7

Lvov, Anna Petrovna şi Şabelski.

ŞABELSKI (iese din casă, poartă pălărie şi palton): Unde-i Nikolai? S-au pus caii la trăsură? (se apropie de Anna Petrovna şi-i sărută mâna grăbit) Noapte bună, îngeraşule! (făcând o grimasă) Gevolt, iertaţi-me ve rog! (pleacă grăbit)

LVOV: Bufon bătrân!

(pauză; se aud acorduri îndepărtate de armonică)

ANNA PETROVNA: Ce plictiseală! Poftim, vizitiii şi bucătăresele petrec ca la bal, iar eu… eu n-am parte de nicio bucurie… M-au părăsit toţi. Evgheni Konstantinovici, ce tot umbli de colo până colo? Aşază-te odată!

LVOV: Nu pot şedea locului.

(pauză)

ANNA PETROVNA: Îi auzi cum cântă „Scatiul”? (cântă) „Măi, scatiu, pe unde-ai fost? Ia, de-o votcă făcui rost…” (pauză) Doctore, părinţii dumitale mai sunt în viaţă?

LVOV: Tata a murit. Mama mai trăieşte.

ANNA PETROVNA: Nu ţi-e dor de ea?

LVOV: N-am timp să mă gândesc prea mult la asta.

ANNA PETROVNA (râzând): Florile revin în fiecare primăvară, dar bucuria niciodată? Cine mi-a spus aceste cuvinte? Nu-mi mai amintesc… Ce uitucă sunt… Ah, da, da, mi se pare că le-am auzit de la Nikolai. (ciuleşte urechea) Iar ţipă cucuveaua!

LVOV: N-are decât să ţipe!

ANNA PETROVNA: Mi se pare, doctore, că soarta mi-a jucat festa. Atâţia oameni cu nimic mai buni decât mine sunt fericiţi, şi nu plătesc nimic pentru această fericire. Eu însă am plătit pentru toate. Şi cât de scump am plătit! Mă întreb, de ce oare trebuie să dau acest tribut îngrozitor sorţii, de ce? Toţi sunteţi buni cu mine, delicaţi, vă e frică să-mi spuneţi adevărul… Oare credeţi că nu ştiu ce boală am? O ştiu prea bine. Dar să lăsăm asta, e un subiect banal şi plictisitor… (cu accent evreiesc) Scuzaţi, ve rog! Doctore, ştii vreo anecdotă veselă?

LVOV: Nu mă pricep la anecdote.

ANNA PETROVNA: Dar Nikolai se pricepe. Ştii, mă întreb uneori de ce sunt atât de nedrepţi oamenii? De ce la dragoste nu răspund cu dragoste, iar adevărul îl plătesc cu minciuna? Spune-mi, doctore: până când or să mă urască tata şi mama? Locuiesc amândoi la o depărtare de cincizeci de verste de aici, iar eu zi şi noapte, până şi în somn, simt ura lor sfâşiindu-mi sufletul. Dar tristeţea lui Nikolai cum ţi-o explici? Îmi spune că nu mă iubeşte numai seara, când îl apucă urâtul. Înţeleg şi admit asta, dar închipuie-ţi că dragostea lui pentru mine a murit! E de necrezut, şi totuşi… Nu, nu, nici nu trebuie să mă gândesc la aşa ceva, e mai bine să nu mă gândesc. (cântă) „Măi scatiu, pe unde-ai fost?…” (tresare) Doamne, ce gânduri negre mă cuprind!… Dumneata, doctore, nu eşti căsătorit şi nu poţi înţelege multe…

LVOV: Zici că te miră multe lucruri… (se aşază alături de ea) Pe mine însă mă miră un singur lucru: cazul dumitale. Explică-mi, fă-mă să înţeleg, cum… cum dumneata, o femeie inteligentă, cinstită, sfântă aş putea spune, ai admis să fii atât de josnic înşelată, să fii adusă în acest cuib de cucuvele? Ce cauţi aici? Ce poţi avea comun cu acest om rece, fără suflet… Dar să-l lăsăm la o parte pe soţul dumitale! Ce poţi avea comun cu acest mediu găunos, vulgar? O, Doamne, Dumnezeule! Acest conte smintit, cicălitor, coclit în rele şi acest pehlivan, escroc printre escroci, Mişa, cu mutra lui ticăloasă… Explică-mi, cum de te afli aici, la ce? Cum de ai nimerit în acest viespar?…

ANNA PETROVNA (râzând): Uite aşa îmi vorbea şi el… Întocmai, cuvânt cu cuvânt… Numai că ochii lui sunt mai mari, şi când începea să-mi vorbească, se aprindeau ca nişte cărbuni… Haide, haide, spune mai departe!…

LVOV (făcând un gest cu mâna): N-are niciun rost să mai vorbesc. Ai face bine să intri în casă…

ANNA PETROVNA: Spui că Nikolai e aşa şi pe dincolo. De unde îl cunoşti? Crezi că într-o jumătate de an poţi pătrunde sufletul unui om? Află, doctore, că e un om minunat, şi-mi pare rău că nu l-ai cunoscut acum doi-trei ani. Îl vezi tăcut, trist, umblând de colo până colo fără să facă nimic, dar mai înainte… Ce om dintr-o bucată era!… L-am îndrăgit din prima clipă. (râde) O singură privire mi-a fost de ajuns şi, clamp! m-am trezit în capcană… Mi-a spus: hai cu mine!… M-am rupt de toate, am dat totul la o parte şi l-am urmat… (pauză) Acum nu mai e acelaşi om pe care l-am cunoscut… Seară de seară pleacă la Lebedevii ăştia ca să se distreze cu alte femei, iar eu… stau aici în grădină şi ascult cum ţipă cucuveaua… (se aude toaca paznicului) Doctore, ai fraţi?

LVOV: N-am.

(Anna Petrovna plânge)

LVOV: Ce înseamnă asta? Te rog…

ANNA PETROVNA (ridicându-se): Nu mai pot, doctore, nu mai pot. Plec…

LVOV: Unde vrei să pleci?

ANNA PETROVNA: Mă duc după el… Dă ordin să se pună caii la trăsură, te rog… (fuge în casă)

LVOV: Nu, refuz categoric să o mai tratez în asemenea condiţiuni! Nu-i de ajuns că nu-mi plătesc niciun ban, ba pe deasupra îmi mai întorc şi sufletul pe dos!… Nu mai pot rămâne în casa asta! Ajunge! (intră în casă)

Cortina