ACTUL AL DOILEA
Salonul în casa lui Lebedev. În faţă – uşa care dă în parc. În dreapta şi în stânga – alte uşi. Mobilă veche, de preţ. Lampa din tavan, candelabrele şi tablourile sunt înfăşurate în învelitori albe.
1
Zinaida Savişna, Kosîh, Avdotia Nazarovna, Egoruşka, Gavrila, camerista, bătrâne vizitatoare, tineri, câteva domnişoare şi Babakina.
(Zinaida Savişna şade pe divan. În dreapta şi în stânga ei, în fotolii, iau loc bătrânele vizitatoare. Pe scaune – tineretul. În fund, lângă uşa ce dă spre grădină, un grup de musafiri joacă cărţi. Printre ei: Kosîh, Avdotia Nazarovna şi Egoruşka. Gavrila stă lângă uşa din dreapta. Camerista umblă de colo până colo cu o tavă încărcată cu dulciuri. În tot timpul actului, prin uşa din dreapta e un du-te-vino de musafiri, care se duc şi se întorc din parc. Babakina intră tot prin dreapta şi se apropie de Zinaida Savişna)
ZINAIDA SAVIŞNA (radioasă): Bine ai venit, sufleţelule, Maria Egorovna…
BABAKINA: Bine te găsesc sănătoasă, Zinaida Savişna! Am deosebita plăcere să te felicit cu prilejul aniversării… (se sărută) Să-ţi trăiască, dea Domnul să aibă parte…
ZINAIDA SAVIŞNA: Mulţumesc, sufleţelule, sunt atât de bucuroasă… Cum o mai duci cu sănătatea?…
BABAKINA: Mulţumesc, cât se poate de bine. (se aşază alături, pe divan) Bună seara, tinereţe!…
(Musafirii se ridică în picioare şi se înclină.)
1-UL MUSAFIR (râzând): Tinereţe, auzi vorbă… Nu cumva vrei să spui că dumneata eşti bătrână?
BABAKINA (oftând): Ehe, nu mă mai pun cu dumneavoastră…
1-UL MUSAFIR (râzând, cu respect): Iertaţi-mă, dar… Vorba vine că sunteţi văduvă… Aşa văduvă mai poate bate zece fetişcane…
(Gavrila o serveşte pe Babakina cu un pahar de ceai)
ZINAIDA SAVIŞNA (lui Gavrila): Serveşti ceaiul aşa, fără nimic? Ai putea să aduci nişte dulceaţă, de agrişe să zicem…
BABAKINA: Mulţumesc, nu vă deranjaţi.
(pauză)
1-UL MUSAFIR: Marfa Egorovna, aţi trecut prin Muşkino?
BABAKINA: Nu, prin Zaimişce. E drumul mult mai bun pe acolo.
1-UL MUSAFIR: Mda…
KOSÎH: Două dame de pică.
EGORUŞKA: Pas.
AVDOTIA NAZAROVNA: Pas.
AL 2-LEA MUSAFIR: Pas.
BABAKINA: Ai auzit, Zinaida Savişna, obligaţiunile iar au început să urce vertiginos. Ai mai pomenit aşa ceva: primul împrumut e cotat acum la 270 de ruble, al doilea la aproape 250… Nu s-a mai văzut una ca asta!…
ZINAIDA SAVIŞNA (oftând): Noroc de cei care au mai multe…
BABAKINA: Să nu crezi că-i o scofală, sufleţelule. Deşi, nu zic, au crescut în valoare, totuşi e un risc să plasezi capitalul în ele. Gândeşte-te numai la procentul de asigurare. Te aduce la sapă de lemn…
ZINAIDA SAVIŞNA: O fi aşa cum zici, totuşi, draga mea, omul speră… (oftează) Dumnezeu e mare…
AL 3-LEA MUSAFIR: Din punctul meu de vedere, mesdames, să ai capital în ziua de azi nu-i câtuşi de puţin convenabil. Titlurile de rentă dau un dividend cu totul neînsemnat. A-ţi pune deci banii în circulaţie înseamnă a risca în modul cel mai serios. Sunt de părere, mesdames, că acei oameni care au astăzi capital se află, mesdames, într-o situaţie mult mai critică decât… decât acei…
BABAKINA (oftând): Asta-i adevărat!
(1-ul musafir cască)
BABAKINA: Se poate să caşti în faţa unor cucoane?
1-UL MUSAFIR: Pardon, mesdames, am căscat fără să vreau.
(Zinaida Savişna se ridică şi iese pe uşa din dreapta; pauză mai îndelungată)
EGORUŞKA: Două dame de tobă.
AVDOTIA NAZAROVNA: Pas.
AL 2-LEA MUSAFIR: Pas.
KOSÎH: Pas.
BABAKINA (aparte): Doamne, să mori de plictiseală, nu alta!
2
Aceiaşi, Zinaida Savişna şi Lebedev.
ZINAIDA SAVIŞNA (intrând pe uşa din dreapta împreună cu Lebedev şi adresându-i-se în şoaptă): Ce te-ai aşezat acolo ca o primadonă de operă?! Şezi cu musafirii! (se aşază pe vechiul loc)
LEBEDEV (căscând): Of, păcatele noastre cele grele! (zărind-o pe Babakina) Aoleu, a venit şi zaharicaua noastră!… (salutând-o) Cum o mai duci cu sănătatea, comoara mea?…
BABAKINA: Mulţumesc, cât se poate de bine.
LEBEDEV: Slavă Domnului!… Slavă Domnului! (se aşază într-un jilţ) Da, da, ce să-i faci… Gavrila!
(Gavrila îi aduce un păhărel de votcă şi unul cu apă. Lebedev bea votca şi goleşte paharul cu apă)
1-UL MUSAFIR: Noroc şi sănătate!
LEBEDEV: De-ar da Dumnezeu să mă mai ţină amândouă! Da nu prea văd… Mă mai păsuieşte Domnul. Îi mulţumesc şi pentru asta!… (soţiei) Ziuziuşka, da’ unde-i sărbătorita noastră?
KOSÎH (văietându-se): Cum naiba s-a făcut că am rămas fără levată? (sare în picioare) Cum naiba s-a făcut că am pierdut, trăsni-m-ar să mă trăsnească!
