Foinix

Foinix este tesalian, dintr-o parte a Tesaliei numită în epopee Helada. Era fiul lui Amintor, care venise în Tesalia din cetatea beoţiană Eleon, după ce aceasta fusese cucerită de Autolicos, bunicul după mamă al lui Odiseu. Datorită acestui tată al sau, Foinix a avut o tinereţe zbuciumată. Amintor, însurat şi avându-1 de fiu pe Foinix, acum în prima lui tinereţe, s-a îndrăgostit de o altă femeie. Mama lui Foinix 1-a rugat pe fiul ei să se bucure el cel dintâi de femeia aceea, ca ea să nu-1 mai voiască pe bătrân, ceea ce Foinix a şi făcut, iar Amintor, prinzând de veste, 1-a blestemat să nu aibă copii. Atunci Foinix a vrut să-1 omoare pe părintele său, dar s-a oprit la timp, de teama numelui rău care i s-ar trage de la asemenea faptă şi a vrut să fugă de-acasă. Au vrut să-1 împiedice de la aceasta toate rudele. El stăruind, s-au adunat cu toţii, s-au pus la benchetuit din bucatele şi vinul lui Amintor, ţinându-1 pe Foinix la mijloc zi şi noapte, ca într-o împresurare. Timp de zece nopţi au aprins focuri şi au pus străji să-1 păzească. Totuşi flăcăul a izbutit să scape de acolo într-a zecea noapte şi, după o vreme, a ajuns în Ftia, tot la curtea lui Peleu. Ce s-a petrecut acolo am spus deja. În esenţă, Ahile i-a fost lui Foinix – şi i-a rămas până la sfârşit – ca un fiu, el fiind, prin blestem părintesc, lipsit de bucuria de a avea copii. După ce 1-a crescut, 1-a învăţat tot ce trebuia să ştie ca războinic şi ca părtaş la sfaturi. Apoi a plecat împreună cu el la Troia. Când apare pentru întâia oară în acţiunea epopeii, este un om bătrân, foarte respectat de toţi aheii. Ce este ciudat e că, la această primă apariţie, îl vedem nu printre mirmidoni, ci printre ceilalţi ahei. Cu atât mai ciudat cu cât el figurează în poem ca fiind, în calitatea lui de rege al dolopilor, căpetenie a celui de al patrulea escadron din trupele comandate de Ahile, acum ieşite din luptă. Poate doar se găsea pe acolo, prin tabără să mai afle câte ceva. Lucrul este perfect plauzibil de s cu că vreme ce, după secesiunea lui Ahile, războinicii mirmidoni; e plictisesc, îşi omoară timpul aruncând lănci şi discuri, trag u arcul. Fapt este că, atunci când Agamemnon şi celelalte căpetenii ahee se hotărăsc să-i trimită lui Ahile o solie de împăcare, Foinix este ales de Hector – care ştie bine ce face – drept călăuză a celorlalţi doi soli, Odiseu şi Aias, însoţit fiecare de crainicul său. Îi duce, prin noapte, până la lăcaşul lui Ariile. Dar ce face el nu se mărgineşte la atât, el participă, chiar fără mandat, şi la tratative. Văzând că nici Odiseu şi nici Aias n-au reuşit să-1 înduplece pe Ahile, ia cuvântul şi el, şi încă foarte pe larg, de vreme ce vorbirea lui este mai lungă decât ale celorlalţi doi însumate. I se simt anii în cu-vântarea pe care o ţine, are ceva din locvacitatea şi digre-sivitatea bătrânului Nestor. Dar ce spune dovedeşte o nobilă structură morală, un suflet adânc şi, în ciuda cam lungilor ocolişuri narative, o minte bine organizată. Din ultimele vorbe rostite de Ahile, ca răspuns la cuvântările lui Odiseu, reieşea că Ahile nu numai că, în ciuda tuturor compensaţiilor oferite, nu vrea să mai participe la asediul Troiei, dar că are de gând să se întoarcă acasă, în Ftia. Foinix îi spune că, dacă e hotărât să plece fără să-i salveze de la o în-frângere iminentă pe ahei, el, Foinix, pleacă şi el. „Cum aş putea, copilul meu, să rămân aici fără tine?” în fond, venise doar să-1 însoţească pe Ahile, încă foarte tânăr la plecarea din Ftia, să-1 înveţe şi să-1 ocrotească, şi el îl făcuse ceea ce era, iubindu-1 din adâncul inimii; acum n-ar rămâne fără Ahile nici dacă zeii i-ar reda tinereţea şi puterea. Îl roagă să-şi astâmpere mânia, să nu aibă o inimă neîndurătoare, să se lase înduplecat şi să ierte aşa cum până şi zeii iartă, îmbunaţi de rugi şi ofrande. Nu l-ar ruga dacă propunerile lui Agamemnon n-ar fi pe deplin mulţumitoare, dacă nu i-ar fi trimis soli de vază şi apropiaţi de sufletul lui. De ce să fi venit zadarnic la el asemenea oameni? Astfel că mânia lui, până atunci îndreptăţită, nu şi-ar mai avea rostul. Şi acum e momentul, cât se mai poate face ceva. Mai târziu va fi prea târziu, şi cinstea care i-ar reveni ar fi mai mică. Din câte se vede, bătrânul pare a fi întrezărit în atitudinea lui Ahile o imperceptibilă şovăială, posibilitatea unei schimbări de atitudine. Şi, într-adevăr, în răspunsul pe care i-1 dă Ahile, se simte că vorbele lui Foinix, căruia Ahile îi spune îtta (apelativ afectuos adresat unui părinte), l-au zdruncinat, dovadă că nu mai afirmă drept certă plecarea lui de la Troia, că o să se mai gândească. Iar câteva momente mai târziu, în răspunsul dat lui Aias, declară ferm că va reintra în luptă în momentul în care Hector va ajunge la propriile lui corăbii, să le dea foc. Intre timp îi făcuse un semn lui Patroclu să-i aştearnă lui Foinix un pat moale: era târziu în noapte şi n-avea rost ca bătrânul să se ducă altundeva. Odiseu şi Aias pleacă, după libaţiunile rituale, apoi cei rămaşi – Ahile, Patroclu şi Foinix – se culcă, în aceeaşi mare încăpere.

