Suleiman

Afirmă că Solomon (la ei Suleiman) a moştenit de la tatăl său nu numai darul prorociei şi împărăţia, ci că a fost monarh al întregului glob pămîntesc. Muhammed, înşelat de talmudişti, se luptă cu ei pentru născocirea fabulelor cu un război egal ; iar care dintre ei merită cununa va judeca cititorul din cele expuse. Muhamedanii cred că Solomon avea stăpînire peste oameni, demoni, uriaşi (pe care ei îi numesc div) peste fiare, dobitoace, peşti şi insecte şi cunoştea limbile tuturor şi tot aşa disputele lor şi că le judeca ca pe cele omeneşti şi împlinea dreptatea legii lui Dumnezeu şi între vieţuitoarele cele necuvîntătoare (căci ei cred că toate vieţuitoarele au graiuri proprii şi mijloc de a-şi comunica una alteia gîndurile lor). Mai spun că printre femeile şi ţiitoarele lui cele multe, era una cu numeleBelhîz , mai frumoasă decît toate femeile, şi că de dragul ei a construit în diferite ţări cu ajutorul şi cu munca uriaşilor şi demonilor multe şi felurite palate care întrec mintea omenească, grădini şi cetăţi largi, unele din piatră de porfir, altele din cristal, iar altele din aur curat sau argint. De aceea, dacă se văd undeva urme de clădiri din vechime, asiriene, persane, greceşti, toate acelea le socotesc că sînt opera lui Solomon. Templul din Ierusalim, pe care Solomon l-a construit timp de 40 de ani întregi, pe care Nabuhodonosor (numit la ei Puhtinnasir) l-a dărîmat, Ezdra l-a renovat, Titus Vespasian iarăşi l-a dărîmat, Constantin cel Mare iar l-a restaurat, apoi Iulian Apostatul (Renegatul) a poruncit să-l sape şi la urmă lustinian cu mare cheltuială l-a rezidit, care (templu) este şi acum, îl cred că este clădirea cea dintîi a aceluiaşi Solomon şi băsmuiesc că a avut ca muncitori la lucrarea aceasta nu oameni, ci demoni, în curtea acelei biserici este o coIoană dintr-o singură bucată de marmoră de porfir, întreagă în lungime, lăţime şi profunzime, avînd 35 de coţi, iar lăţimea semicercului de 4 coţi . Spun că aceasta e adusă din ţările cele mai îndepărtate ale Indiei de o femeie demonisă (unită cu un demon), ba încă şi gravidă, dar ea n-a putut să ajungă la începutul lucrărilor temeliei din cauza distanţei mari a locului, a greutăţii sarcinii din pîntece şi a stîlpului atît de mare care însenina o povară insuportabilă. Şi cînd o dojeneau în faţa lui Solomon de lenevie şi neascultare, ea a lepădat copilul înainte de vreme şi de aceea stîlpul acela, ca necurat, a fost socotit nepotrivit pentru lucrul lui Dumnezeu, dar Solomon, spre uimirea celor ce priveau, a poruncit să fie pus înaintea uşilor bisericii.

Iarăşi cred ei că el (Solomon) poruncea vînturilor şi că, purtat de ele ca într-o căruţă, şezînd cu ţiitoarea sa Belhîza, înconjura lumea într-o clipă, însă acestea vor apărea mai limpede din adevărata minciună a Curanului şi mai cu seamă din capitolul intitulat Punerea mesei, în care se spune că Solomon a adunat o mare oştire de demoni, oameni, fiare şi păsări. Iar unii nesupuşi, depărtîndu-se de Solomon, s-au retras şi (fugind) au văzut muştele urmîndu-i lui Solomon ca un rîu şi au zis : „O, voi, muştelor ! Intraţi în locuinţele voastre ca să nu vă strivească Solomon şi oştirea lui”. La acestea o muscă a rîs iar ceva mai tîrziu, prefăcîndu-se toate în păsări, s-au aflat în convoiul lui de care, afară de musca aceea. Şi a zis Solomon : „Ce se în-tîmplă, nu văd musca ? O voi pedepsi şi-i voi tăia capul, sau îmi va da seama de ce rămîne aşa de departe în urmă”. Şi a apărut musca şi a zis: „Am aflat împărate, ceea ce nu ştii tu. Vin la voi din Sava cu veşti adevărate, căci am aflat o femeie care domneşte acolo (se strecoară aici, ca în poveşti, înIstoria împărătesei din Sava care, cum ne transmite Sfînta Scriptură , a venit să vadă slava şi să audă înţelepciunea lui Solomon) şi au silit-o pe ea şi pe poporul ei să nu cinstească soarele, nici pe altcineva decît pe Dumnezeu”, şi altele .