AVDOTIA NAZAROVNA (sărind şi ea în picioare, supărată): Ai pierdut, stimabile, pentru că nu ştii să joci. Şi dacă nu ştii să joci, nu te aşeza la masa verde! Ia spune, cu ce drept încurci mătăluţă culorile? Cu ce drept, te întreb?! D-aia ai pus la saramură asul!… (fug amândoi de la masă spre ceilalţi)
KOSÎH (văietându-se): Daţi-mi voie, domnilor… Am la culoare: asul, riga, dama, valetul, şepte-opt, un as de pică şi… şi o treflă, înţelegeţi?… Una mititică. Şi ea… şi ea… la dracu… I-am declarat doar că joc fără atu…
AVDOTIA NAZAROVNA (întrerupându-l): Să avem pardon! Eu am declarat că joc fără atu! Dumneata ai declarat două fără atu…
KOSÎH: E revoltător, domnilor! Daţi-mi voie… daţi-mi voie… dumneata aveai… eu aveam… (lui Lebedev) Judecă şi dumneata, Pavel Kirillici… Am la culoare: asul, riga, dama, valetul, şepte-opt…
LEBEDEV (astupându-şi urechile): Slăbeşte-mă, rogu-te, slăbeşte-mă!
AVDOTIA NAZAROVNA: Eu, şi nu el, am declarat că joc fără atu!
KOSÎH (furios): Blestemat să fiu dacă mai joc cândva cu păstruga asta! (iese agitat pe uşa care dă în grădină)
(al 2-lea musafir iese după el. La masă rămâne numai Egoruşka)
AVDOTIA NAZAROVNA: Ptiu!… M-au apucat căldurile cu smintitul ăsta!… Auzi, păstrugă! Tu eşti păstrugă, zevzecule!…
BABAKINA: Da’ şi dumneata, bunicuţo, prea te aprinzi…
AVDOTIA NAZAROVNA (zărind-o pe Babakina face un gest de uimire cu mâinile): Ia te uită, porumbiţa era aici şi eu n-o vedeam! Parcă am dat în orbul găinilor!… Draga de ea!… (îi sărută umărul) Ce bucuroasă sunt că te văd! Lasă-mă să te privesc, păuniţa mea frumoasă, să te privesc şi să nu mă mai satur! Ptiu, ptiu!… să nu te deochi!…
LEBEDEV: Şi-a dat drumul la clonţ!… Mai bine i-ai găsi un mire mai de Doamne ajută…
AVDOTIA NAZAROVNA: Şi am să-i găsesc, fii fără grijă! Să ştiu că mă dau peste cap, că intru-n pământ, da’ pe ea şi pe Sanicika tot le mărit!… Să ştiu că mă dau… (oftează). Dar întrebarea este, unde să-i găseşti pe miri în vremea de azi? Poftim, priviţi-i, stau ca nişte cocoşi plouaţi şi nici nu se sinchisesc!…
AL 3-LEA MUSAFIR: Comparaţia nu e prea fericit aleasă. Din punctul meu de vedere, mesdames, dacă tinerii de astăzi preferă viaţa de burlac, nu e vina lor. Vina o poartă, cum să spun, condiţiunile sociale în care trăim…
LEBEDEV: Ei, ei!… Mai dă-o încolo de filozofie, că n-o pot înghiţi!…
3
Aceiaşi şi Saşa.
SAŞA (intrând şi îndreptându-se spre părintele său): Ce vreme minunată e afară, domnilor, şi dumneavoastră staţi în zăpuşeala asta!
ZINAIDA SAVIŞNA: Saşenka, nu vezi că a venit Maria Egorovna?
SAŞA: Scuzele mele. (se apropie de Babakina şi-i dă bună seara)
BABAKINA: Prea te-ai făcut fudulă de la o vreme, Sanicika, prea te-ai făcut fudulă. Măcar o dată să fi dat şi pe la noi. (se sărută) La mulţi ani, sufleţelule…
SAŞA: Mulţumesc. (se aşază alături de taică-su)
LEBEDEV: Da, da, că veni vorba, Avdotia Nazarovna, cu mirii e o problemă în vremea de azi. Marfă rară. Ce mai tura-vura, până şi cavaleri de onoare mai breji se găsesc cu greu. Nu vă fie cu bănat, dar tineretul de astăzi, Doamne iartă-mă, e atât de acrit şi de răsacrit, e atât de molâu, că ţi se face lehamite. Nici tu un danţ ca lumea, nici tu o vorbă de duh, nici tu un pahar de băuturică…
AVDOTIA NAZAROVNA: În ce priveşte păhărelele, n-avea grijă, că nu le prea duc la ureche… numai să aibă ce turna în ele.
LEBEDEV: Nu-i totul să bei, că beau şi caii… Totul e să bei cu socoteală, că băutura are şi ea rostul ei!… Ehe, pe vremea noastră după ce ne perpeleam cu învăţătura cât îi ziulica de mare, cum se făcea seara, dam năvală la vreo familie mai primitoare, şi ţin’te petrecere până-n zori!… Să fi văzut atunci danţuri, să fi văzut curte la domnişoare, să fi văzut… (îşi dă un bobârnac peste gât) Şi dă-i cu palavre, dă-i cu filozoficale, până când îţi înţepenea limba în gură!… Da, da! Dar tineretul de astăzi… ptiu! (face un semn cu mâna a lehamite) Nu pot să-i pricep… Nici cal, nici măgar. În tot judeţul nostru unul singur mai e cum mai e, dar şi acela-i însurat (oftând), şi pare-se că a şi început să-şi dea în petic cu nervii lui…
BABAKINA: De cine vorbeşti?
LEBEDEV: De Nikolaşa Ivanov.
BABAKINA: Da, da, e un bărbat interesant (cu un aer amărât), dar e nefericit!…
ZINAIDA SAVIŞNA: Cum vrei, sufleţelule, să fie omul fericit (oftând), dacă a făcut ceea ce a făcut!… S-a însurat nenorocitul cu ovreica aceea, crezând că părinţii ei or să-i dea marea cu sarea, iar când colo, a rămas cu buzele umflate… Din clipa când şi-a schimbat credinţa, bătrânii au blestemat-o, şi nici în ochi s-o mai vadă!… Un ban nu i-au dat. Acum se căieşte bietul, da-i prea târziu…
SAŞA: Mamă, nu-i adevărat!
