Capul al doisprădzécè

Încep. 1. După moartea Radului-vodă celui Mare, boierii și țara vădzînd pre Barnovschii hatmanul, om de țară și fără cuconi și cunoscut împărăției cu slujbele ce făcusă la Hotin, la sultan Osman și știut și căpeteniilor tătărăști, ales lui Cantemir, cu carile legasă priietenșug încă den mîrzeciia lui, la Toporăuți, la o trecătoare a lui în Țara Leșască, au ales cu glasurile tuturora pre Barnovschii hatmanul de domniie și au mărs o samă de boieri la împărățiie, de i-au adus steag de domniie.

Zac. 2. Îndată ce au stătut Barnovschii-vodă la domniie, întîi au stătut după grijea țărîi ce-i vinisă asupra de tătari și au trimis la galga-soltan daruri și la Cantemir-pașea și au întors vrăjmășiia tătarîlor, ce gătisă ei asupra țărîi și apoi au stătut și după aședzarea țărîi, care să stricasă foarte rău la Radul-vodă.

Zac. 3. Iară războiul atuncea a tătarîlor cu léșii au fost așea: nețiindu-sa léșii de cuvînt ce-i legasă la Hotin, să dea Crîmului den an în an 30.000 de cojoace, s-au sculat singur galga-soltan, fratele hanului, și Cantemir-pașea cu 40.000 de tătari și au lovit Țara Leșască în trei părți. Pe o parte sîngur galga-sultan, pe altă parte Salmașâ-mîrza, pe a triia parte Cantemir-pașea și au prădat pănă la Socal și pănă mai sus de Liov. Ce, i-au lovit léșii și întîi pre singur galga-soltan Conețpolschii hatmanul și cu Hmilețchii și au pierit acolea mulțime de tătari și feciorul lui Cantemir și au cădzut la robiie și un frate a hanului, mai mieu de galga-soltan, rob la leși, carile apoi au ieșit și cădzusă han la Crîm, de îmbla cu Hmil în Țara Leșască. Iară partea lui Salmașâ-mîrza și a lui Cantemir-pașea nu era de tot răsipite, că măcar că lovisă și pe Cantemir-pașea iară léșii cu Liubomirschii, iară de tot răsipă acestor orde a face n-au putut. Ce, strmgîndu-se iară ordele la Nistru, la carii scăpasă și galga-soltan, numai ce era să prade țara, dînd vina Radului-vodă, că au dat știre léșilor de dînșii. Și să nu să hie prilejit moartea Radului-vodă și nevoința lui Barnovschii-vodă, n-ar hi hălăduit țara atuncea de mare primejdiie.

Zac. 4. Ce, cum floarea și pomeții și toată verdeața pămîntului stau ovilite de brumă cădzută peste vréme și apoi, după lină căldura soarelui, vin iară la hirea și la frîmsețele sale céle împiedecate de răceala brumei, așea și țara, după greutățile ce era la Radul-vodă (care vacurilor de mirat au rămas, cum au putut încăpea întru înțelepciunea acelui domn acéia nemilă de țară), au venit fără zăbavă țara la hirea sa și pănă la anul s-au împlut de tot bivșugul și s-au împlut de oameni.

Zac. 5. Milele domnilor pot aședza țărîle, nemila și lăcomia fac răsipă țărălor. Făcusă Barnovschii-vodă mare volniciie curții să dea numai la bir, o dată într-un an. Și oricine den curteni de nevoie au răsărit de la ocina sa, ori la satu boieresc, ori la sat domnesc, pre toți i-au adus la breslele sale și la locul său. Și siliștilor, pe unde să pustiisă, au dat slobodzii, chemînd oameni din Țara Leșască și așea s-au împlut țara, în puțină vréme, de oameni.

Zac. 6. La al doilea an domniei sale, i-au venit porunca de la împărățiie să margă cu oștile țărîi la Daseu, pentru întăritura Dașevului, că măcar că legasă pacea aceasta la Hotin între turci și între leși, să nu îmbie tătarîi la leși stricînd și cazacii pre mare la turci, iară nu-i putea opri îmbe părțile pe aceste neamuri, nice pre tătari turcii, nice pre cazaci léșii. Ce, loviia totdeauna și cazacii pre Marea Neagră locurile turcești și mai mult Dașovul pățiia nevoie în toată vremea de dînșii. Deci, au mărs și Barnovschii-vodă într-acela an, toată vara, de au lucrat penpregiurul cetății, tocmind zidiurile și șanțurile și cu muntenii și cu niște pași orînduiți de la împărățiie pe acéia treabă.

Zac. 7. După slujba ce au făcut Barnovschii-vodă împărăției la Dașău, domniia cu mare fericiie țărîi, stînd tot după grijile țărîi și după lucruri dumne-dzăierești. Și au fîrșit mănăstirea mare în dricul orașului léșilor întîi, ce să dzice Sfînta Mariia și apoi mănăstirea anume Hangul, în munți, den pajiște și Dragomirna au fîrșit iară el, urdzită de Crimca mitropolitul, aproape de orașul Sucevei, așijderè și Bîrnova, lîngă Iași, care apoi au fîrșit-oă Dabijè-vodă, fără beséreci în multe locuri și beserică lui Sfetii loan, iară aicea în oras, de îmrnă-sa făcută. El au lăsat moșiia sa, Toporăuții, sat la Cernăuți și Șipotele, la Hîrlău, cu afurisănie a patru patriarși mănăstirii sale Sfintei Măriei den tîrg den Ieși, întîi cu țara să nu hie la alte dări, fără numai la bir. Ce, binele pururea este gingaș și pentru păcatele oamenilor, nu în multă vréme stătători. Pentru 40 de pungi ce-i cerea veziriul de la Barnovschii-vodă, ferind țara de obicei, i-au venit mazilie, neîmplînd bine patru ani la domniie. Și mulți, cari-i era priietini, îl sfătuia să nu să puie împrotiva veziriului, să-i dea acei bani, să nu-i vie vreo primejdie. N-au vrut nice într-un chip să priimască, pentru obicei să nu să facă asupra țărîi, urmînd pe Pătru-vodă, carele au făcut Galata de Sus, care avîndu dodeiale totdeauna de la turci cu dările, au strîns boierii și țara, și le-au dzis că nu mai poate să sature pîntecele turcilor fără fund. Și luîndu-și dzua bună de la toți, au lăsat domniia și s-au dus pen Țara Leșască la Venețiea, unde-și s-au săvîrșit și viața sa, cu vécinică pomenire în țară. Să cunoaște că acești domni matce direpte au fost aceștii țări, nu maștihă, cînd, pentru obicei să nu să facă în dzilele lor cu greul țărîi, domniile s-au lăsat și asuprelele țărîi n-au priimit să hie de la dînșii.

Zac. 8. Așea au făcut și Barnovschii-vodă, macara că cu foarte prost sfat, căce după maziliia n-au mărs la împărățiie, ce-și cumpărasă un tîrg în Țara Leșască, anume Ustiia, cu cîteva ocine, nu departe de Nistru, și după mazilie ce i-au venit, au mărs cu casa lui în Țara Leșască, la Ustiia. Iară domn în locul lui au venit Alexandru-vodă, feciorul Radului-vodă celui Mare.