Urmărit în libertate.

În iunie 1986, timp de două săptămâni cât am fost în Europa, în Franţa – Soultzmat, Alsacia şi Paris, Germania, Elveţia şi Belgia, în toată această perioadă am fost urmărit îndeaproape de un ofiţer de securitate trimis din ţară, al cărui nume, probabil conspirativ, era Radu. În cartea "Orizonturi roşii" a lui Mihai Pacepa, scrie că Nicolae Ceauşescu, atunci când dădea ordin ca o anumită persoană să fie suprimată, uza de expresia: "Dăi-l pe Radu!" Temându-se probabil de eventualele microfoane care i-ar fi fost plasate pe undeva, hotărârea luată de Ceauşescu îi era transmisă lui Pacepa numai în grădina de trandafiri, după care îi spunea să nu-i comunice rezultatul, urmând să-l afle din presă.

Având în vedere acest lucru, mă întreb dacă numele "Radu" era dat întâmplător agentului care mă urmărea sau mai purta în el şi alt mister. Şi susţin acest lucru pentru că, la acea oră, am avut câteva intervenţii la posturile străine de radio, respectiv, Europa Liberă – München, BBC Londra şi Vocea Americii Washington, în afară de faptul că făceam demonstraţiile din faţa Consulatului Român şi a Naţiunilor Unite din New York.

La această supoziţie, se mai adaugă o întâmplare care are legătură cu urmărirea mea. În peninsula Long Island din New York, locuia şi un fost coleg de temniţă din ultima perioadă de detenţie, Vasile Sas, care mergea deseori la pescuit. Într-una din zile, pe neaşteptate, lângă el apăru un pescar care vorbea foarte bine româneşte. Intrând în vorbă cu acesta, i-a cerut foarte multe amănunte despre un anumit cetăţean, pe nume. Grigore Caraza. Întrebat fiind la ce-i folosesc detaliile solicitate, i s-a răspuns că are treabă cu mine. Străinul s-a prezentat M. Dumitriu, dar sunt sigur că numele respectiv nu era cel real. Alarmat, Vasile Sas mi-a relatat întâmplarea şi m-a rugat să fiu atent. Cert este că niciodată nu am cunoscut vreo persoană cu acest nume.