BABAKINA (cu ardoare): Cum să nu fie adevărat, sufleţelule? Toată lumea ştie. Dacă nu avea interes, la ce-i trebuia să se însoare cu ovreica? Ce, fete de-ale noastre sunt puţine? N-a prevăzut ce-o să se întâmple, asta e! N-a prevăzut, sufleţelule… (cu vioiciune) Ehe, da’ ce mai păţeşte acum de la el! Să te strâmbi de râs, nu alta! Auzi, vine acasă, seara, şi o ia din scurt: „Părinţii tăi m-au tras pe sfoară! Marş din casa mea, să nu te mai văd!” Unde să plece? Că bătrânii n-o mai primesc nici în prag. S-ar duce undeva ca fată în casă, dar, vezi matale, că nu-i obişnuită cu munca… Iar el o tot muştruluieşte până-i vine rău… De n-ar fi contele să-i ia apărarea, o trimitea de mult în lumea drepţilor…
AVDOTIA NAZAROVNA: Se mai întâmplă şi aşa: când îl ajunge supărarea, nici una, nici două, o închide în pivniţă şi-i zice: „Aşa şi pe dincolo, usturoi să-mi mănânci, că altceva n-am ce să-ţi dau!…” Şi să vezi cum înghite la usturoi, până i s-apleacă…
(râsete)
SAŞA: Tăticule, doar astea-s minciuni!
LEBEDEV: Ei şi? N-au decât să trăncănească cât or pofti… (strigă) Gavrila!…
(Gavrila îi aduce votca şi paharul cu apă)
ZINAIDA SAVIŞNA: Uite, de asta s-a ruinat, sărăcuţul. Da, treburile îi merg de-a-ndoaselea… Dacă n-ar fi Borkin care să-i administreze moşia, murea de foame cu ovreica lui. (oftează) Şi când te gândeşti, sufleţelule, ce-am păgubit şi noi de pe urma lui!… Numai bunul Dumnezeu ştie ce-am păgubit! Îţi dai seama, drăguţo, de trei ani ne datorează nouă mii de ruble! Îţi dai seama?
BABAKINA (îngrozită): Nouă mii de ruble!
ZINAIDA SAVIŞNA: Da, da… Paşenka, drăguţul de el, i-a avansat aceşti bani. Niciodată nu ştie să aleagă, cui poţi să-i dai şi cui nu. De capitalul investit nici nu mai vorbesc – s-a dus de râpă. De-ar plăti măcar dobânzile la timp. Tot ar fi ceva!
SAŞA (cu înflăcărare): Mamă, de o mie de ori aţi vorbit până acum despre asta!
ZINAIDA SAVIŞNA: Şi tu de ce te amesteci? Ce-i iei apărarea?
SAŞA (ridicându-se): Dar cum puteţi să vorbiţi în felul acesta despre un om care nu v-a făcut niciodată vreun rău? Vă întreb, v-a făcut el cândva vreun rău?
AL 3-LEA MUSAFIR: Alexandra Pavlovna, permite-mi să spun şi eu două vorbe! Îl stimez pe Nikolai Alexeevici, şi întotdeauna am considerat drept o cinste pentru mine să-i port această stimă. Dar, vorbind entre nous , mi se pare că Nikolai Alexeici e un aventurier.
SAŞA: Te felicit pentru această părere a dumitale.
AL 3-LEA MUSAFIR: În sprijinul afirmaţiei mele am să vă povestesc următorul fapt, care mi-a fost redat de ataşatul lui, de acest Cicero pre numele de Borkin… Acum doi ani pe vremea epizootiei printre vite, dumnealui a cumpărat un număr considerabil de bovine, le-a asigurat…
ZINAIDA SAVIŞNA: Da, da, îmi amintesc şi eu de întâmplarea aceasta. Mi-a fost povestită şi mie…
AL 3-LEA MUSAFIR: Şi, cum vă spuneam, le-a asigurat pe toate, gândiţi-vă numai, le-a infectat apoi cu bacterii de ciumă şi a încasat prima de asigurare…
SAŞA: Minciuni! Minciuni gogonate! Nimeni n-a cumpărat şi n-a infectat vitele! A fost un proiect de-al lui Borkin, conceput pe de-a-ntregul de el, pe care l-a trâmbiţat apoi peste tot. Era foarte mândru de el. Când a aflat Ivanov de treaba asta, numai bine nu i-a venit lui Borkin. Timp de două săptămâni i-a cerut iertare lui Ivanov! Partea de vină a lui Ivanov se datoreşte caracterului său slab: n-are curajul să-l alunge o dată pentru totdeauna din casa lui pe acest Borkin. Un alt păcat al său e că se încrede prea mult în oameni. L-au jefuit, l-au prădat care cum a putut! Multe lucruri frumoase a întreprins el, dar de pe urma lor s-au îmbuibat alţii, alţii au tras foloasele.
LEBEDEV: Da’ mai opreşte-te, Şurocika! Prea te-ai înfierbântat!
SAŞA: Nu pot să sufăr când oamenii vorbesc prostii! Ah, m-am săturat până-n gât de această discuţie! Ce plictiseală! Ivanov, Ivanov şi iar Ivanov! Parcă altceva n-ar avea de vorbit. (se îndreaptă spre uşă, dar se întoarce înapoi) Mă mir, domnilor! (adresându-se tinerilor) Mă mir de răbdarea pe care o aveţi! Cum de puteţi sta aşa nemişcaţi? Nu vă plictisiţi? Haide, spuneţi ceva, distraţi-le pe domnişoare, mişcaţi-vă odată! Dacă în afară de Ivanov nu aveţi un alt subiect de discuţie, atunci râdeţi, dansaţi, cântaţi-ne un cântec…
LEBEDEV (râzând): Aşa, aşa, Şurocika, ia-i din scurt, nu-i lăsa!
SAŞA: Măcar o dată în viaţă faceţi-mi şi mie această plăcere! Dacă nu vreţi să dansaţi, să râdeţi, să cântaţi, dacă găsiţi că toate astea sunt lucruri banale, vă rog, vă implor, adunaţi-vă ultimul rest de energie pe care-l aveţi şi aşa, din curiozitate, ca să-i faceţi să râdă sau să-i uimiţi pe cei din jur, găsiţi ceva spiritual, ceva care să iasă din comun, spuneţi-ne măcar o impertinenţă, o grosolănie, dar să fie nouă, să ne descreţească o clipă frunţile! Sau săvârşiţi, cu puteri comune, o cât de mică ispravă, ceva care să semene cât de cât cu un act de bravură, ca domnişoarele, privindu-vă, să poată exclama măcar o dată în viaţă: „Ah!” Doar vreţi să le intraţi în graţii, vreţi să le plăceţi, atunci de ce nu depuneţi pentru asta nicio strădanie, nu întreprindeţi nimic? Ah, domnilor! Nu sunteţi ceea ce ar trebui să fiţi, nu sunteţi!… Leşină muştele când vă văd, şi lămpile încep să fumege! De o mie de ori v-am spus şi am să repet mereu, că nu sunteţi ceea ce ar trebui să fiţi, nu sunteţi!…
4
Aceiaşi, Ivanov şi Şabelski.
