Tirania asupra poftei

Pe de altă parte se naşte o mare greutate din faptul că Curanul porunceşte ca nimeni să nu facă supărare poftei şi strîmtorare dorinţei sale de senzualitate. Căci ei spun că Dumnezeu n-a poruncit omului nimic cu neputinţă şi aceasta e bine, dar râu adaugă că nu este cu putinţă omului a se lipsi de pofta sa. De unde conchid că trebuie să dai parte poftei trupeşti, iar dacă cineva nu va face acest lucru, va păcătui ca şi cum n-ar fi făcut nici o înfrînare. De aceea un om cu conştiinţă bună, sau un legiuitor peregrin care n-are femeia sa şi nici n-o poate avea, de va vedea pe uliţa cetăţii o doamna cinstită şi, aprinzîndu-se de flacăra poftei, va cere de la ea răcorire, numai să fie Allah aşkîne, adică „De dragul lui Dumnezeu” (o, vorbă fără Dumnezeu!), iar dacă ea nu-i va face îndată serviciul de a-l satisface, se va socoti că a păcătuit greu, pentru că a făcut tiranie poftei legiuitorului şi nu i-a potolit-o prin supunerea sa. Astfel, prima pildă a acestei frumoase virtuţi mu-hammedane a dat-o însuşi Muhammed şi fiica lui Fatma care în chip neobosit au potolit şi au stins tirania poftei şi dorinţa nedomolită de împreunare cu femeile lor a cîtorva mii de oşteni prin oferirea trupului lor, despre care lucru mai pe larg am vorbit în capitolulDespre minunile lui .

Cumplit se ceartă teologii muhammedani cu privire la rînduiala vieţuirii unor dervişi care-şi procură băieţi frumoşi la faţă (pe care îi numesc kiocek) şi se culcă cu ei zicînd că numai îşi aţîţă dorinţa, dar n-o satisfac (la grecii antici acest fel de iubire se numeşte iubire platonică). O parte din teologi este de părere că aţîţarea acelei pofte şi abţinerea de la săvîrşirea păcatului este un semn de curaj şi o tărie, care singură capătă cinstea victoriei asupra poftei proprii şi se aşteaptă la o mare răsplătire pentru aceasta. De aceea şi cînd postesc au obiceiul să gătească masa şi mîncările înainte de a sosi vremea dezlegării, după cum s-a spus, iar toţi casnicii şi oaspeţii ce se vor întîmpla, chinuiţi de poftă şi de o foame ca de cîine, sînt văzuţi că înghit cu ochii şi cu privirea, ba încă şi bucăţile de pîine le duc la gură aţîţîndu-şi apetitul şi stimulîndu-l în mii de feluri. Se spune că şi în îndeletnicirile nocturne unii fac cu ţiitoarele lor tot felul de zgîndăriri şi preludii ale prea dulcii împreunări ce va urma, glumind grosolan, gîdilîndu-se unul pe altul şi aţîţînd în ei senzualitatea, socotind ca şi actul îl vor simţi mai plăcut şi vor avea şi mai mari merite la Dumnezeu pentru împlinirea înfrînării şi lun­gimea timpului. Alţii sînt contra acestei opinii, zicînd că este mai mare păcatul să-şi facă o astfel de tiranie trupului şi dorinţei inimii decît dacă ar săvîrşi păcatul cu fapta. Dar este meritoriu a face acest lucru în luna Ramazan, cînd timpul este scurt, anume să-şi întărite pîntecele şi toate cele de sub pîntece, aproape de seară, căci după apusul soarelui este permis ca fără grijă şi după merit să-ţi satisfaci dorinţa şi pofta. Ajungă, însă, despre acestea, iar noi să ne întoarcem spre cele ce urmează.