le imite. Despre cartea scrisă cu cerneală spun că a scris-o tatăl, iar că cea tăiata a alcătuit-o fiica lui. Se găsesc în diferite locuri versuri şi distihuri ale acelui om (al cărui nume l-am uitat), fiecare distih fiind vîndut la licitaţie (zisămezad) cu nu mai puţin de 20 sau 30 de galbeni, dar şi aceasta foarte rar.