Dărnicia

Dărnicia, care în limba arabă se numeşte sahavet hani kerem, simplu djevemerdlîk şi murruvvet, s-au obişnuit s-o numească şi cu alţi mulţi termeni. Ca să spunem adevărul, pe cît e de mare la ei foamea de dulciuri, pe atîta, sau şi mai mare este şi dărnicia, care merge pîna la irosirea fără de măsură a averii, mai ales la curtea sultanului, aşa că s-a format la ei şi zicala : Bughiun ghelen, bughiun ghitsun, adică „Cele ce vin azi, azi se şi duc” şi alta :Iarindasi Allah kerim, „Pentru mîine dimineaţă bun este Dumnezeu şi dătător darnic”. De aceea rară familie sau nici una nu se va găsi la ei (afară de Kioprili şi Ibrahim hanoglî) , care să fie bogata prin moştenire, sau să-şi fi agonisit averile de la părinţi, fără să fi fost jefuită de sultan; şi rar se întîmplă ca cineva să nu fie jefuit.

Sub masca dărniciei se ascunde în foarte mare măsură plăcerea trupului, îngîmfarea şi altele care urmează irosirii fără de măsură a averii. De aceea la ei e folosită zicala : Haram gheldi, haram ghidti, „Pe nedrept a venit, pe nedrept s-a dus” , cum se obişnuieşte a se zice despre adunarea de argint, de comori şi de alte lucruri. Pe lîngă aceasta este un obicei la sultanii turci ca, atunci cînd face pace cu vreun prinţ creştin şi primeşte de la el daruri prin soli ordinari sau extraordinari (care se trimit cu scrisori de acreditare), ca de la un prieten, să le evalueze la preţul cuvenit şi să trimită la rîndul său daruri asemănătoare care să depăşească dacă nu cu mult, măcar cu ceva valoarea celor primite, cu intenţia de a nu fi socotit învins de altul în dăruire si dărnicie. La fel şi paşii, şi ceilalţi agavaţi de demnitate mai mică, dacă vor primi vreun dar trimis de cineva prin sluga lui, niciodată nu vor lăsa să plece sluga aceea cu nimic şi fără dar (pe care îl numescbahşiş). Motivul unei dărnicii atît de largi este şi teologic, nu numai politic, căci după poruncile justiţiei (numită la ei fîkh) orice dar şi prinos primit în vreun fel de la altul esteharam, adică interzis, dar pentru ca acest baram să se transforme în halal, adică în cele îngăduite, se cuvine să-i răspunzi cu vreun dar, şi dacă nu poţi răsplăti pe cel ce a trimis, atunci măcar pe cel ce l-a adus. Aşa, dacă cineva vrea să mituiască pe judecător şi îi va aduce un dar de preţ sau o sumă însemnată de bani, acela, ca să nu i se socotească lucrul ca păcatul lăcomiei, îl va dărui pe cel ce l-a adus cu o floare, sau cu un măr de granat, sau cu un alt dar de mic preţ, adăugînd cuvintele : Halal eile, adică „Fă să fie îngăduit” , iar acela răspunde Halal olsun, adică „Să fie îngăduit”. Astfel lăcomia dispare, iar numele de binefacere, milă şi dreptate se acceptă în mod mincinos. Aşa sînt, deci, acestea.