Pe pământ american.

Ajuns în America, între 1980 şi 1984, am luat parte la toate manifestaţiile care au avut loc în New York în faţa Consulatului Român şi în faţa Naţiunilor Unite, iar din 1984 şi până în 1989 am organizat aceste demonstraţii în calitate de secretar şi apoi de preşedinte al Consiliului Naţional Român, secţia America de Nord, şi de vicepreşedinte pentru SUA al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici cu sediul la Geneva. Am fost prezent la demonstraţiile organizate pe scările Congresului şi în faţa Ambasadei Române de la Washington D. C., apoi la Los Angeles, precum şi la o demonstraţie ad-hoc din faţa Ambasadei Române de la Paris.

Începând din 18 martie 1986, am devenit cetăţean american, depunând jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Curţii Supreme a SUA.

Pentru că situaţia românilor se înrăutăţea cu fiecare zi, am avut intervenţii la posturile de radio Europa Liberă, Vocea Americii şi BBC Londra, cerând respectarea drepturilor românilor şi, totodată, încercând să împiedic nebunia comuniştilor, în frunte cu Ceauşescu, de a dărâma bisericile, de a desfiinţa circa 7.000 sate din România şi de a supune întregul neam la privaţiuni fără precedent în istoria acestuia.

Astfel, în Parlamentul american – Cameră şi Senat, am depus oficial la secretariatul a 99 deputaţi şi 31 senatori documente despre România comunistă, inclusiv "Cartea neagră a României" tradusă în franceză, engleză şi română, cerând insistent să intervină, în calitate de cea mai mare putere a lumii, pentru respectarea drepturilor românilor. Ca un strigăt de disperare faţă de cele ce se întâmplau în ţară, în faţa Consulatului Român de la New York am dat foc steagului URSS în semn de protest faţă de amestecul acestui stat în treburile interne ale României. De asemenea, în acelaşi an, la începutul sesiunii ONU din luna septembrie 1986, am fost în clădirea acestui for internaţional, prezentând pentru 20 miniştri de Externe din cele mai reprezentative ţări ale lumii aceleaşi documente despre România şi solicitându-le ca ţara noastră să fie trecută pe ordinea de zi a anului respectiv.

În aceeaşi perioadă, am avut o intervenţie la Radio Europa Liberă prin care transmiteam un mesaj-ultimatum: "Dacă fratelui meu Gheorghe Caraza, din Bucureşti – care în prezent se află în ancheta Securităţii pentru câteva volume de versuri, în manuscris, surorilor mele din Piatra Neamţ, Buhuşi şi Târgu Neamţ sau altcuiva din familia mea i se va întâmpla ceva, Securitatea română folosindu-se de numele meu, eu, Grigore V. Caraza, mă voi lega în lanţuri în faţa Naţiunilor Unite din New York sau pe scările Congresului de la Washington şi voi rămâne aşa până ce în mine, în fiinţa mea, chiar şi ultima licărire de viaţă se va stinge! Va fi ultimul strigăt de alarmă pentru nedreptatea care ni se face de o viaţă atât mie, familiei mele, cât şi întregului neam românesc!"

Emisia respectivă a fost transmisă de BBC Londra, precum şi de Vocea Americii. Părintele Calciu, care doar de o săptămână plecase în Europa, a transmis de la München un mesaj similar în numele meu, pentru salvarea fratelui din ghearele Securităţii. În scurt timp, mesajul a fost interceptat de cine trebuia, iar Gheorghe Caraza a fost scos de sub ancheta Securităţii.

În aceeaşi scară de bloc din Drumul Taberei unde locuia fratele meu, stătea şi un colonel de securitate, care se ocupa de caz. A doua zi, întâlnindu-se, l-a înjurat şi ameninţat pe Gelu: "În curând te voi lichida pe tine, apoi pe fratele tău din America!". În timpul anchetelor de la Securitate, fratele meu a fost iradiat şi, nu după multă vreme, a murit.

Ar trebui poate să mai amintesc că, în timpul alegerilor din România, începând cu luna mai 1990, apoi 1992, 1996 şi 2000, am făcut parte din Biroul electoral la centrul de votare din sediul Consulatului Român de la New York. Acolo, timp de 24-26 de ore şi chiar mai mult, nu am avut voie nici măcar să aţipesc. Am fost prezent peste tot, atât la sigilarea cât şi la deschiderea urnelor. Rezultatele au fost de fiecare dată de 97-98% de partea românilor de conştiinţă şi restul de doar 2-3% de partea celor vânduţi. Televiziunea română a surprins imagini de la Consulat, din secţia de votare, pe care le-a transmis la Bucureşti şi de aici în toată ţara.

Cu recomandarea unei personalităţi din Bucureşti, doamna Lucia Hossu-Longin, realizator la Televiziunea Română, însoţită de dl. Dan Necşulea, directorul Departamentului Film-Teatru al Televiziunii Române, trecând Atlanticul şi poposind în New York, m-a anunţat de vizita dumnealor în scopul de a-mi lua un interviu, care să fie difuzat în serialul "Memorialul Durerii".

Astfel, sâmbătă, 5 iunie 1993, mi-au bătut în uşă, însoţiţi fiind de dl. Vasile Cozma, care reprezenta Alianţa Civică din New York. Interviul a durat două ore şi în plus au fotografiat mai multe documente, sentinţe, cărţi din domeniul închisorilor, tablouri etc. La sfârşit de noiembrie 1994, interviul a fost difuzat în episodul nr. 37 al serialului "Memorialul Durerii" iar la cererea mai multor persoane din Bucureşti, Piatra Neamţ şi alte localităţi din ţară a fost reluat la sfârşitul lunii decembrie a aceluiaşi an.

În acelaşi episod, a fost inclus şi interviul cu preotul Gheorghe Calciu, precum şi cu profesorul universitar Ion Halmaghi, de asemenea, amândoi foşti deţinuţi politici. Îmi amintesc de faptul că doamna Hossu-Longin şi domnul Dan Necşulea au fost surprinşi că am vorbit despre reeducările din Aiud, fiind primul fost deţinut politic ce a abordat acest subiect, precum şi despre cel care a condus reeducările în Aiud, respectiv, teologul Valeriu Anania.