Despre însuşi textul (compoziţia) Curanului, unii se îndoiesc că ar fi perfect, căci din cuvintele aceluiaşi Curan se văd multe care lasă de dorit. Aşa, Muhammed spune că a întocmit cartea în care sînt 12000 de cuvinte (sentenţii) sau spuse, însă în cărţile Curanului de acum nu se găseşte acest număr. Dar exegeţii tălmăcesc perfid acest loc al Curanului, spunînd că cele 12000 de vorbe cuprind şi cartea zisă Muham-medie, şi minunile, şi campaniile, şi victoriile obţinute asupra popoarelor vecine. Iar ateii lor ascunşi arată minciuna în multe locuri din Curan si, cu toate că nu îndrăznesc să spună aceasta pe faţa, temîndu-se de moarte, între ei aşa judecă locul mai sus menţionat din Curan : după ce a afirmat că a scris cartea alcătuită din 12 000 de cuvinte se spune că ar fi răspuns celor ce-l întrebau dacă toate cuvintele acelea sînt adevărate că numai 3000 de cuvinte au adevăr în ele. iar celelalte sînt minciună, însă exegeţii, explicînd acest loc al Curanului, se silesc ca prin poruncile aceluiaşi Curan să cureţe adevărul de orice îndoială. Pentru că Muham-med, spre confirmarea învăţăturii sale, zice : „De veţi afla ceva scris despre mine, verificaţi cu Elcuranul şi, dacă nu se va potrivi cu el, să ştiţi că nu eu sînt vinovat de acestea şi că acea scriere nu este a mea” . Prin aceasta ei arată că pretutindeni şi în toate Curanul este conform cu sine şi nu se contrazice întru nimic (deşi e fals) şi deduc că această carte a Curanului e toată adevărată şi veridică. Sînt şi alţii care aduc dovezi pentru a arăta adevărulCuranului dar acelea vor fi arătate mai jos.