Capul al dzécilea
Încep. 1. După grea de scîrbă împărătească mazilie a lui Alexandru-vodă, feciorul lui Iliiaș-vodă, încă de pe drum mergînd împărățiia la Hotin, au trimis iară la Ștefan-vodă Tomșea și iară i-au dat domniia țărîi.
Zac. 2. Amu mai blînd Ștefan-vodă, la a doa domniia sa, precum au putut întâi, îmblînd singur pre la bejenii, strîngînd conace împărăției și aflîndu-se la slujbă. Și cît s-au mîntuit de împărățiie, s-au apucat cu toată osirdiia de obîrșirea mănăstirei Soleai, care urdzise la domniia dintăi, ce nu o fîrșise. Este mănăstirea Solea obîrșită de dînsul și sfîrșită în anul 7131<1622>, după împărățiie.
Zac. 3. în loc, peste voia léșilor era domniia lui, că era în mare vrajbă cu dînșii și pre Radul-vodă avé iară mare nepriietin. însă siliia Ștefan-vodă să nu dea ceva pricină léșilor, fiind atuncea de curund legați cu priietenșug nou împărăției. Și după împărățiie, într-acelaș an, vara, a solului care veniia de la léși la împărățiie, cu întăritura păcii ce făcuse la Hotin, mare cinste și vîlhvă au silit să-i facă, iară tot pre leși priietini a face n-au putut.
Zac. 4. Era solul de la craiul leșesc un om mare, anume cneadzul de Zbaraj, din Vișnovecești, cu mulțime de oameni și cu desfrînate de tot podoabe, cît de-biia de să află în vro istoriie pre aceste vacuri soliie ca acéia la vreo împărățiie prilejită, cu 300 de oameni călări, fără pedestrași pe lîngă carate ce avea și păn în vezetei îmbrăcați cu ursinice. Ciubărîle cu carile adapă caii, de argint, și cofe, barilce, la hamuri țintele și la haiduci cepragi de argint. întrînd în Țarigrad, au pus potcoave de argint, numai cîte un cu.i bătute la cai, anume să cadă pre ulițe.
Zac. 5. Ieșindu-i Ștefan-vodă o milă de loc înainte cu cîteva gloate, în carată cu sine solul nu l-au poftit, nice au primit să hie la masa lui Ștefan-vodă, la ospăț. Iară Ștefan-vodă și la purcesul lui din Iași spre Țarigrad, iară l-au petrecut cu cinste, pănă la locul unde au făcut apoi Barnovschii-vodă un hălășteu, ce să chiamă Iazul lui Barnovschii pănă astădzi.
Zac. 6. Acolea l-au tîmpinat călărașii de la Țarigrad, cu veste că s-au schimbat veziriia și au stătut veziri unul ce-i era lui Ștefan-vodă priietin. Cum au înțăles din călărași de veziriia aceluia vezir veste, îndată au dzis gloatelor să să întoarcă și tnloc s-au întors și singur, poftorind cu glasul: „Lase, cîine lese, că te voi purta eu”. Și neluîndu-și nice dzua bună de la sol, s-au întors la scaun și au trimis și înaintea solului, pen țară, pe la toate conacele, de i-au tăiat obroacele.
Zac. 7. Sosind solul acéia la Țarigrad, au aflat împărățiia lui soltan Osman la mare turburare și închis Țarigradul din rădicatul inicérilor asupra împărăției. Și au ținut acea turburare 9 dzile, închiși toți, cineși la casele sale, cu mare grije și spaimă. Și oamenilor celor streini și solilor ieșise poruncă de la caimacamul, cine era supt acéia vréme, nimé denafară de casa lui să nu iasă. Deci și solului leșăsc au ieșit răspuns să stea denafară de Țarigrad și au ședzut solul toate dzilele acéle la un sătcel denafară, anume Halcali, păn la așă-dzarea împărăției lui soltan Mustafa, în locul lui soltan Osman.
Zac. 8. Iară pricina rădicării a inicérilor asupra lui sultan Osman au fost aceasta: întorcîndu-se sultan Osman fără izbîndă de la Hotin, da toată vina inicérilor, că n-au vrut să stea la război, cum s-ari cădea slujitorilor celor buni, mustrîndu-i pururea că sint buni numai de bețiie, să hie Cjăl-cători legii lui Mahmet. Ce, aședzase gîndul pe toți să-i stingă și să facă slujitori arapi, carii stătuse la Hotin mai tare la războaie și așa în toate nopți îi sugruma pre iniceri. Iară neputînd așè plini pre voie gîndul în Țarigrad, ș-au ales cale la Anadol, spre mormîntul prorocului său, la închinăciune și pusesă amu de au strigat pre obicei și strigătorii, dînd știre de gătirea purcesului împărătesei!.
