3

Aceiaşi, Şabelski şi Lvov.

ŞABELSKI (ieşind cu Lvov din casă): Doctorii sunt la fel ca avocaţii, cu o singură deosebire: avocaţii îi jefuiesc pe oameni, iar doctorii îi şi omoară pe deasupra… Nu mă refer la persoanele de faţă… (se aşază pe bancă) Şarlatani, exploatatori… Poate, undeva în Patagonia, să mai existe unele abateri de la regula generală, dar… personal, pot să-ţi spun că doctorii m-au costat până acum vreo douăzeci de mii de ruble, şi n-am întâlnit pe unul singur care să nu-şi merite calificativul de escroc.

BORKIN (lui Ivanov): Da, singur nu întreprinzi nimic şi nu-l laşi nici pe altul să facă ceva. De aceea nu avem bani…

ŞABELSKI: Repet, nu mă refer la persoanele de faţă… Poate există unele excepţii, deşi, personal… (cască)

IVANOV (închizând cartea): Ce mai e nou, doctore?

LVOV (aruncând o privire spre fereastră): Repet cele spuse de mine în cursul dimineţii: ar trebui să plece în Crimeea, şi cât mai repede posibil! (se plimbă de colo până colo)

ŞABELSKI (pufnind): Asta-i bună! Auzi, în Crimeea! Ia spune-mi, Mişa, nu ne facem şi noi doctori? E simplu ca bună ziua… A dat tusea peste madame Angot sau peste frumoasa Ofelia? Pui mâna pe toc şi procedezi după toate regulile ştiinţei: mai întâi un doctor tânăr, apoi un voiaj în Crimeea, acolo un tătar frumos care să-i ţină de urât…

IVANOV (contelui): Pisălog mai eşti! Mă scoţi din sărite… (lui Lvov) Ca să o trimit în Crimeea e nevoie de bani. Să presupunem că am să-i procur. Dar ea nu vrea să plece, refuză categoric…

LVOV: Asta-i adevărat.

(pauză)

BORKIN: Într-adevăr, doctore, e atât de bolnavă Alina Petrovna încât are absolută nevoie de Crimeea?

LVOV (aruncând iarăşi o privire fugară spre fereastră): Da, suferă de ftizie…

BORKIN: Hm!… Proastă treabă… Am băgat de seamă şi eu în ultima vreme că prea e trasă la faţă. N-o mai duce mult…

LVOV: Vă rog… vorbiţi mai încet… poate să ne audă…

(pauză)

BORKIN (oftând): Asta-i viaţa. E ca o floare de câmp: a trecut un ţap, a păscut-o şi… ia-o de unde nu-i.

ŞABELSKI: Fleacuri, de la început până la sfârşit… (cască) Fleacuri şi escrocherii!

(pauză)

BORKIN: Iar eu, domnilor, îmi tot bat capul cu Nikolai Alexeevici. Îl învăţ cum să câştige bani. Stric orzul pe gâşte. Iată, i-am dat în clipa asta o idee genială, dar, ca de obicei, strădania mi-a rămas zadarnică. Nu-l poţi clinti din loc. Priviţi-l cum arată: melancolia întruchipată, spleen şi ipohondrie…

ŞABELSKI (ridicându-se şi dezmorţindu-şi trupul): Într-adevăr, ai un dovleac genial. Născoceşti câte şi mai câte, pe toţi îi înveţi, tuturor le dai staturi cum să-şi rostuiască mai bine viaţa… Ia învaţă-mă şi pe mine rogu-te, şi-ţi voi spune bogdaproste.

BORKIN (ridicându-se): Mă duc să fac o baie… La revedere, domnilor… (contelui) Dumneata ai douăzeci de ieşiri… În locul dumitale, peste o săptămână aş avea în buzunar pe puţin douăzeci de mii… (pleacă)

ŞABELSKI (pornind după el): Cum aşa? Învaţă-mă cum să fac.

BORKIN: N-ai ce învăţa, e atât de simplu… (se întoarce din drum) Nikolai Alexeevici, dă-mi o rublă!

