9.

Cînd soarele s-a apropiat de asfinţit şi toţi sciţii au căzut pradă săbiei — o repet — împreună cu copiii şi mamele lor, în timp ce o mulţime dintre ei au fost luaţi prizonieri, împăratul a poruncit să se sune încetarea luptei şi s-a înapoiat în tabără. Întîmplarea ar putea părea o minune pentru cine se gândeşte că acei care plecaseră odinioară din Bizanţ împotriva sciţilor, înarmaţi cu fier şi curele pentru a-i aduce legaţi pe sciţii prizonieri, fuseseră ei înşişi luaţi prizonieri şi legaţi de sciţi. Aceasta s-a întîmplat după bătălia cu sciţii de lângă Dristra; atunci Dumnezeu a înfrînt mîndria romeilor. Mai tîrziu, în timpul despre care povestesc, cînd i-a văzut, înspăimîntaţi, fără nici o speranţă de salvare şi neputincioşi în faţa unei asemenea mulţimi, le-a dat victoria în pofida oricărei aşteptări, astfel încît i-au pus în lanţuri, i-au omorît şi i-au luat prizonieri pe sciţi, ba mai mult (căci astfel de lucruri se întîmplă deseori în timpul unor asemenea războaie), au dus la pieire un neam de zeci de mii de oameni într-o singură zi