V.

În vreme ce împăratul se ocupa cu aceste lucruri, sciţii, aşezaţi pe malul apei numite Mauropotamos, ²⁰ încercau pe ascuns să-i cîştige pe cumani de partea lor, vrînd să şi-i facă aliaţi. Dar nu încetau nici de a trimite solii de pace împăratului. Acesta, dîndu-şi seama de viclenia planurilor lor, le dădea şi el răspunsurile potrivite, căci vroia să-i ţină în aşteptare pînă la sosirea armatei de mercenari pc care o aştepta să vină de la Roma ²¹ . Cumanii, cum nu primeau decît făgăduieli nesigure din partea pecenegilor, nu erau nicicum înclinaţi spre ei şi, într-o seară, i-au spus împăratului: „Pînă cînd să mai amînăm lupta? Să ştii că noi nu mai aşteptăm. În zori vom mînca din carnea lupului sau a mielului.” Atunci, auzind acestea, împăratul, dîndu-şi seama că cumanii erau hotărîţi, nu a mai vrut nici el să amâne lupta; hotărînd în acea zi soarta definitivă a războiului, le-a făgăduit să dea lupta cu sciţii în zori, apoi i-a chemat îndată pe generali, pe pentecontarhi, ca şi pe ceilalţi ofiţeri şi le-a cerut să anunţe în toată tabăra că lupta era plănuită pentru a doua zi.