(Ivanov îi dă banii fără a spune nimic)

BORKIN: Merci! (contelui) Dumneata, cu atâtea atuuri în mână…

ŞABELSKI (mergând după el): Care atuuri, ce fel de atuuri?

BORKIN: În locul dumitale peste o săptămână aş avea vreo treizeci de mii, dacă nu mai mult.

(pleacă urmat de conte)

IVANOV (după o pauză): Oameni de prisos, vorbe de prisos, şi pe deasupra mai ai şi obligaţia de a răspunde la ele, de a asculta toate aceste inepţii! M-au obosit, doctore. M-au îmbolnăvit. Am devenit irascibil, violent, grosolan şi atât de meschin, încât nu mă mai recunosc. Zile în şir am dureri de cap, noaptea nu pot închide ochii, îmi vâjâie urechile… Nu ştiu ce să mă fac şi încotro să fug… Îţi mărturisesc cinstit…

LVOV: Nikolai Alexeevici, vreau să stau de vorbă cu dumneata într-o chestiune extrem de importantă.

IVANOV: Te ascult.

LVOV: E vorba de Anna Petrovna. (se aşază) Nu vrea în ruptul capului să plece în Crimeea. Cu dumneata însă ar pleca.

IVANOV (după câteva clipe de gândire): Ca să plecăm amândoi ne costă mult. Şi, în afară de asta, n-o să pot căpăta un concediu mai îndelungat. Am mai luat unul anul acesta…

LVOV: Să admitem că este adevărat ceea ce-mi spui. Ridic atunci o altă chestiune. Cel mai bun leac împotriva bolilor de plămâni este liniştea totală, odihna, iar soţia dumitale n-are parte o clipă de ele. O frământă mereu purtarea dumitale faţă de ea. Iartă-mă că-ţi spun, dar sunt prea tulburat şi nu mă pot stăpâni. De aceea îţi voi vorbi deschis. Purtarea dumitale pur şi simplu o ucide. (pauză) Nikolai Alexeevici, nu pot să cred că nu-ţi dai seama…

IVANOV: Ai dreptate, ai dreptate… Fără îndoială că am o mare vină faţă de ea, dar gândurile îmi sunt încâlcite, sufletul mi-e cuprins de o lene neînţeleasă. Nu pot pricepe ce se întâmplă cu mine. Nu-i înţeleg nici pe oameni şi nici pe mine însumi nu mă-nţeleg… (priveşte spre fereastră) Am putea fi auziţi, de aceea ar fi mai bine să plecăm de aici. Să ne plimbăm puţin. (se ridică amândoi de pe bancă) Ţi-aş putea povesti, prietene, totul cum a fost, de la început, dar povestea e atât de lungă şi atât de încurcată încât n-aş isprăvi-o nici până mâine dimineaţă. (se plimbă amândoi) Aniuta e o femeie minunată, o femeie cum rar întâlneşti… De dragul meu şi-a schimbat credinţa, şi-a părăsit mama şi tatăl, a renunţat la bogăţie, şi dacă mâine i-aş cere încă o sută de jertfe, sunt încredinţat că le-ar aduce fără să stea o singură clipă pe gânduri. Din parte-mi, n-am făcut nimic pentru ea, n-am sacrificat nimic. Dar, cum ţi-am spus, e o poveste lungă… Explicaţia, dragă doctore (ezitând), stă… ca să fiu mai explicit, în faptul că eu… eu m-am însurat din dragoste, dintr-o mare dragoste, şi i-am jurat că am s-o iubesc toată viaţa, dar vezi… n-au trecut decât cinci ani şi ea continuă să mă iubească, pe când eu… (face un gest larg cu mâinile) Iată, dumneata îmi spui că n-are mult de trăit, iar eu nu simt nici iubirea dinainte, nici măcar milă, ci parcă am în suflet un fel de gol, o oboseală sfâşietoare. Dacă m-ar privi cineva din afară, ar spune, fără îndoială, că e o monstruozitate ceea ce fac, dar, crede-mă, nici eu nu pricep ce se petrece cu mine, cu sufletul meu…

(se îndepărtează amândoi pe alee)