Arderea, lumii

Iar cînd vor fi îngropaţi toţi îngerii şi muhammedanii, îngerul morţii va suna a doua oară din trîmbiţă foarte înfricoşător şi groaznic. La acel glas soarele, cu o mişcare dezordonată (atunci va fi părăsit de îngerii ce-l poartă şi-l conduc), se va coborî din înălţime la cele mai de jos (topind mai întîi luna, stelele şi toate sferele cereşti) şi le va arde pe toate într-o clipă cu dogoarea sa foarte mare. De la acest incendiu al lumii va cădea praf de foc pe capetele celor necredincioşi şi ale diavolilor, pe care îi va mistui în chip foarte cumplit, îi va preface în cenuşă şi-i va farîmiţa parcă în fire mici de nisip. Iar cînd se vor sfîrşi şi acestea, va porunci Dumnezeu ca îngerul morţii să se omoare 50 căci ei cred că nu există creatură care să nu guste din băutura morţii, afară de Dumnezeu însuşi. Şi astfel, cînd va muri îngerul morţii Israel, îndată va urma învierea cea de obşte, al cărui început spun că are să fie aşa :

Share on Twitter Share on Facebook