Musikî

Poeticii îi urmează totdeauna şi pretutindeni muzica , dar la muhammedani ea nu se predă niciodată; în şcoli spre a fi învăţată, ci numai individual, pe la-, casele lor, de către oamenii iscusiţi în arta muzicii, f O învaţă] aproape toţi copiii de demnitari (şi chiar mulţi de-ai oamenilor de rînd, după cum are cineva dorinţă, sau o înclinaţie specială pentru aceasta), ca şi ulema, adică toţi savanţii, dintre care n-am aflat pe nici unul care să nu ştie să cînte ceva, sau măcar să înţeleagă muzica, pentru că neamul persan şi turc (dar nu cel arab) în chip obişnuit se desfată cu muzica: peste măsură.

Denumirile proprii muzicii sînt multe, însă mai frecvent se foloseşte cuvîntul grecesc musîkî. Muzica se împarte la ei în trei părţi : vocală (cîntată cu vocea), instrumentala – care printr-un instrument oarecare o imită pe cea vocală, sau o acompaniază – şi recitativă, proprie poeţilor şi citituluiCuranului, care cu un termen; special se numeşte kîraat. Multe într-adevăr aş fi. putut scrie şi arăta despre muzica ţărilor orientale, care poate că nu le este cunoscut acestor ţări (să nu mi se-socotească acest lucru ca o slavă deşartă), pentru că m-am ostenit mai mult de douăzeci de ani în muzica orientală practică şi teoretică, dar cum mi-am pus în gînd nu să învăţ, ci să spun ce li se predă şi ce învaţă ei, voi arăta lucrul pe scurt.

Turcii şi persanii adaptînd întreaga muzică mişcării cereşti, o împart în şapte glasuri (care corespund celor şapte zile ale săptămînii) ; aceste şapte glasuri (sunete sau tonuri) iarăşi le împart în 12 mekam (case său lăcaşuri), corespunzînd celor 12 luni şi zodiacuri ; iar casele acestea le împart în 365 de terkîb, adică măsuri, după numărul zilelor anului întreg, şi din toate acestea adună principalele patru sobe, adică intervale [distanţe] socotite drept cele patru anotimpuri şi drept acelaşi număr de elemente din care, după cum transmit vechii naturalist; este alcătuita lumea fizică .