Oda spre lauda operei

SERENISIMULUI PRINCIPE

DIMITRIE CANTEMIR

NUMITA

„SISTEMUL DESPRE RELIGIA

ŞI STAREA IMPERIULUI TURCESC”

Dacă pe cineva îl arde dorinţa de a cunoaşte cele turceşti,

neamul blestematului Mahomed

şi vlăstarul încă mai ticălos al gelonilor

înrudit cu el,

Cît de mare a fost puterea stăpînirii nelegiuite,

tratatele crudei puteri, războaiele,

stratagemele, vicleşugurile, ordinea statală,

credinţele şi religia nefirească a turcului,

Acela, fără să părăsească pulberea patriei lui,

nu trebuie să se grăbească cu roţile lui lapet

sau cu vrednicul cal al tesalienilor

spre ţărmurile odrizilor ,

Nu trebuie să-şi întindă pînzele pictate ale corăbiilor

cu multe vîsle

sau pe adierile întinsului văzduh

să zboare cu aripile fulgerului

Ci, închis între pragurile dulci ale penaţilor săi,

rămînînd departe de primejdii,

fără să obosească, nu are decît să cugete cu mintea

şi să întoarcă neîncetat cu mîna-i

filele acestui volum.

Aici va vedea toate cele otomane,

orice e păgîn, orice e sacru pentru necredincioşi,

toate, ca într-un mare teatru

sau ca într-o oglindă de sticlă strălucitoare.

Mare este gloria principelui autor,

mari sînt foloasele cititorului credincios :

aceluia îi revine cununa operei împlinite,

acestuia lucrarea îi dăruieşte foloase.

Mulţi au scris despre cele din Bistona , nu neg,

mulţi, dar acest principe, singurul

a scris, strălucitul, mai sigur şi mai pe larg

lucrurile văzute de alţii doar prin oglindă.

Operă minunată, mai trainică decît marmora,

scriere vestită mai veşnică decît arama,

demnă de autor,

celebrul principe Dimitrie Cantemir.

Perfidă Turci:, leapădă-ţi fastul,

încetează a mai înspăimînta cu spectre deşarte,

încetează să mai arunci ca pînă acum

fardurile tale împotriva divinelor cete creştine.

Cunoaştem acum toate visele şi

fastul alor tăi, ca nişte ascunzişuri

dezgolite ne stau deschise templele zeilor,

casele, poporul, senatul.

El, principe vestit, se poate compara cu lemnul,

cu fierul, cu pana cea iute a păsărilor ,

dar cu toate acestea îmbinate,

graţie meşteşugului prin care oamenii fac săgeata cea iute.

Din cauza tuturor acestora trebuie să te temi

de lancea făurită de mîna purtătoare de sceptru a lui Petru

al Rusiei,

stăpîn al tunetelor,

cea care urmează să se avînte împotriva jugului. Principe!

Dodona făureşte bîta lui Hercule

şi ascute fierul săbiei lui Marte ;

săgeata cea iute va aduce pieire

şi acestea împreună vor pricinui mii de morţi

Funeste turcilor, dar nu ţie, Rusie.

Străluceşte măreaţă speranţa înfiripată că se vor putea reface

pierderile atît de mari ale pelasgilor ,

ale Heladei şi ale întregului Orient.

Vei frînge coarnele Bosforului înspumat        

şi vei dezlega lanţurile de fier ale grecilor.

Întinde-ţi braţele puternice

si cu arcuri scite taie pe sciţi.

Astfel i-a cîntat al înălţimii-sale preasupus servitor

şi arhimandrit

Teofilact,

rector al şcolilor din Moscova

PREASTRALUCITULUI

ŞI

PREAINALTULUI

DIMITRIE CANTEMIR,

PRINCIPE AL SFÎNTULUI IMPERIU RUSESC,

DOMN

EREDITAR AL ŢARII MOLDOVEI,

Ilustru

atit prin strălucita înzestrare a minţii sale,

cît şi prin străvechile chipuri ale principilor Moldovei,

celui care a cultivat în mod fericit o literatură mai rafinată,

patronului foarte darnic al oamenilor culţi

i se adresează, i se închină, i se dedică

această urare

în timpul cînd dă la lumină

opera sa Despre sistemul religiei mokammedane etc.