Zac. 9. Vădzînd inicerii gîndul împăratului aședzat spre stîngerea lor, întîi la veziriul și la muftiu], în gloată strînși, au mărs și au strigat să grăiască împărăției să să lasă împăratul de acéia cale, fiind de curund descălecați den oaste, lipsiți de toate. Ce, dacă n-au putut face nimica cu graiul veziriului și a muftiului, să întoarcă pre împăratul din cale, a doa dzi s-au strîns cu toții, plecînd spre sine și pre spahii și au mărs la curtea împărătească și au strigat să să lasă împăratul de cale, însă Venisă în céia dzi fără arme. Ce răspundzindu-le sultan Osman că așea va să facă, așea va face, a triia dzi au venit cu arme la curte cu mulțime din toate unghiurile Țarigradului, mulți carii nici iniceri nu era și au lovit casele împărătești și îndată hadîmbii, ce era fruntea pe lîngă sultan Osman, i-au făcut fărîme. Singur sultan Osman scăpase deodată la grajdiuri, ce l-au găsit inicerii.
Zac. 10. Era între casele céle din grădini sultan Mustafa, un unchiu a lui sultan Osman, ascuns, care fusesă întîi împărat, puțină vréme, ce fiind la hire foarte prostatec, îl scosesă den împărățiie și-i ținea ascuns între grădini. Acolea oblicindu-l inicerii, au năvălit și l-au apucat de acolea în-spăimat de moarte și l-au pus în scaun, străgînd cu toții: „Acesta ni-i împărat”.
Zac. 11. Dacă stătu sultan Mustafa la împărățiie, cu învățătura lui au luat inicerii pre sultan Osman și l-au pus pre un cal prost, acoperit pre cap, să nu-l cunoască nimea și întîi la Edi Cula1 îl duce, apoi, temîndu-se sultan Mustafa să nu iasă cumva iară la împărățiie, au trimis poruncă să-l omoară și omorîndu-l inicerii pre cale la Edi Cula, l-au în-gropat la un mecet împărătesc, iară fără nice o cinste.
Zac. 12. Deci solul leșăsc ș-au dat soliia la soltan Mustafa, întrînd în Tarigrad cu acéia podoabă și vîlhvă, cît este în voroava țarigrădénilor soliia acéia pănă astădzi. Potcoave de argint pusesă la o samă de cai, numai cîte cu un cui prinse, anume să cadză pre ulițe, și alte zburdate cheltuiale, care toate acéle apoi l-au adus și pre solul acéia la mare nevoie și cheltuială și pre léși la mare căință, cît este legat cu săim, oameni mare ca acéia de atunci să nu mai trimață la turci. Și să nu hie fost nevoința Radului-vodă, domnului muntenésc și după ce slobodzisă turcii pre sol, s-au prilejit de au lovit niște cazaci pre Marea Neagră, deci răpedzise împărățiia de olac ceauș, să-l întoarcă pre solul, ce Radul-vodă, mainte oblicind povestea, i-au dat de sîrg cale pren Țara Ungurească.
Zac. 13. Spun de solul acéia, dacă l-au dus la împărățiie, după adunare, n-au vrut nimica, căutînd pe după sine vreun scaun să șadză și ședzînd, să-și dea soliia. Și așteptînd cîțva, vădzind că nu-i dau scaun, cabanița ce era pe dînsul, învălin-du-oă, au pus și au ședzut în loc de scaun. Și după soliie n-au vrut să mai priimască haina, răs-pundzînd să hie prețul ei la visteriia împărătească de un scaun, să hie de solii leșăști. Și aceasta poveste au rămas de acéia soliie și alte cheltuiale desfrînate peste măsură.
Zac. 14. Nemică așea însemnat în ceilalți ani ai domniei aceștiia a lui Ștefan-vodă Tomșăi nu s-au prilejit, ce era țara în pace și în tot bivșugul, cît părea hiecui că nu ieste domniia acelui domn dentîi, tot în zarve. Și pănă jla domniia lui aceasta, la toate biruri să ținea în samă la visteriia împărătească cîte 5.000 ughi, léfele darabanilor.
Zac. 15. Numai, nice într-un chip nu-l lăsa în pace Radul-vodă, domnul muntenésc, ce săpîndu-l totdeauna și astădzi și mine, i-au venit lui Ștefan-vodă maziliea iară, în care i s-au prilejit și moartea în Țarigrad. Și avuțiia ce au avut, toată au luatu-oă împărățiia.
Zac. 16. Domn Ștefan-vodă Tomșea, mare vărsători de singe, gros la hire și prostatec, cît îi părea că ieste așea bine, cum domniia întîi. Iară la a doa domniia, cu mult schimbat într-alt chip, după patime ce-i venise și lui la cap. Și el au făcut și biserica domnească pe poarta curții1 și cu domniie fericită țărîi. In locul lui au stătut domn în țară Radul-vodă cel Mare cu a doa domniie.