Şi în alt loc zice că viermele le-a dat de ştire demonilor că a murit (care cuvinte se spun aşa de către interpreţi): Solomon, sprijinit în toiag, a fost cuprins de o boală atît de neaşteptată şi de grea, încît îndată şi-a dat sufletul, dar printr-o minune dumnezeiască n-a căzut la pămînt. Iar diavolii care îi slujeau lui, văzîndu-l că stă drept, socoteau că doarme ; atunci, născîndu-se din pămînt un vierme, a ros dedesubt toiagul pe care se sprijinea Solomon şi îndată Solomon a căzut jos. Alergînd demonii au înţeles că a murit şi, fugind cu mare bucurie, au început de atunci să facă rău oamenilor . Ajungă-ne însă acestea spuse pe scurt din cele foarte multe. sa Belhîza, înconjura lumea într-o clipă, însă acestea vor apărea mai limpede din adevărata minciună a Curanului şi mai cu seamă din capitolul intitulat Punerea mesei , în care se spune că Solomon a adunat p mare oştire de demoni, oameni, fiare şi păsări. Iar unii nesupuşi, depărtîndu-se de Solomon, s-au retras şi (fugind) au văzut muştele urmîndu-i lui Solomon ca un rîu şi au zis : „O, voi, muştelor! Intraţi în locuinţele voastre ca să nu vă strivească Solomon şi oştirea lui”. La acestea o muscă a rîs iar ceva mai tîrziu, prefăcîn-du-se toate în păsări, s-au aflat în convoiul lui de care, afară de musca aceea. Şi a zis Solomon : „Ce se în-tîmplă, nu văd musca? O voi pedepsi şi-i voi tăia capul, sau îmi va da seama de ce rămîne aşa de departe în urmă”. Şi a apărut musca şi a zis: „Am aflat îm­părate, ceea ce nu ştii tu. Vin la voi din Sava cu veşti adevărate, căci am aflat o femeie care domneşte acolo (se strecoară aici, ca în poveşti, înIstoria împărătesei din Sava care, cum ne transmite Sfînta Scriptură, a venit să vadă slava şi să audă înţelepciunea lui Solomon) şi au silit-o pe ea şi pe poporul ei să nu cinstească soarele, nici pe altcineva decît pe Dumnezeu”, şi altele .

Şi în alt loc zice că viermele le-a dat de ştire demonilor că a murit (care cuvinte se spun aşa de către interpreţi): Solomon, sprijinit în toiag, a fost cuprins de o boală atît de neaşteptată şi de grea, încît îndată şi-a dat sufletul, dar printr-o minune dumnezeiască n-a căzut la pămînt. Iar diavolii care îi slujeau lui, văzîndu-l că stă drept, socoteau că doarme ; atunci, născîndu-se din pămînt un vierme, a ros dedesubt toiagul pe care se sprijinea Solomon şi îndată Solomon a căzut jos. Alergînd demonii au înţeles că a murit şi, fugind cu mare bucurie, au început de atunci să facă rău oamenilor. Ajungă-ne însă acestea spuse pe scurt din cele foarte multe.