Ospitalitatea

Ospitalitatea fiind ca o soră a dărniciei este, într-adevăr, vrednică de laudă la neamul turcesc, căci ei sînt foarte ospitalieri şi întind masa tuturor călătorilor ce trec pe alături, fără a întreba de religie, şi le arata locul de odihnă. Sînt două regiuni foarte întinse în Imperiul turcesc, una în Europa numită Dobrogea (aceasta este Misia de jos din vechime) , alta cea a Iconiei din Anatolia. Locuitorii acestor regiuni, zic eu, arată atîta omenie şi primire de străini, încît celui ce nu-i cunoaşte i se va părea că abia este de crezut. Gospodarul fiecărei case are în curte o odaie specială gătită pentru oaspeţii străini, unde de va veni cineva chiar la miezul nopţii, va găsi mîncarea gata şi pat aşternut cu perne curate şi cu cearceafuri albe şi cu plapome ; la fel şi pentru cai, slugile casei le oferă ovăz şi fîn şi îi adapă la vremea cuvenită. Acest lucru îl fac cu tragere de inimă pînă la trei zile fără nici o cîrtire. Iar a treia zi, ospătîndu-l din belşug, fără a pomeni de bani sau de preţ, îl întreabă unde merge şi, daca oaspetele spune că trebuie să meargă în cutare cetate, îi arată respectuos calea şi-i dau călăuză. Cei ce locuiesc în oraşe şi în sate mari nu se poartă aşa, deşi nici cei din regiunea aceea nu pot fi ocărîţi pentru lipsa de omenie.