Obşteasca lumină n-a sperat să poată vedea

Minunata odraslă a unei minţi preastrălucite

Şi n-a sperat să măsoare vreodată pe Apelles după trăsăturile

artei sale,

Strălucirea după umbrele literelor

Şi pe lupiter după Minerva sa.

Totuşi, în această carte a unei Minerve mai divine,

Care străluceşte întregii lumi în zilele unor naşteri serenisime

Pe aceasta s-a învrednicit s-o vadă,

Ca să-i facă pe mulţii iluştri

în virtutea unei legi plăcute.

Expune cunoştinţe demne de admiraţie

Măreaţa operă

Zămislită cu mari eforturi, plină de o impunătoare erudiţie,

Destinată să aducă nemăsurate foloase.

Un nou Tullius în elocinţă

Un Lipsius reînviat în politică,

Un Cato rus prin sentimente,

Întru toate

Principe al geniilor şi geniu al. principilor,

Lucruri demne de admirare.

Pe tine, Dimitrie Cantemir,

Care te tragi din sîngele august al marilor principi ai Moldovei,

Îndată ce te-a primit Lucina, aşternîndu-ţi-se purpura,

Te-a şi încredinţat Palladei pentru a fi crescut

Spre podoaba globului pămîntesc,

Spre binefacerea popoarelor.

Fericită progenitură,

Pe care natura te-a înălţat deasupra capetelor pe tronul strămoşesc,

0 cultură şi mai rafinată te-a ridicat deasupra spiritelor.

Una i-a dat cununa de principe

Alta, o viaţă de principe,

Pentru ca, prin sufragiile amîndurora, o minte încununată cu atîtea

calităţi

Să deţină întîietatea pretutindeni.

A trebuit totuşi, la început, să fie hărăzit de cer să conducă

soarta Moldovei,

Ca să arate lumii, în fruntea ei,

Cîtă valoare are prin fiecare membru al său.

Judece divinul Platon

Dacă domniile vor preţui ,mai mult pe un filozof care domneşte,

Sau se vor supune cu mai multă îngăduinţă unui rege filozof ?

Recunoscătoare pentru amîndouă Moldova a auzit dezbaterea

Privitoare la principele Cantemir

căruia

I se venera cununa de lauri a înţelepciunii unită cu cea regală,

I se admira gloria filozofului nedespărţită de înţelepciunea

guvernării.

Dar Moldova cu mărirea ei

N-a satisfăcut rîvna măreaţă a unui principe atît de însemnat,

Aşa încît a fost adus şi mutat de acolo în Rusia,

Ştiind că acvilelor încoronate ale ruşilor le este prietenă lumina

Care străluceşte prin strălucirea originilor ca şi prin făclia lui

Cleante .

Apărător de seamă al credinţei şi libertăţii strămoşeşti,

Cînd Dumnezeu a părăsit taberele răsculaţilor el a urmat

de bunăvoie acvilele ruseşti,

În locul bogatelor prăzi îmbrăcîndu-se doar cu Hristos.

A preferat să se supună în mod liber altei guvernări,

A preaiputernicilor Hristos şi Petru,

Robindu-se el însuşi supunerii unei credinţe veşnice,

Decît să (poruncească altora sub jugul barbarilor.

Sub bune auspicii

Soarele principilor să înainteze din Orient

Şi să i se prevestească o ascensiune cît mai înaltă în ţinutul rusesc,

Căci pretutindeni

Ca un principe al astrelor şi la fel al pămînturilor se aude faima

Acestui preaslăvit.

Dar

Elanul nobilei virtuţi nu conteneşte în ascensiunea lui.

Aşezat pe înălţimile soartei

A păşit şi mai sus prin virtuţii.

Dacă ar fi trebuit să urmeze pe alţii,

Nu putea să nu-i întreacă.

