Hristos vorbeşte îndată ce s-a născut

Judecătorii, auzind aceasta de la Fecioară şi mirîndu-se de îndrăzneala ei, au întrebat pe pruncul din braţele ei, cine este tatăl lui ? El cu un glas limpede şi deplin le-a răspuns că mamă are într-adevăr pe Măria Fecioara, iar tată pe nimeni altul decît Duhul lui Dumnezeu din care s-a zămislit revărsat prin Gabriel arhanghelul în pîntecele mamei. Pe lîngă aceasta a zis că el este prorocul lui Dumnezeu cel preaînalt care-i va învăţa pe ei îndreptări şi adevăruri. Auzind aceasta de la Fecioară şi de la Fiul ei, iertînd-o au slobozit-o, deşi mai înainte o osîndiseră după lege să fie ucisă cu pietre. Aceste cuvinte le expun interpreţii după textul Curanului, unde zice că Dumnezeu i-a dat în mod propriu lui Hristos Duhul său şi că acela avea Duhul lui Dumnezeu încă din pîntecele mamei sale şi că a arătat chipul în anumite minuni. A grăit, zice, către mama sa chiar în clipa naşterii sale, întărind-o, şi le-a răspuns atunci celor sîngeroşi sau vărsătorilor de sînge care cugetau rău despre maica sa, dezvinovăţind-o. Şi în capitolul Mesei grăieşte Dumnezeu despre Hristos: „Socoteşte Duhul sfînt pe care ţi l-am dat ţie, ca prin el să grăieşti”, şi iarăşi : „în scutece te-am învăţat Cartea înţelepciunii, Legea lui Moise şi Evanghelia”.

Share on Twitter Share on Facebook