ŞABELSKI (intrând împreună cu Ivanov pe uşa din dreapta): Cine pledează aici cu atâta foc? Dumneata erai, Şurocika? (râde cu hohote şi-i strânge mâna) Felicitările mele, îngeraşule, felicitările mele! Să-ţi dea Dumnezeu o viaţă îndelungată şi nicio reîncarnare după moarte…
ZINAIDA SAVIŞNA (bucuroasă): Vai, Nikolai Alexeevici şi contele!…
LEBEDEV: He-he-he! Ia te uită pe cine văd… contele în persoană! (vine în întâmpinarea lui Şabelski)
ŞABELSKI (zărind-o pe Zinaida Savişna şi pe Babakina se apropie de ele şi le ia de mână pe amândouă): Două dame de pică pe acelaşi divan!… Ce încântare! (Zinaidei Savişna) Bine te găsesc, Ziuziuşka! (Babakinei) Bine te găsesc, pomponelule!…
ZINAIDA Savişna: Sunt atât de bucuroasă, conte, că te văd! Vii atât de rar pe la noi… (strigă) Gavrila, o ceaşcă de ceai! Ia loc, ia loc te rog! (se ridică, iese pe uşa din dreapta, dar se întoarce numaidecât cu faţa îngrijorată. Saşa se aşază pe vechiul loc. Ivanov îi salută în tăcere pe musafiri)
LEBEDEV (către Şabelski): Cum de-ai apărut? Ce puteri tainice te-au îndemnat să vii încoace? Asta e într-adevăr o surpriză! (îl sărută) Eşti un bandit de drumul mare, stimabile conte! Aşa procedează oamenii cinstiţi? (îl ia de mână şi îl aduce în faţa rampei) De ce nu mai dai pe la noi? Eşti supărat cumva?
ŞABELSKI: Şi cum ai vrea să vin, călare pe băţ? Doar ştii bine că nu mai am cai, iar Nikolai nu mă ia cu el. Mă lasă să o păzesc pe Sarra, să-i ţin de urât. Trimite-mi trăsura şi am să vin cu cea mai mare plăcere…
LEBEDEV (făcând un gest cu mâna): Ştii că eşti nostim! Ziuziuşka mea se spânzură mai curând decât să trimită trăsura. Dragul meu, cât de mult te iubesc! Îmi eşti mai aproape şi mai scump decât toţi! Dintre toate fosilele am mai rămas în viaţă numai noi doi. Iubesc în tine tot zbuciumul meu din trecut şi tinereţea care n-o să se întoarcă niciodată… Da, gluma e glumă, dar uite, simt cum mi se umplu ochii de lacrimi. (îl sărută iarăşi)
ŞABELSKI: Haide, haide, lasă-mă, că miroşi ca un butoi…
LEBEDEV: Of, dragule, tu nici nu-ţi poţi închipui cât de mult simt lipsa voastră, a vechilor mei prieteni! De urât, îmi vine uneori să-mi fac seama… (cu voce scăzută) Ziuziuska cu casa ei de împrumut a alungat pe toţi oamenii de treabă, de n-au mai rămas decât nespălaţii ăştia de-alde Dudkin, Budkin şi alţii de teapa lor… Haide, bea-ţi ceaiul.
(Gavrila aduce contelui o ceaşcă de ceai)
ZINAIDA SAVIŞNA (îngrijorată, lui Gavrila): Serveşti ceaiul aşa, fără nimic? Ai putea să aduci nişte dulceaţă, de agrişe să zicem…
ŞABELSKI (râzând cu hohote, lui Ivanov): Vezi, n-am avut dreptate? (lui Lebedev) Am ţinut cu el o prinsoare în timp ce veneam încoace, că îndată ce vom sosi, Ziuziuska o să ne servească o dulceaţă de agrişe…
ZINAIDA SAVIŞNA: Tot un mucalit şi un zeflemist ai rămas, conte, aşa cum te ştiam… (se aşază)
LEBEDEV: Păi dacă a făcut vreo douăzeci de butoaie de dulceaţă de agrişe… Ce vreţi să facă cu ea?
ŞABELSKI (aşezându-se la masă): Tot mai pui bani la ciorap, Ziuziuska, tot mai pui? Ai făcut milionul, ce zici?
ZINAIDA SAVIŞNA (oftând): Da’ de unde… Celor care nu ne cunosc li se pare că, deh, oameni mai avuţi nici nu găseşti prin împrejurimi… Dar te întreb, de unde să vină banii, de unde? Numai vorbe de clacă…
ŞABELSKI: Cum să nu!… Doar ne cunoaştem bine! Parcă la jocul de dame nu pierzi întotdeauna? (lui Lebedev) Paşa, ia spune, cu mâna pe inimă, aţi făcut milionul?
LEBEDEV: De unde să ştiu eu? Întreab-o pe Ziuziuska…
ŞABELSKI (către Babakina): Şi pomponelul nostru dolofan o să aibă în curând milionul! S-a rotunjit şi s-a făcut frumoasă, de mai mare dragul! Uite ce înseamnă să ai punga plină!…
BABAKINA: Mulţumesc pentru compliment, Excelenţă, numai că mie nu-mi prea plac glumele nesărate.
ŞABELSKI: Scumpa mea damă de pică, parcă asta e o glumă? E un strigăt al sufletului sufocat de prisosul lui de simţăminte! Buzele mele rostesc adevărul curat… Pe dumneata şi pe Ziuziuska vă iubesc mai mult decât orice pe lume!… (exuberant) Sunteţi o încântare a ochiului, o simfonie pe care nu o pot asculta cu indiferenţă!…
ZINAIDA SAVIŞNA: Ai rămas aşa cum te ştiu. Nimic nu te schimbă. (lui Egoruşka) Egoruşka, stinge lumânările! De ce să ardă de pomană, dacă nu mai jucaţi… (Egoruşka tresare, stinge lumânările şi se aşază la loc; lui Ivanov) Nikolai Alexeevici, cum se mai simte soţia dumitale?
