Capul al unsprădzécilea

Încep. 1. Domniia Radului-vodă celui Mare împărăției, nu domniei sămănătoare și pentru lucrurile și tocmelele casei lui i-au dzis Radul-vodă cel Mare.

Zac. 2. Scrie Pliutarh, vestit istoric, la Viiața lui Alexandru Machidon care au scris Alexandriia cea adevărată, nu basne, cum scrie o Alexandrie den grecie ori dintr-altă limbă scoasă pre limba țărîi noastre, plină de basne și scornituri, el dzice că hărniciia împăraților și domnilor mai mult să înțelege din cuventele lor și sfaturi grăite de dînșii, care cum și păn încît au fost, decît den războaie făcute de dînșii, că războaiele, avuțiia și prilejul vremii face mai de multe ori. Iară cuvîntul și sfat înțelept den singură hirea izvoréște, pănă în cît ieste, precum dzice și înțelepciunea lui Solomon: „Иеъ оусть пракедиагш исходить разум”. „Den rostul direptului izbucnește înțelepciunea.”

Zac. 3. Fost-au acest domn, Radul-vodă, deplin la toate si întreg la hire. Cuvîntul ce-i grăiia ca o pravilă era tuturora, giudețele cu mare dreptate și socoteală, fără fățărie, cu cinste, iară nemăruia cu voie veghiată. Avea acest cuvînt: „Domnul hiecare, cînd giudecă pre un boierin cu un curtean, ochii domnului să fie pre boierin, iară giudețul pre calea sa să margă. Și așea, cînd să pîrăște un curtean c-un țăran, mai de cinste să fie curteanul și la cuvînt și la căutătura domnului, iară nu abătîndu-să giudețul din calea sa cea direaptă.” Și la multe divanuri, cătră vornicii cei de gloată dzicea: „Vornice, dzi celui om mîine să mai iasă la divan”, ferind să nu hie greșit cumva giudețul. Și de să prilejiia cumva negăcit giudețul la un divan, să îndrepta la altul. Dzicea de multe ori: „Nemică nu ocărește pre domnul așea ca cuvîntul nestătător”. Pentru boieri dzice: „De mare folos și cinste este domniei și țărîi boierinul înțelept și avut, că dacă are domnul cinci-șase boieri avuți, nici de o nevoie a țărîi nu să teme”. Cu boieriul ca c-un boieri, cu slujitoriul ca c-un slujitor, cu țăranul ca c-un țăran făcea voroave și tot cu blîndéțe și cu mare înțelepciune, că deși era răpit la vremea sa, iară nu îndelung.

Zac. 4. Boierii la mare cinste avé și dzicea: „Pre un om, dacă-l boierește domnul, nu încape să-l suduiască. De nu se poartă cumsăcade unui boierin, să-l scoată și să puie altul în loc, iară a-l sudui, sau să nu i se treacă cuvîntul grăit cu cale, nu să cade.”

Zac. 5. Avea o slugă Radul-vodă, încă din copi-lăriia sa, căruia socotind că nu este hirea de boierie, îl socotiia de amînă, iară boierie nu-i da. Ce, văzîndu-se denafară din rîndul altora, pre hirea omenească, ce ieste pururea silitoare în viață să fie între cei de frunte, s-au rugat mitropolitului și boierilor să-i grăiască Radului-vodă pentru dînsul, să nu fie uitat, fiind slugă de atîta vréme, și așteptînd în nărocul stăpînu-său, să hie și el între oameni. I-au grăit boierii cu toții pentru dînsul, să nu hie uitat, ca o slugă veche ce ieste și slugile cu nedejdea cinstei stăpînilor, să agiungă și ei a hi între oameni, mai mult slujesc. Au răspuns Radul-vodă boierilor: „Mie, sa nu vi să treacă cuvîntul vostru, nu mi să cade, iară eu știu hirea omului, că de boierie nu este, iară, ia, că 1-oi boieri pentru voia dumilor-voastre”. Și a doa dzi l-au chemat și i-au dat vătăjiia de aprodzi, care era la cinste îa Radul-vodă, si aprodzii cei de divan nici la o domnie mai de cinste n-au fost, cu urșinice mulți și cu cabaniță cu jder și cu hulpi îmbrăcați aprodzii. Și ori la cine și la ce boieri mergea cu carte, în picioare sta boieriul, pănă să citiia cartea.

Zac. 6. N-au trecut săptămîna și veni jalobă din tîrg la divan de niște făméi pre acel vătav nou, de sila ce le făcuse și le bătuse în tîrg. Au căutații Radul-vodă la boieri și li-au dzis: „Nu v-am spus că acesta om de boierie nu este ?” Iară cătră dînsul : „Eu, măre, încă pe boierie nu am apucat să-ți dzic”. Și au dzis armașului de i-au luat gîrbaciul și au pus de i-au dat 300 de toiege.

Zac. 7. Numai, cum nimé în lume fără vină, așea și Radul-vodă cu mare pustiietate țărîi, care nu să va uita den pomenirea oamenilor în véci. Și de mirat este, cum au încăput într-o înțelepciune ca acéia o vină ca aceasta. Așea era de greu țărîi, cît să pustiisă curtea și țara. Ce pricină ar hi fost, nu știu, fără de tot zburdată podoaba curții. Nimé den boieri, pănă în cei a treia, cu haine cevași proaste să nu hie, că era de scîrbă. Postelnicii, copii den case cu mari podoabe și cu fotaze la cai. Mare întunecare aicea înțelepciunii acestui domn, că este domnul să să poarte cum biruiește venitul țărîi.