Primind poruncă să-i întreacă,

A depăşit gloria celor mari prin merite neîntrerupte.

Fără îndoială, o colină pare celui smerit cît Alpii,

Dar cel căruia i-au plăcut însemnele auguste ale virtuţilor

Este însufleţit de lupta însăşi.

Aşa este felul personalităţii auguste şi al tău, principe preaslăvit.

Pentru tine este puţin lucru că în ţara ta ai găsit atîtea exemple

strălucite

Ca prin virtuţi să le duci mai departe.

Cauţi ce poţi adăuga culmilor gloriei străbunilor

şi adaugi.

Virtutea este adevărata podoabă a spiritului şi a glorioşilor

cantemireşti

Astfel, prin nume şi faimă, a meritat să fie principe

Al Rusiei, şi ar putea fi numit al întregii lumi.

Întîi, prin purpura sîngelui nobil,

Apoi prin năzuinţa curată a virtuţii

A urcat augustele culmi.

Chiar dacă natura nu ţi-ar fi aşezat scaunul pe ceie mai

nobile trepte,

Auditoriile, tribunele, catedrele doctorale te-ar fi ridicat

pe înălţimi împărăteşti.

Unii roşesc în faţa volumelor de purpură ale învăţaţilor

Ca şi cum purpura augustă ar fi ostilă albului paginei

Şi aurul celor încoronaţi n-ar suporta petele literelor.

Cu toate că .sorii încununaţi răsar fără noroc pentru domnii

Cărora aurora premergătoare înţelepciunii nu le străluceşte în faţă,

Căci precum

Cu greu pot însoţi mai fericit umbrele faimei literare

Altceva decît numele strămoşeşti ilustre prin nobleţe ,

Tot aşa cu greu pot străluci asupra lumii auguştii sori după alte

nopţi mai favorabile

Decît după cele atice.

Ce rar lucru, aşadar,

Să se fi întîlnit şi cu o soartă favorabilă şi cu înţelepciunea mare.

În chip atît de minunat

Unindu-le pe amîndouă ai fost strîns la pieptul slăvitei Pallas ,

Preaslăvite Cantemir !

Nu ţi s-ar fi părut că eşti un om fericit,

Dacă nu te-ai fi încărcat cu belşugurile de înţelepciune,

Nici n-ai fi părut mare,

Dacă n-ai fi trecut pe o pană de înţelept dincolo de culmile

încoronate.

Prin pildă ai dovedit, prin judecata tuturor ai întărit

Că poate ajunge şi la augustele purpuri şi la culmile literare

Un bărbat atît de rar ca tine.

Aceleaşi hotare unesc înţelepciunea şi virtutea,

Aceleaşi te unesc pe tine cu înţelepciunea.

Totuşi, ca să te apropii mai mult de amîndouă

Le-ai lipit de făptura ta,

Aşa încît cel care va privi pe una sau pe alta în oglinda minţii

tale aut de integre

O să le laude pe amîndouă, o să le iubească, o să le admire

Pe merit pe amîndouă,

Pe nici una de-ajuns.

Ai adăugat coroanei de principe panglicile docte,

împodobind cu ele tâmplele frunţii şi ale vieţii ;

Niciodată nu ne-ai fi părut atît de nobil, dacă n-ai fi strălucit

şi prin opere literare

Niciodată, principe, dacă n-ai fi deţinut întîietatea minţilor,

Niciodată vestit prin portrete strămoşeşti, dacă nu le-ai fi însemnat

cu amprenta literelor frumoase.

De aceea, pentru rarele podoabe ale togii şi ale mantiei de războinic,

Admis în cununa doctorilor ilustrei Societăţi a ştiinţelor din

Brandenburg ,

Ai meritat să ţi se spună membru principal,

Aşadar cap al acestui nobil corp.

Coroana strămoşească a încununat capul nobilei familii,

Cea de învăţat a trebuit să încununeze înţelepciunea

cuprinsă sub ea.