IVANOV: Prost. Astăzi doctorul mi-a declarat categoric că are ftizie…
ZINAIDA SAVIŞNA: Nu mai spune! Păcat de ea!… (oftând) Şi când te gândeşti cât de mult o iubim cu toţii…
ŞABELSKI: Mofturi, prostii!… Nu suferă de niciun fel de ftizie, astea-s şiretlicuri doctoriceşti. Vrea domnul Esculap să se afle în treabă şi a inventat povestea asta cu ftizia. Slavă Domnului că soţul nu-i un om gelos. (Ivanov face un gest de nerăbdare) Cât despre Sarra, nu cred un cuvânt din câte le spune. Minte până şi-n gesturi. În ce mă priveşte, n-am avut încredere niciodată nici în doctori, nici în avocaţi şi nici în femei. Mofturi, şiretlicuri şi scorneli!
LEBEDEV (lui Şabelski): Eşti un tip imposibil, Matvei!… Ţi-ai pus o mască de mizantrop, şi te fandoseşti cu ea ca prostul cu tichia. La prima vedere pari a fi un om ca toţi oamenii, dar îndată ce deschizi gura, parcă ai avea puşchea pe limbă, ori mai ştiu eu ce vătămătură la cap…
ŞABELSKI: Nu cumva ai vrea să mă pup cu toţi escrocii şi ticăloşii?
LEBEDEV: Da’ unde vezi, mă rog, escroci şi ticăloşi?
ŞABELSKI: Să-mi fie cu iertare, dar… dar cu excepţia celor de faţă, eu aş zice…
LEBEDEV: Aş zice, aş zice!… Nu vezi că vorbele tale nu au niciun temei, că totul nu-i decât o fanfaronadă?
ŞABELSKI: Fanfaronadă, auzi… Nu ai nicio concepţie asupra lumii, asta e!
LEBEDEV: Ce fel de concepţie asupra lumii ai vrea să am? Iaca, stau şi eu şi o aştept pe milostiva… N-o să întârzie mult… Asta-i toată concepţia mea asupra lumii, stimabile. Am trecut noi de vârsta concepţiilor. Da, da… (strigă) Ei, Gavrila!
ŞABELSKI: Da mai dă-o încolo de băutură, nu vezi că eşti mototol?… Ţi-i nasul ca o pătlăgică murată…
LEBEDEV (trăgând o duşcă): Nu face nimic, doar nu mă duc la biserică să mă cunun…
ZINAIDA SAVIŞNA: Ce-o fi cu doctorul Lvov, că n-a mai dat pe la noi de nu mai ţin minte când… Ne-a uitat cu totul.
SAŞA: Antipatic om. Cinstea personificată. Un pahar de apă nu-ţi cere, o ţigară nu-şi aprinde fără ca să nu-ţi demonstreze nemaipomenita lui onestitate. De umblă ori de-ţi vorbeşte, parcă ar avea scris pe frunte: priviţi-mă ce om cinstit sunt! Mori de plictiseală cu dânsul.
ŞABELSKI: Un doftoraş cu cap pătrat! (izmenindu-se) Numai ce-l auzi: „Faceţi loc muncii cinstite!” La fiecare pas ţi-o spune ca un papagal, şi i se pare că e Dobroliubov în persoană, se-nţelege, într-o nouă variantă însă. Şi cine nu strigă ca el, pentru dumnealui e un ticălos. Auzi dumneata opinii care te uimesc prin profunzimea lor: dacă ţăranul e înstărit şi duce un trai mai omenesc, înseamnă că-i chiabur şi tâlhar. Dacă eu port haină de catifea şi mă îmbracă dimineaţa lacheul, înseamnă că tot tâlhar sunt, şi feudal pe deasupra. Ţi se apleacă de atâta cinste! Şi toată ziua n-are astâmpăr. Trebuie să vă mărturisesc că mi-e şi frică de el… Da, da! N-ar fi de mirare ca din simţul datoriei să-mi ardă una, ori să mă facă cum i-o veni la gură.
IVANOV: Deşi mă oboseşte într-un hal fără de hal, totuşi îmi e simpatic acest om. Îmi place sinceritatea lui.
ŞABELSKI: Merci pentru aşa sinceritate! Auzi, vine aseară la mine şi, nici una, nici două, îmi spune: „Conte, îmi eşti profund antipatic!” Îi foarte mulţumesc. Şi să nu credeţi că a spus-o cu indiferenţă, căci n-a fost o vorbă aruncată în vânt. Îi vibra glasul. Să-i fi văzut numai ochii! Ardeau ca doi cărbuni… Şi-i tremurau fălcile… La naiba asemenea sinceritate din topor! Să zicem că nu mă poate înghiţi, că-i provoc repulsie… asta o-nţeleg, dar să vii şi să i-o spui omului în obraz? Recunosc, sunt un om infect, dar de bine, de rău, am părul cărunt… Ticăloasă sinceritate!
LEBEDEV: Lasă, lasă, parcă tu n-ai fost tânăr şi n-ai fost la fel!…
ŞABELSKI: Nimic de zis, am fost şi eu tânăr şi am făcut prostii… Jucam rolul lui Ceaţki şi-i denunţam pe ticăloşi şi pe escroci, dar niciodată în viaţă n-am spus hoţului în faţă că e hoţ şi n-am vorbit de funie în casa spânzuratului. Căci am avut creştere. Pe când doftoraşul ăsta obtuz al dumneavoastră s-ar simţi la înălţimea misiunii sale şi în al nouălea cer de fericire, dacă soarta i-ar da prilejul ca în numele înaltelor principii şi al idealurilor umanităţii să-mi tragă, în plin public, câteva scatoalce şi câteva picioare în spate…
LEBEDEV: Aşa-s toţi tinerii, cu nărav. Ţin minte că am avut un unchi, hegelian până-n măduva oaselor… Să vedeţi ce făcea: umplea casa cu musafiri, golea un clondir de votcă, se urca pe un scaun, şi începea: „Sunteţi cu toţii nişte bădărani şi nişte ignoranţi! Macabre arătări ale iadului! Zorii noii vieţi…” Şi dă-i şi dă-i muştruluială, până obosea…
SAŞA: Şi musafirii ce făceau?
