Bolnav de TBC.

După 12 ore de stat la Neagra, am fost scos şi dus în celulă, unde doctorul Maximilian Corbu, specialist în boli pulmonare, fost medic la sanatoriile Toria şi Moroeni-Dâmboviţa, şi el condamnat politic la acea vreme, mi-a pus diagnosticul de congestie pulmonară (în prezent, dr. Corbu este cetăţean elveţian, locuieşte în Fribourg, oraş considerat "Florenţa Elveţiei"). Mi-a făcut o frecţie ca să-mi revin, apoi a spus gardianului că sunt grav bolnav şi că trebuie să fiu scos din celulă. Zadarnic însă, au trecut multe zile până ce am fost văzut de doctorul închisorii, care s-a speriat de starea în care eram:

— Tu, copile, ce cauţi aici, la politici?

Era ora prânzului şi temperatura mea se ridicase la 39 grade Celsius. Imediat am fost izolat pe aripa stângă a etajului, socotită o rezervă a infirmeriei unde erau câteva celule pentru cei grav bolnavi, dar, din cauza temperaturii ridicate, aproape 40,5 grade, am căzut de două ori în comă. Prima oară s-a întâmplat pe 9 septembrie, pe la 9.00, dimineaţa, după ce fabrica de creozot din apropierea gării sunase îndelung. Corpul parcă îmi luase foc, creierul fierbea în cap iar mâinile şi picioarele nu le mai puteam mişca. Halucinam. Despre cele ce au urmat în acest timp, cam şase ore, mi-au povestit colegii de celulă. Dumnezeu parcă încă nu voia să mă ia la El.

Intrând întâmplător cu gardianul în celulă şi impresionat de starea în care mă găsise, doctorul Ranca a şoptit: "Este păcat ca acest copil să moară în puşcărie!" Mi-a adus antibiotice şi nu a plecat de lângă mine până ce nu s-a asigurat că încă nu-mi venise rândul.

Patru zile mai târziu, pe 13 septembrie, intram din nou în comă dar şi de această dată, ca prin minune, am fost salvat.

De-a lungul vieţii, am observat că, înainte de a mă scufunda, dintr-un colţ de Univers o mână mă readuce la suprafaţă pentru a mai respira o dată aerul rece, curat şi binefăcător. M-am trezit cu braţele îndreptate către cer, exclamând din adâncul sufletului: "Doamne, încă o dată îţi mulţumesc!"