Neutralizarea opoziţiei.

Cultura renascentistă a corporalităţii deschidea calea integrării burgheziei în procesul de expansiune şi reconfigurare a regimului monarhic. Politicile de reprezentare a puterii monarhice sunt bazate, în mod esenţial, pe un limbaj dedus din corporalitatea polimorfă a Renaşterii, amplificată şi sofisticată de baroc. în această perioadă, conceptul puterii devine inseparabil de cel al prosperităţii, înţelese în termeni economici şi comerciali cât se poate de concreţi, ceea ce deschide, în imaginarul claselor comerciale şi lucrative producătoare de prosperitate, posibilitatea unei identificări cu ideologia „centrului iradiant” al monarhiei.

Pe de altă parte, o dată cu Revoluţia engleză, „corporalitatea” puterii aristocratice, identificată cu luxuria, este opusă austerităţii şi sobrietăţii unei forme de autoritate publică presupusă a emana direct din raţiune şi pioşenie. Aceste reprezentări vor fi reactivate în momentul crizei unei alte monarhii centralizate – cea franceză – criză ce va conduce la Revoluţia din 1789. Ideea poporului suveran ca sursă a legitimităţii oricărei puteri, care îşi află atunci prima expresie constituţională, ar avea, aparent, legătură cu imaginarul corporalităţii: „poporul” este văzut ca un tot organic, ca un corp politic. Cu toate acestea, viziunea despre agregarea politică a lui Jean-Jacques Rousseau, de la care se inspirau, cu precădere, elitele revoluţionare, implică un „popor” care este mai mult decât suma părţilor, aşa cum voinţa generală este mai mult decât simpla „voinţă a tuturor”. „Poporul”, altfel spus, nu este de natură corporală, ci ţine de regimul spiritualităţii sau, în orice caz, al abstracţiunii.

Această concurenţă a discursurilor de legitimare bazate alternativ pe austeritate sau pe opulenţă avea însă să se estompeze pe măsură ce Vechiul Regim intra, o dată cu secolul al XlX-lea, într-o epocă de reforme graduale. Cu atât mai mult cu cât, în plan intelectual, distincţia abstract-corporal devenise în bună măsură irelevantă încă din secolul trecut. Opinia dominantă în Epoca Luminilor va împăca argumentul în favoarea raţiunii abstracte, ca instrument indispensabil al înţelegerii şi îmbunătăţirii condiţiei umane, cu afirmarea corporalităţii ca valoare. Pledoariile lui Voltaire sau Diderot pentru soluţia logică a problemelor morale conduce, fără contradicţie, la acceptarea şi chiar la glorificarea trupului (în condiţiile unui echilibru, el însuşi raţional, între pasiuni şi interese).

Un alt moment de neutralizare, cel puţin aparentă, a opoziţiei abstract-concret este apariţia, în secolul al XVIII-lea, a unei filosofii considerate burgheze prin definiţie – utilitarismul englez, întemeiat pe o morală raţională, care pretindea să ordoneze cu severitate existenţa umană, descins, în parte, din puritanism, utilitarismul presupunea, în acelaşi timp, idealul emancipator al satisfacţiei terestre a omului, recunoscând dreptul fiecăruia de a-şi urmări propria-i fericire, atât timp cât nu impietează asupra dreptului similar al tuturor celorlalţi. Utilitarismul construia o viziune a ordinii sociale care lua ca punct de pornire tocmai caracterul ireductibil al pasiunilor omeneşti, convingerea că, prin natura sa, omul este înclinat către căutarea plăcerii.22

Militantismul pozitivist al secolului al XlX-lea va conduce la o treptată diseminare socială a elementelor raţionalismului empiric. Procesul va genera, în timp, un nou simţ comun, bazat în bună măsură pe convingeri împrumutate din sfera ştiinţei şi tehnologiei. înăuntrul acestei noi mentalităţi, identificată adeseori cu modernitatea, abstractizarea şi cuantificarea pe care se bazează cercetarea empirică sunt asociate intim cu legitimitatea căutării satisfacţiilor existenţiale în dimensiunea lor materială, corporală. Nici măcar ideologiile radicale şi utopice nu aduc, sub raportul care ne interesează, vreo schimbare semnificativă. Marxismul, de exemplu, încorporează progresul ştiinţific şi tehnologic în propria-i ştiinţă a revoluţiilor, ca pe un instrument foarte important în realizarea dreptului universal al omului la fericirea terestră.