Cît de frumos se potriveşte inelului de doctor

Piatra nestemată a principilor, răsplata muzelor, Cantemir,

Pe care împodobindu-l

Îşi capătă deopotrivă de la el

valoarea.

Salut, principe şi doctor,

Şi ca să nu schimb numele, pe care virtutea şi demnitatea ta le-au

unit într-unul singur,

Salut, îndoite principe,

De mai multe ori mare, de mai multe ori demn

Prin sufragiile celor de sus şi ale oamenilor,

Spre pilda întregii lumi.

Fiindcă ţie nu-ţi lipsesc nici artele învăţatului, nici cele ale

principelui,

Ci muza sălăşluieşte în sufletul tău împreună cu Iupiter.

O, spectacol vrednic cerului şi pămîntului!

Principe în purpură, primul în togă,

Căpetenie pe tron,

Cantemir cel cu totul de aur în lăcaşul muzelor.

Acolo natura te-a ridicat pe un soclu,

Aici înţelepciunea te-a înălţat pe culme.

Virtutea

A fost învăţătoarea şi arhitecta

Care ţi-a făcut un chip la fel de potrivit pentru amîndouă culmile.

O, plăcute monumente ale pămîntului !

Lăcaş al Academiei, palestră a palatelor, precepte, exemple date

spre învăţătură,

Aulă desăvîrşită, nobil sanctuar al virtuţii,

Teatru prea înalt al înţelepciunii,

Cîţi curteni,

Tot atîţia discipoli ai artei şi ai probităţii.

Cîţi slujitori, tot atîţia învăţăcei,

Cîţi oameni străini,

Tot atîţia ascultători entuziaşti ai învăţăturii,

Toţi plini de admiraţie.

N-a putut înţelepciunea să devină mai ştiutoare,

Cu un profesor atît de mare al virtuţii şi înţelepciunii,

Atît de cunoscut,

La care

Nu ştii dacă trebuie să fie lăudată mai mult dragostea faţă de

toţi învăţaţii,

– Căci este cu atît mai mare preţuitor al literaturii, cu cît o

preţuieşte şi da alţii –,

Sau dacă trebuie admirată înalta-i experienţă

Care este atît de mare,

Încît nu năzuieşte – cu ardoare – altceva decît să ajungă

cinstit la cunoaşterea ştiinţelor.

Îngrijită învăţătură a tuturor limbilor erudite,

Înalta prudenţă şi gloria integrităţii în chestiunile politice,

O credinţă nestrămutată în cele teologice,

Un raţionament subtil în problemele de logică,

O experienţă solidă în cele fizice,

O probitate nepătată în problemele de etică,

Şi alte însuşiri ale unui suflet distins

Pe care fie că le-au văzut la cîte unul vremurile trecute, fie că

le aşteaptă vremurile viitoare,

Într-unul le privim, le lăudăm, le admirăm,

în Cantemir,

Imagine a celor de mai înainte, model al celor ce vor urma,

Sinteză a tuturor.

Ce laude nu-i va închina posteritatea amintindu-şi de el,

Lui, în care va vadea atîtea podoabe strînse laolaltă ?

Face să vibreze fierul, mînuieşte şi cîrmuieşte cu spada şi condeiul,

Cu pieptul viteaz, cu inima pură, cu mintea ascuţită,

Astfel încît aduce moarte duşmanilor, dragoste cetăţenilor, valoare

literelor

Şi insuflă tuturor preţuirea făpturii sale.

Îşi atrage de pretutindeni cea mai de seamă preţuire

Prin ponderea talentului şi raţiunii ;

De orice lucru s-ar apuca, îl începe însoţit de laudă,

Orice începe desăvîrşeşte cu preţuirea unanimă,

Orice desăvîrşeşte este încununat de admiraţia tuturor,

Astfel încît

Sub fiecare operă a lui,

Stau scrise meritul, onoarea şi admiraţia.

