Condamnarea.

Prin Sentinţa nr. 166/1950 din 18 februarie, pronunţată în Dosarul nr. 45/1950 a Tribunalului Militar Iaşi, am fost condamnat la 8 (opt) ani închisoare corecţională şi 6 (şase) ani interdicţie corecţională pentru crima de uneltire contra ordinii sociale şi la 3 (trei) ani închisoare corecţională pentru delictul de deţinere de material interzis.

Capetele de acuzare stipulau sec: "În fapt: Inculpatul Caraza Grigore a fost pregătit pentru intrarea în organizaţia subversivă de către Pamfil Sălăgeanu în primăvara anului 1949, fiind încadrat în organizaţie în luna mai 1949, când a depus şi jurământul în faţa lui Sălăgeanu, primind de la acesta din urmă carnetul de membru nr.1314.

Împreună cu Sălăgeanu Pamfil, a fost organizatorul <Frăţiilor de Arme> din districtul Ceahlău, fiind în acelaşi timp unul din cei mai activi membri ai organizaţiei.

În calitate de membru, a cotizat sume de bani pentru organizaţie. A fost numit de Sălăgeanu Comisar prim, pentru activitatea sa deosebit de rodnică pentru organizaţie. A luat parte la şedinţele organizaţiei cu care ocazie a dat directive pentru buna sa funcţionare.

În ziua de 15 mai 1949, a primit de la Pamfil Sălăgeanu 30 de manifeste subversive în scopul difuzării lor în public şi printre membrii organizaţiei.

A recrutat mai mulţi membri pentru organizaţie, organizând personal o parte din nuclee, purtând numele de <verigi>, ca aceea din Călugăreni, cea din comuna Galu în care a numit comisar pe Felix Gutman, cea din comuna Pipirig, judeţul Neamţ, precum şi cele din comuna Borca şi comuna Hangu.

A multiplicat şi răspândit manifeste, foi circulare şi foi de jurământ pe care le-a îndrumat verigilor în subordine.

Parte din materialul primit de la Pamfil Sălăgeanu şi multiplicat de acuzatul Caraza a fost ascuns la el, în grădina părinţilor săi din Călugăreni, unde a fost găsit cu ocazia percheziţiei domiciliare executate de organele de Securitate şi constituite corp delict.

În luna august, 1949, împreună cu Constantin Iosifescu şi Ioan Buium a iniţiat o colectă de bani printre membrii organizaţiei pentru confecţionarea unei icoane reprezentându-l pe Arhanghelul Mihail.

S-a făcut dovada celor de mai sus cu propriile recunoaşteri ale acuzatului menţinute parţial în faţa instanţei, coroborate cu mărturiile coacuzaţilor Sălăgeanu Pamfil, Felix Gutman, Roşu Vasile şi Cojocaru Aurel.

Cu drept de recurs.

Dată şi citită în şedinţă publică astăzi 18.02.1950.

SS Indescifrabil".

Share on Twitter Share on Facebook