LEBEDEV: Ce să facă? Nu făceau nimic… Îl ascultau şi-şi vedeau de paharele lor. Odată l-am provocat la duel… da, da, pe unchiu-meu adevărat! Din pricina lui Bacon… Ţin minte ca acum: şedeam uite-aşa cum şade Matvei, iar unchiu-meu cu Gherasim Nilîci, Dumnezeu să-l ierte, stăteau ceva mai încolo, cam pe locul unde stă Nikolaşa… Şi deodată Gherasim Nilîci îi pune, fraţilor, următoarea întrebare…
(intră Borkin)
5
Aceiaşi şi Borkin intră pe uşa din dreapta ţopăind şi fredonând. E gătit ca un fante şi ţine un sul în mână. Asistenţa îl primeşte cu murmure de aprobare.
DOMNIŞOARELE: Mihail Mihailovici!
LEBEDEV: Michel Michelîci! În sfârşit, după ani şi zile…
ŞABELSKI: Animatorul societăţii!
BORKIN: Prezent la datorie! (se apropie grăbit de Saşa) Stimată signorină, iau asupra mea îndrăzneala de a felicita universul acesta la minunata aniversare a naşterii celei mai minunate flori!… Şi ca un omagiu al entuziasmului meu neţărmurit, îmi permit să-ţi aduc în dar (îi întinde sulul) aceste artificii şi focuri bengale de producţie proprie. Fie ca ele să lumineze bezna nopţii, aşa precum făptura dumitale luminează bezna acestei vieţi! (face o plecăciune afectată)
SAŞA: Mulţumesc…
LEBEDEV (râzând cu hohote, lui Ivanov): De ce nu-l alungi pe acest Iuda de lângă dumneata?
BORKIN (lui Lebedev): Respectele mele lui Pavel Kirillîci! (lui Ivanov) Respectele mele patronului!… (cântă) Nicolas, voil à , ho-ho! (face înconjurul salonului) Respectele mele mult preastimabilei Zinaida Savişna… Angelicii Maria Egorovna… Străvechii noastre Avdotia Nazarovna… Răsexcelenţei Sale contelui…
ŞABELSKI (râzând cu hohote): Animatorul societăţii… De-abia a intrat că s-a şi primenit atmosfera. Nu găsiţi?
BORKIN: Of, am obosit… Mi se pare că i-am salutat pe toţi. Ei, ce mai noutăţi, domnilor? Aveţi ceva, vreo veste care să mă dea gata? (cu vioiciune, Zinaidei Savişna) Ascultă, mămiţico… În timp ce veneam încoace… (lui Gavrila) Ei, Gavriuşa, adă-mi şi mie un pahar de ceai, dar fără dulceaţă de agrişe! (Zinaidei Savişna) Da, zic, în timp ce veneam încoace, ce crezi că văd!? Pe malul râului, în răchitiş, nişte ţărani cojeau loziile… Ia spune-mi, de ce nu arendaţi răchitişul?
LEBEDEV (lui Ivanov): De ce nu-l alungi pe acest Iuda de lângă dumneata?
ZINAIDA SAVIŞNA (speriată): Are dreptate… Nici prin cap nu mi-a trecut că s-ar putea arenda răchitişul!…
BORKIN (făcând exerciţii de relaxare cu braţele): Nu pot exista fără mişcare… Ia spune, mămicuţo, ce-am putea întreprinde acum? Maria Egorovna, sunt în vervă… În culmea exaltării! (cântă) „Răsar din nou în faţa ta…”
ZINAIDA SAVIŞNA: Organizează dumneata ceva, că moare lumea de plictiseală, nu vezi?
BORKIN: Chiar aşa-i… De unde această neagră melancolie pe capul dumneavoastră, oameni buni? Parcă aţi fi nişte juraţi, zău aşa! Haideţi să facem ceva, să jucăm ceva! Vreun joc cu gajuri… Sau de-a v-aţi-ascunselea… Ori să dăm drumul la artificii?
DOMNIŞOARELE (aplaudând): Da, da, să dăm drumul la artificii! Focuri bengale! (fug cu toate în parc)
SAŞA (lui Ivanov): Eşti cam indispus astăzi, ce ai?
IVANOV: Mă cam doare capul, Şurocika, şi sunt cam plictisit…
SAŞA: Haidem în salonaş.
(ies amândoi pe uşa din dreapta; în afară de Zinaida Savişna şi de Lebedev, toată lumea intră în parc)
ZINAIDA SAVIŞNA: Aşa da, mai zic şi eu!… Ce tânăr plin de viaţă! Două minute n-a stat şi a şi descreţit frunţile tuturor. (se apropie de lampă şi face lumina mai mică) Cât timp vor sta ei în parc n-au de ce să ardă lumânările. (stinge lumânările)
LEBEDEV (mergând în urma ei): Ziuziuska, ai face bine să serveşti o gustare…
ZINAIDA SAVIŞNA: Ia te uită ce risipă de lumânări… Şi apoi să te miri că lumea ne socoate oameni bogaţi. (continuă să stingă lumânările)
LEBEDEV (mergând în urma ei): Ziuziuska, pune ceva pe masă, o gustare… tinerii au flămânzit, de bună seamă, sărăcuţii de ei… Ziuziuska…
ZINAIDA SAVIŞNA: Ia te uită, contele abia s-a atins de ceaşca cu ceai. Degeaba am stricat zahărul. (iese pe uşa din stânga)
LEBEDEV: Ptiu, pacoste!… (iese în parc)
6
Ivanov şi Saşa.
SAŞA (intrând cu Ivanov pe uşa din dreapta): Toţi s-au dus în parc.
IVANOV: Asta îţi spuneam, Şurocika… Înainte vreme munceam mult şi gândeam intens, şi nu oboseam niciodată. Acum însă nu fac nimic, nu mă gândesc la nimic, şi mă simt obosit trupeşte şi sufleteşte. Zi şi noapte am remuşcări de conştiinţă… Ştiu că sunt profund vinovat, şi totuşi nu pot să-mi dau seama în ce anume coristă această vină a mea. Şi apoi, colac peste pupăză, boala aceasta a soţiei, permanenta lipsă de bani, certurile, intrigăria, discuţiile inutile… Şi Borkin cu prostia lui le pune vârf la toate. Am ajuns să-mi fie silă de propria mea casă. Viaţa între pereţii ei îmi pare un infern. Îţi mărturisesc cinstit, Şurocika, până şi prezenţa soţiei, a acestei femei care mă iubeşte, mi-a devenit insuportabilă. Dumneata eşti vechiul şi bunul meu prieten, aşa încât n-ai să te superi pe acest acces de sinceritate… Iată, am venit la voi ca sa mă distrez un pic, să uit, dar m-a ajuns plictiseala şi aici. Parcă iarăşi mă trage ceva acasă… Te rog să mă ierţi, dar am să plec pe nesimţite…
SAŞA: Nikolai Alexeevici, eu te înţeleg. Nenorocirea dumitale e că eşti singur. Ai nevoie de un om în preajma dumitale, de un om pe care să-l iubeşti şi care să te înţeleagă. Numai o dragoste puternică ar putea să te vindece.