În cele mai importante treburi ale casei imperiale

Cea mai mare parte din timp o cheltuieşte pentru erudiţie ;

Cea mai mare erudiţie, pentru Aula otomană,

Pe care

A descris-o în culori vii cu o măiestrie

Pe care n-a avut-o nimeni altul.

Imensa mulţime a masei barbare

Se vede aici, în pagină, atît de mare,

Cît este ea.

Şi atît este ea i

Cît o arată aceste pagini.

Descrierea este pe măsura măreţiei subiectului,

Rîvna pe măsura descrierii,

Pe care a rezumat-o pe scurt cu pana lui,

Prevestind că trebuie strînsă mai din scurt cu spada.

A trăit din virtuţile creştinilor,

A descris viciile barbarilor,

Ca prin acelea omul să-l cinstească pe Hristos,

Iar prin acestea să-l proscrie pe Mahomed.

Cu viciile altora el şi-a dovedit virtutea

şi.

Scoţînd un leac salvator dintr-o otravă,

Nu este de mirare

Că prin glasul său este criticată fărădelegea, se laudă virtutea,

Crima ticăloşilor devine un panegiric al virtuoşilor,

Iar cutezanţa tiranilor gloria împăraţilor.

Nimeni nu poate să aibă sentimente mai ticăloase decît aceia şi

un gînd mai sfînt decît acesta.

Aceia sînt dispreţuitori nelegiuiţi ai divinităţii,

Acesta este admiratorul ei cel mai credincios;

Pe cît este de mare fărădelegea duşmanului, pe atît meritul acestuia.

Capitolele cărţii

Sînt capetele Aulei turceşti :

Ipocrizia şi tirania.

În timp ce unui descrie religia cea necredincioasă,

Celălalt cheamă la venerarea sinceră a Domnului,

În timp ce unul smulge de pe faţa tiraniei masca guvernării

învesmîntată în togă,

Altul cheamă la libertate popoarele ce gem subjugate.

Amîndouă

Cuprind acea erudiţie

Pe care şi-o doresc învăţaţii,

Mărturisindu-şi admiraţia pentru cel mai bun principe.

Ori de cîte ori a pus mîna pe condei,

De atîtea ori a arătat că-i depăşeşte în zbor pe toţi;

Cîte linii a tras cu pana,

A rescris tot atîtea caractere de o desăvîrşită erudiţie ;

Cîte vorbe a revărsat, tot atîtea oracole ;

Cîte li.te.ie. a aşternut,

Tot atîtea sufragii a izbutit să-şi adune pentru tabla veşniciei ;

Cîte pagini, a umplut, tot atîtea table

În care nemurirea va povesti într-un stil veşnic nobilul său elogiu

Cîte semne a scris,

Tot atîtea obeliscuri, tot atîtea limite a împlîntat tiraniei.

Înarmat cu un coif de fier şi apărat de coiful raţiunii solide

A abătut lovitura barbară.

Nu este de mirare

Că mîna obişnuită cu trofeele a ştiut să triumfe totodată cu pana.

Cînd străbate laudele virtuţilor, s-ar părea că ele urcă la cer ;

Cînd se năpusteşte asupra viciijor, se prăbuşesc de la sine

neînsufleţite, sub infern.

L-ai crede un Pericle

Care de pe înălţimea sublimă a demnităţii face să vibreze elocinţa

aducătoare de fulgere

Dacă n-ai zice că este Iupiter care face să tune cerul rusesc,

Ca să nu crească giganţii atît de ticăloşi.

Aceasta este lupta unor minţi paşnice :

a se război cu viciile, a strivi cu pana tiranul,

a doborî la pămînt spiritele neîmblînzite ale barbarilor,

a duce în triumf aplauzele secolelor.

Călcînd fastul pe care l-a călcat odinioară cu un pas glorios,

Îl vei ridica deasupra întregului univers.

A scos din teacă în acelaşi! timp şi sabia şi condeiul,

Ca să nu ducă împiedicaţi în lanţuri mai mulţi duşmani decît

cetăţeni,

Pe care i-a dobîndit ca slujitori prin dragostea arătată lui,

graţie elocinţei sale de aur.

