Pocăinţa cea mai aspră

Al doilea, cel mai aspru mod de pocăinţă şi, după cum zic ei, irevocabil, este acela pe care îl numesc tevbei Iusuf Nasuf (pocăinţa lui Iosif şi a lui Nasuf) care-şi ia numele de la iniţiatorii ei. Această pocăinţă se face cînd cineva petrece într-un anumit păcat cu care s-a îndeletnicit multă vreme, şi stăruieşte atît de mult în el încît este cunoscut şi de popor, de exemplu în beţie, curvie, furt, ucidere de oameni şi în alte păcate de moarte. De aceea, mai înainte de aceasta el trebuie să facă o pocăinţă publică şi o mărturisire înaintea întreguluipopor din parohie, arătînd că această pocăinţă şi abţinerea de la un asemenea păcat o face înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor sub jurămînt şi în numele legiuitorului Iusuf şi Nasuf, Iar daca cineva după o astfel de pocăinţa va fi găsit săvîrşind acelaşi păcat, se va arăta vinovat nu numai de muncile iadului (nu de cele fără sfîrşit, dar se spune că durata lor e cunoscută numai unuia Dumnezeu), ci şi de cele vremelnice şi va fi supus lor. Astfel este băutul vinului, care cit priveşte sufletul e socotit păcat de moarte, dar cît priveşte trupul cel beat nu se condamnă la moarte, fiind numai bătut ; după o astfel de pocăinţă însă, potrivit hotărîrii judecătoreşti, trebuie să moară. Acelaşi lucru trebuie înţeles şi despre fermecători, vrăjitori şi cei asemenea lor.