IVANOV: Asta-i bună, Şurocika! Ar mai lipsi acum ca eu, curcă plouată, să mai înjgheb un roman! Păzească-mă sfântul de aşa ceva! Nu, fetiţo dragă, nu despre asta e vorba. Îţi mărturisesc deschis, ca-n faţa unei icoane, că voi suporta orice: şi tristeţe, şi psihopatia mea, şi ruina materială, şi pierderea soţiei, şi bătrâneţea asta prematură, şi singurătatea, dar nu pot suporta în ruptul capului batjocura faţă de propriul meu eu. Mor de ruşine la gândul că un om sănătos, viguros, ca mine, a început să semene cu un Hamlet sau cu un Manfred, sau cu o oarecare altă fiinţă omenească de prisos… dracu să mă ia! Sunt unii oameni, vrednici de compătimire, care se simt măguliţi atunci când sunt asemuiţi cu Hamlet, sau când li se spune că sunt fiinţe de prisos, pentru mine însă aceasta e o mare ruşine, deoarece îmi răneşte mândria de om! Ruşinea mă copleşeşte, şi sufăr…
SAŞA (zâmbind, printre lacrimi): Nikolai Alexeevici, hai să fugim în America.
IVANOV: Mi-e lene să ajung până la pragul acesta, d-apoi până în America… (merg amândoi spre uşa care dă în parc) Într-adevăr, Şura, mă gândesc cât de greu îţi vine să trăieşti în atmosfera de aici! Mă uit la aceşti oameni din jurul tău şi mă înfior la gândul că va trebui să-ţi alegi un soţ dintre ei… O singură speranţă mai există: să nimerească cumva în trecere pe la voi vreun tânăr locotenent sau vreun student şi să te fure din casa asta…
7
Zinaida Savişna intră pe uşa din stânga cu un borcan de dulceaţă în mână.
IVANOV: Iartă-mă o clipă, Şurocika, am să te ajung din urmă…
(Saşa se duce în parc)
IVANOV: Zinaida Savişna, o mică rugăminte…
ZINAIDA SAVIŞNA: Ce s-a întâmplat, Nikolai Alexeevici?
IVANOV (şovăind): Să vedeţi… Poimâine e scadenţa poliţei mele… M-aţi îndatora nespus dacă mi-aţi da o amânare şi mi-aţi permite să trec dobânzile la capital. Mă aflu într-o mare criză financiară…
ZINAIDA SAVIŞNA (speriată): Da’ cum se poate aşa ceva, Nikolai Alexeevici? Glumeşti? Ce fel de rânduială e asta? Nu, nu, te rog pentru numele lui Dumnezeu, nu mă chinui şi nu-mi otrăvi sufletul…
IVANOV: Scuzele mele, scuzele mele… (se duce în parc)
ZINAIDA SAVIŞNA: Vai, vai, m-a dat gata omul ăsta!… Ce spaimă am tras!… Tremur toată… toată… (iese pe uşa din dreapta)
8
KOSÎH (intră pe uşa din stânga şi traversează întreaga scenă): Auzi dumneata, să am la culoare asul, riga, dama, valetul, şepte-opt, un as de pică şi… şi o treflă, una mititică. Şi ea… şi ea… la dracu!… (iese pe uşa din dreapta)
9
Avdotia Nazarovna şi 1-ul musafir.
AVDOTIA NAZAROVNA (venind din parc cu 1-ul musafir): I-aş arăta eu ei, scorpiei!… Aş face-o bucăţi, bucăţele, auzi?! De la cinci după amiază stau aici, şi să nu ne ospăteze măcar cu o scrumbie amărâtă… să pună pe masă o coajă de pâine!… Halal de aşa casă!… Halal de aşa gospodărie!…
1-UL MUSAFIR: Plictiseală ca aici n-am pomenit nicăieri! Mai că-ţi vine să te dai cu capul de toţi pereţii! Ce oameni, Doamne iartă-mă! Să urli de foame şi de urât, nu alta, şi să te repezi cu colţii să-i sfâşii pe toţi!
AVDOTIA NAZAROVNA: Bucăţele aş face-o, bucăţele!…
1-UL MUSAFIR: Aş trage o duşcă şi m-aş cărăbăni acasă! Nu-mi trebuiesc, bătrâno, miresele dumitale, n-am nevoie de ele. Îţi mai arde de amoruri în casa asta, când de la ora prânzului umbli cu gâtul uscat?
AVDOTIA NAZAROVNA: Hai să căutăm, poate găsim ceva…
1-UL MUSAFIR: Psst!… Să umblăm cu băgare de seamă! Mi se pare că clondirul e în dulap, în sufragerie. Îl luăm din scurt pe Egoruşka… Psst!…
(ies amândoi pe uşa din stânga)
10
Anna Petrovna şi Lvov intră amândoi pe uşa din dreapta.
ANNA PETROVNA: Poate vor fi bucuroşi de oaspeţi, mai ştii? Dar nu văd pe nimeni. Probabil toată lumea e în parc.
LVOV: Nu înţeleg de ce m-ai adus aici, în acest cuib de ereţi! Locul nostru nu este aici! Oamenii cinstiţi n-au ce căuta în casa aceasta!
ANNA PETROVNA: Ascultă, stimabile om cinstit! Nu-i câtuşi de puţin amabil din partea dumitale să vorbeşti unei cucoane tot drumul de acasă până aici numai de cinstea dumitale! Poate-i cinstit ceea ce faci, dar crede-mă că e îngrozitor de plicticos. Nu vorbi niciodată cu o femeie despre virtuţile proprii. Las-o să le descopere singură. Nikolai al meu, la vârsta dumitale, când se afla în societatea femeilor, povestea tot felul de năzdrăvănii, cânta şi fiecare dintre ele îşi dădea singură seama cu ce fel de om are de-a face…
LVOV: Of, nu-mi mai vorbi atât de Nikolai al dumitale, că-l înţeleg cum nu se poate mai bine!