Un Hercule mai înţelept

Va face să pălească astrul nefast al domniilor în faţa astrului

literar.

Va suferi – de-ar fi astfel ! – o veşnică eclipsă :

Din celălalt capăt i se opune

Prealuminosul Apollo.

Luna însîngerată nu-şi va mai bate joc de pămînturi cu lumina

ei făţarnică :

Divinul Platon

Va dezvălui întregului univers monştrii ascunşi la sînul ei,

Aşa este,

Cîtă vreme înţelepciunea de Linx a unui alt

Preastrălucit Cantemir

îndreptată spre duşmanii descoperiţi ai cîrtiţei, se va rîndui

chiar printre cei ascunşi.

Zadarnic

Te întăreşti cu atîtea taine întunecate

Poartă otomanică,

Pentru nimeni nu te mai înalţi de nepătruns

Prin exemplul dat de Cantemir,

Aşa încît nu mai este nimeni care să nu-şi dea seama

Cît de însemnat lucru este să cunoască răul.

Cauza necunoscută face ca boala să fie de nevindecat;

Otrava cu cît mai mult stă ascunsă, cu atît mai mult vătăma ;

Dacă vicleniile tăinuite în calul troian n-ar fi fost ascunse

troienilor,

Ar fi rămas în picioare Troia.

Şiretlicul ascuns pricinuieşte o rană mai adîncă ;

Loviturile prevăzute vătăma mai puţin.

O, de cîte ori laţul întins a. sugrumat domniile marii Asii,

De cîte ori Caribda perfidă a înghiţit provinciile înotînd în

lacrimile popoarelor.

Era o stîncă de temut pentru întreaga creştinătate ;

Cauza limpede :

Fiindcă era de cei mai mulţi necunoscută ;

Dar

Cînd va fi cunoscut de toţi

Meşteşugul viclean îşi va pierde preţul ;

Tăiate din rădăcină, viţele se vor prăbuşi singure la pămînt,

Odată ce le-a fost închisă gura, chiar şi fluviile cele mai

năvalnice seacă.

De-ar fi otomanii giganţi

Există un Iosua cantemiresc :

Oricîtă forţă ar arunca, lui îi va fi spre putere.

Hidra obişnuită să prindă va fi curînd prinsă ;

Împotriva unui monstru atît de mare, lumea creştină suspina după

un asemenea Hercule.

O, sfîntă oştire, ridică steagurile triumfale !

Zac la pămînt taberele dezarmate ale duşmanului tău jurat

Zidurile tale răsturnate, turnurile de apărare prăvălite la pămînt,

Poarta otomană stă deschisă.

Opera lui Cantemir întinde firul învingător al Ariadnei

Prin labirintul plin cu atîtea meandre întortocheate ;

Minotaurul care a rîvnit să prade

Va fi el în curînd pradă.

Gloria lui Tullius va fi fost vrednică de ramura de palmier :

Elocinţa a fost capabilă să izgonească dintr-un oraş pe cetăţeanul

sîngeros ;

Posteritatea îi va decerna p răsplată mai mare lui Cantemir

Care a proscris tiranul din lumea întreagă.

Aici, voi Plinii, nu Lisipi,

Ascuţiţi-vă

Minţile, nu pietrele de marmoră,

Stilul, nu dalta :

Cantemir

Merită encomiaşti răsunători, nu obeliscuri lipsite de grai,

Fiind demn de elogiu, nu de slavă deşartă.

Ridică-te tot mai sus glorie a principilor !

Printr-o singură carte oferită lumii

Vei dobîndi înfricoşarea barbarilor, gratitudinea creştinilor,

panegiricele erudiţilor,

Lauda tuturor

Deşi

„Niciodată nu se va găsi o faimă care să corespundă trudei tale” .

Al înălţimii-voastre preasupus

Hiern Gedeon Wiszniowski

Ph.D.H.Tb.P.

În Colegiul s[acrei] m[aiestăţi] i[mperiale] din Moscova,
la 22 noiembrie 1719.