Zac. 8. Birul țărîi era legat la Tighinea pre acéle vrémi și la Cetatea Alba, ce veniia inicerii la bir și păn cu hamgiare săriia la boieri. Acéia vădzînd Radul-vodă, au mutat birul, să să ducă la Țarigrad, la împărățiie, că credința acéia avea Radul-vodă la împărățiie, care n-au avut nice mainte de dînsul, nici mai pre urmă, nici un domn, cîți au fost în țară. Și crăiile creștinești, ales léșii, ungurii și alte țări creștine, mare folos avea de dînsul, că-i feriia de multe primejdii, ca un creștin. Păzindu-și slujba direaptă cătră împărățiie și datoriia creștinească o păziia, precum s-au arătații și la Hotin, cu mijloacele lui la pacea ce s-au făcut între turci si între leși și apoi cu solul cél leșăsc, cneadzul de Zbaraj, căruia i-au dat cale prin Țara Ungurească, gătit acéia sol de opreală la împărățiie. Deci, și la turci credință si la creștini laudă avea, că toate era cu înțelepciune legate.

Zac. 9. Radul-vodă domniia aicea în țară la noi, iară feciorul său Alexandru-vodă în Țara Muntenească și la aceasta domniie au făcut si nunta la Tecuci fecioru-său cu fata lui Seărîet, vestit om între țarigrădéni, la care veselie era adunate doă țări, țara noastră și Țara Muntenească. Scaunele boierilor, din-a-cliriapta domnilor boierii de Muldova, iară den-a-stînga boierii muntenești ținea dvorba și așea și căpeteniile de slujitori. Divanuri, case, cerdacuri, anume de această treabă făcute, cu lucrători de îmbe părțile a țărîlor, la satu la Moviléni, în malul Sirétiului, dincoace. Unde și soli streini cu daruri era veniți de la unguri și de la cîțva domni den Țara Leșască. Și au trăgănat acéia nuntă pănă a doa săptămînă cu mare petrecanii și bivșuguri.

Zac. 10. Pacea era întemeiată pre acéle vrémi den toate părțile, fără numai dodiia tătarîi Cânte-miréștilor cu trecătorile sale în Țara Leșască, că să dezbătuse Cantemiréștii de supt ascultarea banelor și ședea cu ordele sale dencoace de Nistru, în cîmpii Cetății Albe și a Chilii, ce să dzice Bu-geacul și-i dedésă împărățiia pașii lui Cantemir, de să scriia pașă. Și în toți ani loviia Țara Leșască, precum și atunce, în dzilele Radului-vodă. Nu așea cu mult după pacea legată între împărățiia Turcului și între Crăiia Leșască, au lovit ordele lui pe la Sneatin, toată Pocutiia, fără veste și au făcut mare robiie și plean. Și după acéia pradă a léșilor, curund au lovit si in Țara Muntenească, pănă în Buzău, de au făcut cîtăva pradă la munteni. Ce, au sărit fălciienii si covurluienii și tecucénii, cu porunca lui Radul-vodă, de au lovit pre tătari la întors și le-au loat toată dobîndă și robii. Și au făcut Radul-vodă și jalobă mare la împărățiie, den care să apropiiasă scîrbă de la împărățiie mare lui Cantemir și n-au scăpat mai pre urmă de dînsa, pentru aceste fapte.

Zac. 11. Curînd după acéia au ars curțile la Iași, céle domnești și s-au mutat Radul-vodă la Hîrlău cu șederea. Și așea îndrăgise locul la Hîrlău, cît în toate veri, la Hîrlău ședea cu toată curtea, că tocmise și curțile céle domnești și beserici cîteva făcute acolo în Hîrlău de dînsul.

Zac. 12. Om boleac fiind Radul-vodă și de mîni și de picioare, care boală podagra și hirarga să dzice, n-au trăgănat mult viiața și acolea la Hîrlău s-au sfîrșit viața, în anul 7134 în dzile...

Zac. 13. De mare primejdii s-au prilejit de au scutit țara atuncea moartea Radului-vodă, că să suisă tătarîi, cu singur galga-soltan den Crîm și cu Cantemir-pașea de aicea, den Bugeag, cu 40.000 de tătari, cu prada în Țara Leșască, pentru oprite cojoacele lor de leși, legate la Hotin. Și le-au ținut calea ostile leșăști cu Conețpolschii hatmanul leșăsc, de curund ieșit den Edi Cula, den chisoare, din Țarigrad, iarăși cu nevoința lui Radul-vodă. Și așea de rău i-au bătut pre tătari, cît și soltanul și Cantemir cu fuga au hălăduit. Ce vrea să-și astupe rușinea, veri, neveri, să prade țara, dînd vina Radului-vodă, cum să hie dat el știre léșilor, să să găteadză asupra lor. Ce, dac-au înțăles de moartea lui Radul-vodă și de domniia lui Barnovschii-vodă în locul Radului-vodă, n-au stricat în țară nimica, fără ce au fost de hrana cailor, că era Cantemir fîrtat lui Barnovschii hatmanul și satele lui, la boierie, niceodată nu fugiia den calea lor, cînd trecea pe la Cernăuți ordele în Țara Leșască, ce petrecea Cantemir la Toporăuți cu dzilele în casele lui Barnovschii hatmanul.

Zac. 14. Oasele Radului-vodă cu cinste mare s-au pornit de la Hîrlău în Țara Muntenească, la mănăstirea făcută de dînsul în București, cu Hrizea visternicul și cu Trufanda postelnicul și cu Costin postelnicul al doilè pe acéle vrémi. Iară în scaunul țărîi domn au stătut Barnovschii hatmanul.