ANNA PETROVNA: Eşti un om de treabă, dar nu pricepi nimic. Să mergem mai bine în parc. Nu, nu, niciodată nu l-am auzit spunând: „Sunt un om cinstit! Mă sufoc în această atmosferă! Ereţii! Cuib de cucuvele! Crocodili!” El lăsa menajeria în pace; iar atunci când se revolta, nu spunea decât atât: „Cât de nedrept am fost astăzi!” sau: „Aniuta, ce rău îmi pare de omul acesta!” Iată ce spunea el, pe când dumneata…
(ies amândoi)
11
Avdotia Nazarovna şi 1-ul musafir.
1-UL MUSAFIR (intrând pe uşa din stânga): Nu-i nimic în sufragerie. Au ascuns clondirul pe undeva prin cămară… Ar trebui să-l descoasem pe Egoruşka. Să mergem în salon.
AVDOTIA NAZAROVNA: Bucăţele aş face-o, bucăţele!…
(ies amândoi pe uşa din dreapta)
12
Babakina, Borkin şi Şabelski. Babakina şi Borkin intră râzând pe uşa care dă în parc. În urma lor, cu paşi mărunţi, râzând şi frecându-şi mâinile, intră Şabelski.
BABAKINA: Ce plictiseală, Doamne! (râzând cu hohote) Ce plictiseală! Toţi se plimbă ori şed ţepeni pe bănci, de parcă ar fi înghiţit o umbrelă! Mi-au amorţit oasele. (ţopăind) Ia să le dezmorţesc puţin!…
(Borkin o cuprinde de talie şi o sărută pe obraz)
ŞABELSKI (râzând şi trosnind din degete): Ia te uită! Mda, aşa mai zic şi eu!…
BABAKINA: Lasă-mă, lasă-mă, neruşinatule, altfel contele poate să-şi închipuie cine ştie ce! Lasă-mă în pace!…
BORKIN: O, heruvim al inimii mele, nestemata mea!… (o sărută) Împrumută-mi 2300 de ruble!…
BABAKINA: Ne-ne-ne… Până aici, stimabile, că nu se prinde cu mine!… Ah, lasă-mă odată!
ŞABELSKI (alergând cu paşi mărunţi în jurul lor): Draga de pomponel… Are şi ea farmecele sale!…
BORKIN (redevenind serios): Ei, ajunge cu gluma. Să vorbim despre afaceri, de-a dreptul, negustoreşte. Să-mi răspunzi clar şi răspicat, fără tot felul de subtilităţi şi fără mofturi: da ori ba? Iată despre ce-i vorba. (arătându-l pe conte) Dumnealui are nevoie de bani, de un venit anual de cel puţin trei mii de ruble. Dumneata ai nevoie de un soţ. Vrei să devii contesă?
ŞABELSKI (râzând cu hohote): Atâta cinism n-am mai pomenit!
BORKIN: Ce zici, vrei să devii contesă? Da ori ba?
BABAKINA (emoţionată): Aiurezi, Mişa, zău… Şi apoi asemenea chestii nu se aranjează aşa, hodoronc-tronc… Dacă contele doreşte într-adevăr acest lucru, ar putea şi singur… Dar, zău, nu înţeleg cum se poate aşa… din senin…
BORKIN: Ei, hai, hai, nu te mai fandosi! E o afacere ca oricare alta!… Te întreb, da ori ba?
ŞABELSKI (râzând şi frecându-şi mâinile): Şi de ce nu la urma urmei… Ei drace, ce-ar fi să fac şi această ticăloşie? Mm… Pomponelule!… (o sărută pe Babakina pe obraz) S-o mănânci, nu alta!
BABAKINA: Lăsaţi-mă, lăsaţi-mă în pace… M-aţi ameţit de tot. Plecaţi, plecaţi de aici!… Ba nu, mai rămâneţi!…
BORKIN: Să nu pierdem vremea de pomană! Te mai întreb o dată, da ori ba? Că suntem cam grăbiţi…
BABAKINA: Ştii ceva, conte? N-ar fi rău să-mi faci totuşi o vizită… Ştii, să stai aşa vreo două-trei zile… La mine e mult mai vesel, nu-i ca aici… Ai putea să vii chiar mâine… (lui Borkin) Da’ nu cumva vă râdeţi de mine?
BORKIN (supărat): Crezi că ne arde nouă de glume când e vorba de asemenea chestiuni importante?
BABAKINA: Staţi, staţi puţin… Ah, mi-e rău! Mi-a venit leşinul! Eu, contesă… Ah, mă înăbuş! Mor…
(Borkin şi contele o iau râzând de subsuori şi, sărutând-o pe amândoi obrajii, o scot afară pe uşa din dreapta)
13
Ivanov, Saşa, apoi Anna Petrovna. Ivanov şi Saşa intră grăbiţi din parc.
IVANOV (disperat, apucându-se de cap cu amândouă mâinile): Nu se poate! N-avem dreptul, Şurocika!… N-avem dreptul să facem asta!…
SAŞA (cu pasiune): Te iubesc, te iubesc ca o nebună… Fără tine viaţa mea n-ar avea niciun sens, nicio bucurie! Eşti totul pentru mine…
IVANOV: La ce-mi spui toate astea, la ce?! Doamne, Dumnezeule, nu mai înţeleg nimic… Şurocika, n-avem dreptul!…
SAŞA: În copilăria mea ai fost singura mea bucurie. Te iubeam pentru sufletul tău ca pe mine însămi… Iar acum, acum te iubesc cu patimă, Nikolai Alexeevici… Alături de dumneata m-aş duce şi la capătul lumii, aş intra chiar în mormânt… De s-ar putea însă mai repede, altfel simt că mă înăbuş…
IVANOV (râde fericit): Vasăzică… vasăzică să încep viaţa de la capăt? Nu-i aşa, Şurocika? Fericirea mea! (o cuprinde în braţe) Eşti tinereţea însăşi, eşti prospeţimea inimii mele…
(Anna Petrovna intră pe uşa care dă în parc şi, zărindu-i pe cei doi, rămâne încremenită locului)
IVANOV: Deci să iau viaţa de la început? Da? Să trăiesc din nou, să muncesc din nou?
(se sărută. Deodată, întorcând amândoi capetele, o zăresc pe Anna Petrovna)
IVANOV (îngrozit): Sarra!
Cortina
