7.

În acel moment liniile sciţilor se descărnaseră cu totul şi cînd cele două armate au ajuns faţă în față, s-a putut vedea un măcel cum n-a mai pomenit nimeni vreodată. A fost grozav măcelul sciţilor, ca şi cum ar fi fost mai dinainte părăsiţi de divinitatea atotputernică; ai noştri, care îi loveau, erau osteniți de mînuirea puternică şi necontenită a armelor şi, cum nu mai aveau energie, avîntul lor începu să scadă. Împăratul, călare în mijlocul duşmanilor, semăna dezordine în rîndurile lor, îi lovea pe cei ce-i ieşeau în cale şi îi făcea pe alţii să se cutremure de departe prin strigătele sale.