Următoarea apariţie a lui Foinix este fictivă: Atena ia chipul lui Foinix pentru a-1 îndemna pe Menelau să salveze leşul lui Patroclu, pe care Atena-Foinix îl numeşte „prietenul credincios al lui Ahile”. Menelau îi răspunde că va face tot ce-i stă în puteri: moartea lui Patroclu îi sfâşiase inima.

Mai târziu, când, după moartea lui Patroclu, aheii vin la Ahile cu daruri, şi după tânguirea Briseidei, Ahile îi concediază pe toţi în afară de atrizi, de Odiseu, Nestor, Ido-meneu şi, alături de ei, de bătrânul Foinix.

Apoi, când Ahile porneşte cu trupele sale împotriva troienilor, Foinix se află în fruntea escadronului său de dolopi, bătrân dar încă în putere, ca şi Nestor.

În sfârşit, când au loc jocurile funerare în cinstea lui Patroclu, Ahile îl însărcinează pe Foinix cu supravegherea întrecerilor de care, nu întâmplător, de vreme ce într-un loc Foinix este numit „bătrânul cârmuitor de care”. Şi nu doar pentru asta, ci pentru a vedea ce se întâmplă, să ţină mint şi, la înapoierea în Ftia, să-i povestească totul lui Peleu, cărui loc Foinix îl ţinuse la Troia.

Ca şi Patroclu, Foinix este un om trăit între străini d< care s-a legat adânc şi pe viaţă, cu devotament şi cu iubir Tinereţea lui, ca şi a lui Patroclu, a stat sub semnul pasio nalitaţii şi al violenţei, după care amândoi şi-au găsit, pentru toată viaţa, echilibrul în acte şi impulsiuni. Cel mai tânăr ca frate, celălalt ca părinte al lui Ahile. Dintre ei, doar Foinix poate fi închipuit ca întorcându-se la casa lui de adopţiune, în Ftia, la Peleu, ca să moară amândoi târziu, grei de dureri şi amintiri împărtăşite.